nemurire sf [At: (a. 1702) GCR I, 344/29 / V: (înv) ~mor~ / E: nemuritor] 1 Viață veșnică Si: (înv) nemuritorie (1). 2 Calitate de a fi nemuritor (1) Si: (înv) nemuritorie (2). 3 Stare a celui ce este memuritor (1). 4 (Bis) Viață veșnică. 5 (Fam; îlav) La ~ Fără sfârșit. 6 (Fam; îal) Veșnic. 7 (Fam; îal) Extrem de mult. 8 (Fam; îal) Extrem de tare. 9 (Fam; îal) Extrem de intens. 10 Amintire menită să reziste timpului, să trăiască veșnic în memoria colectivă Si: (nob) nemoarte. 11 Glorie veșnică. 12 (Îe) A trece în sau la ~ A face să devină nemuritor (3) Si: a imortaliza.

NEMURIRE s. f. Calitatea (atribuită de diverse religii zeilor și sufletului omenesc) de a nu muri niciodată; faptul de a nu fi supus morții; stare a celui nemuritor. Tu-mi cei chiar nemurirea mea În schimb pe-o sărutare. EMINESCU, O. I 173. ♦ Fig. Glorie veșnică, amintire eternă, faimă nepieritoare, renume. Sînt puțini fericiți cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemuririi. ANGHEL, PR. 37. Ocupă-te, te rog, cît mai curînd de aceasta, căci făgăduiesc a te trece la nemurire. GHICA, A. 607. Fericit, măreț acela care Sub un falnic soare Pentru patria sa moare, Nemurire moștenind. ALECSANDRI, P. A. 82.

NEMURIRE f. 1) rel. Viață fără de moarte; existență veșnică. ◊ La ~ fără sfârșit. 2) fig. Amintire nemuritoare; slavă veșnică. /Din nemuritor

nemurire f. starea celui nemuritor: tu’mi ceri chiar nemurirea mea EM.

nemuríre f. Imortalitate. La nemurire (iron.) mult, foarte: îmĭ place la nemurire, bețivu sugea la nemurire.

nemorire sf vz nemurire

nemurire s. f., g.-d. art. nemuririi

nemurire s. f., g.-d. art. nemuririi

nemurire s. f., g.-d. art. nemuririi

NEMURIRE s. v. veșnicie.

NEMURIRE s. eternitate, vecie, veșnicie, (livr.) perpetuitate, (reg.) săvîrșie, (înv.) nemuritorie. (Fapta sa i-a asigurat ~.)

Nemurire ≠ moarte, murire

Dreiundzwanzig Jahre! Und nichts für die Unsterblichkeit getan! (germ. „Douăzeci și trei de ani! Și n-am făcut încă nimic pentru nemurire!) – E o replică a lui Don Carlos (din poemul dramatic cu același nume al lui Fr. Schiller) în dialogul ce-l are în scena a doua din actul II, cu tatăl său, regele Filip al II-lea al Spaniei. Se crede că Schiller, punînd aceste cuvinte în gura tînărului său erou, s-a gîndit la Alexandru Macedon (care și el era fiul unui Filip, dar la 23 de ani făcuse atît de mult ”pentru nemurire„). Cum însă nu oricui îi este dat să ajungă Alexandru cel Mare, exclamația juvenilă a lui Don Carlos sună (mai ales scoasă din context) cam prezumțios. De aceea, e folosită mai mult în ironie, pentru a persifla zelul tinerilor prea grăbiți să se aventureze la fapte mari, fiindcă ”prea iute le curge sîngele prin vine" – cum spune același Schiller în aceeași scenă a piesei. LIT.