NEMĂRGINIT, -Ă, nemărginiți, -te, adj. Care nu are margini, nelimitat, fără capăt; p. ext. fără număr, infinit. Soarele asfințise... și împrăștia o lumină dulce pe întinderile nemărginite. SADOVEANU, O. VII 24. Nemărginită se întindea... Balta Dunării. CAMIL PETRESCU, N. 63. Vede ieșind dintr-o pădure-n depărtare cele șepte iepe alungate de un roi nemărginit de țințari. EMINESCU, N. 20. ◊ Fig. Pe șesuri și-n văi era o tăcere nemărginită. SADOVEANU, O. VI 11. Simt frămîntată-n urlete păgîne Nemărginita lumilor durere. GOGA, C. P. 145. Toată ființa lui respira o nemărginită bunătate. VLAHUȚĂ, O. A. III 11.