nelăút, -ă, nelăuți, -te, adj., s.f. (reg.) 1. Nespălat, murdar: „...și la lumina de său văd cu toții o hâdzănie de fată, nelăută pe cap...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 109). 2. (s.f.) Netrebnicie, grozăvie, fărădelege; faptă murdară, lucru necurat: „...că dacă n-ar si fost beți, n-ar si făcut din cele nelăute” (Papahagi, 1925: 308). – Din ne + lăut „spălat”.