Necessitas non habet legem (lat. „Nevoia nu are lege”, adică: „nu ascultă de nici o lege”). E o maximă ce ne-a rămas din dreptul roman. La Roma, circulau mai multe variante. Una, consemnată de Cicero, în De officiis (II, 21,74): Necessitati parendum est (Trebuie să te pleci nevoii). Alta, menționată de istoricul Curtius Rufus, în Viața lui Alexandru (cartea VII, 7, 10): Necessitas ante rationem est (Nevoia e înaintea rațiunii). În sfîrșit alta lăsată de Publilius Syrus: Necessitas dat legem, non ipsa accipit (Nevoia dă legea, dar nu trebuie s-o accepți prin ea însăși). Englezii spun: Necessity knows no law (Nevoia nu cunoaște lege). Cromwell a folosit această maximă într-un discurs ținut în parlament la 12 septembrie 1654, pentru a combate nevoile false, născocite. Germanii spun cu același sens: Not kennt kein Gebot – vorbe care au căpătat o tristă celebritate, acum vreo cincizeci de ani, prin interpretarea cinică dată de cancelarul german Bethmann-Hollweg, autor al altei expresii celebre: „petic de hîrtie” (vezi). La 4 august 1914, după ce trupele germane au intrat în Belgia, încălcînd neutralitatea acestei țări, cancelarul, spre a justifica violarea tratatului, a declarat la tribuna Reichstagului: „Domnilor, ne aflăm într-o stare de necesitate (Notwehr) și necesitatea (Not) nu cunoaște lege”. Francezii spun: Nécessité fait loi (Nevoia face legea) sau: ne connaît point de loi (nu cunoaște nici o lege). IST