Definiția cu ID-ul 564999:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NEC CUIVIS HOMINI CONTINGIT ADIRE CORINTHUM (lat.) nu este dat oricui să ajungă la Corint – Horațiu, „Epistulae”, I, 17, 36. Traducerea proverbului grecesc „U panthos andros eis Korinthon est ho plus” („Nu oricăruia îi este dat să navigheze până la Corint”). Cetatea Corint exercita o puternică atracție prin lux și rafinament, dar nu oricui îi dădea mâna să o viziteze. P. ext. Nu oricine are posibilități materiale sau înzestrare spirituală pe măsura unor înalte aspirații.