NEAJUNGERE, neajungeri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a nu ajunge, de a nu fi îndestulător; stare a ceea ce nu ajunge, nu este suficient. + Sărăcie, lipsă, mizerie. [Pr.: ne-a-] – Pref. ne- + ajungere.

neajungere sf [At: (a. 1815) URICARIUL, IV, 118/3 / P: ne-a~ / V: ~giu~ / Pl: ~ri / E: ne- + ajungere] (Înv) 1 Faptul de a fi insuficient. 2 Stare a ceea ce nu este suficient. 3 Lipsă materială. 4 Sărăcie în care se află cineva. 5 Stare a ceea ce este necorespunzător, impropriu Si: (înv) neajunsie. 6 (Pex) Imperfecțiune.

NEAJUNGERE, neajungeri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a nu ajunge, de a nu fi îndestulător; stare a ceea ce nu ajunge, nu este suficient. ♦ Sărăcie, lipsă, mizerie. [Pr.: ne-a-] – Ne- + ajungere.

NEAJUNGERE, neajungeri, s. f. (Învechit) 1. Insuficiență. Nu este de ajuns însă de a îndestula vremelnicește neajungerea muncii, trebuie încă a-i prevedea pricinile. KOGĂLNICEANU, S. A. 80. 2. Sărăcie, lipsă. Gîrbov, alb de vîrstă, în neajungere murind Îl vedem în desperare-i cerul, stelele privind. BOLLIAC, O. 110.

neagiungere sf vz neajungere

neajungere (înv., pop.) (desp. ne-a-) s. f., g.-d. art. neajungerii; pl. neajungeri

neajungere (înv., pop.) (ne-a-) s. f., g.-d. art. neajungerii; pl. neajungeri

neajungere s. f. (sil. ne-a-), g.-d. art. neajungerii; pl. neajungeri

NEAJUNGERE s. v. insuficiență, lipsă, sărăcie.

neajungere s. v. INSUFICIENȚĂ. LIPSĂ. SĂRĂCIE.