NĂUCEALĂ, năuceli, s. f. Starea omului năuc (1); stare de amețeală, de zăpăceală, de buimăceală. [Pr.: nă-u-] – Năuci + suf. -eală.

năuceală sf [At: COSTINESCU / P: nă-u~ / Pl: ~eli / E: năuci + -eală] 1 Stare de amețeală Si: năucire (1). 2 Stare de dezorientare Si: năucire (2). 3 (Mpp) Ipohondrie. 4 (Reg) Boală a oilor Si: capie.

NĂUCEALĂ, năuceli, s. f. Starea omului năuc; stare de amețeală, de zăpăceală, de buimăceală. [Pr.: -nă-u-] – Năuci + suf. -eală.

NĂUCEALĂ s. f. (Rar) Stare de zăpăceală, buimăceală. Te doare capul cumplit, simți o greutate în tot corpul, o năuceală și te toropește somnul. ȘEZ. I 56.

năuceală f. un fel de ipocondrie.

năuceálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a năuci. Năucie, zăpăceală.

năuceală s. f., g.-d. art. năucelii; pl. năuceli

năuceală s. f., g.-d. art. năucelii; pl. năuceli

năuceală s. f., g.-d. art. năucelii; pl. năuceli

NĂUCEALĂ s. v. buimăceală.

NĂUCEALĂ s. amețeală, buimăceală, buimăcire, năucire, perplexitate, zăpăceală, (înv. și reg.) uluială, uluire, (reg.) uimăceală, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehuială. (Stare de ~.)