opțiuni
  • info

2 intrări

21 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

năroit, ~ă a vz năruit

NĂRUÍT, -Ă, năruiți, -te, adj. Dărâmat, surpat, prăbușit; spec. (despre construcții) ruinat. – V. nărui.

NĂRUÍT, -Ă, năruiți, -te, adj. Dărâmat, surpat, prăbușit; spec. (despre construcții) ruinat. – V. nărui.

NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.

NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.

năroi2 v vz noroi2

năruit, ~ă a [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 17/33 / Pl: ~iți, ~e / V: (reg) ~roit / E: nărui] 1 Dărâmat. 2 (Spc; d. construcții) Ruinat.

noroi2 [At: ANON. CAR. / Pzi: ~esc, (reg) noroi / V: (îvp) năr~, (reg) ~oia, năroia / E: noroi1] 1 vt (D. ape) A acoperi cu un strat de noroi1 (1) Si: a înnămoli. 2 vt (D. ape) A transforma în noroi1 (1). 3 vt (Reg; d. viscol) A troieni. 4 vr (D. oameni, animale, vehicule) A se împotmoli în noroi1 (1). 5 vr A se murdări cu noroi1 (1). 6 vt (Reg) A închide într-un zid, într-o zidărie.

noroia v vz noroi2

NĂRUÍT, -Ă, năruiți, -te, adj. Dărîmat, prăbușit, surpat, prăvălit; (despre construcții) ruinat, dărăpănat. Prin șuri, pe sub șopruri, pe prispe năruite, se îngrămădeau strîns unii în alții. CAMILAR, N. I 10. Un munte năruit astupă valea de-a curmezișul. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ◊ Fig. Petre privea lung fața năruită a bătrînului boier. REBREANU, R. II 201. Nu mai răscoli cenușa năruitelor povești! VLAHUȚĂ, O. A. I 34. Infirmi năruiți, otrăviți prin influența corozivă a vitriolului. ALECSANDRI, S. 7.

NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu noroi, a umple cu noroi; a cufunda, a îneca în noroi. Mă împăcam și cu primăriile de-atunci ale orașelor, ce nu dau pe foc să strice drumurile și să noroiască ulițele cu ridicarea zăpezii. MACEDONSKI, O. III 32. În mijlocul acestei mări glodoase era noroit un car. CONTEMPORANUL, III 657.

A NOROÍ ~iésc tranz. rar 1) A face să se noroiască. 2) A umple cu noroi; a murdări cu noroi. /Din noroi

A SE NOROÍ mă ~iésc intranz. rar (despre vehicule, persoane etc.) A intra adânc în noroi (fără a putea înainta); a se îngloda; a se înnămoli; a se împotmoli. /Din noroi

NĂRUIT adj. (Mold.) Dărîmat, surpat, prăbușit; ruinat. Care nume și pe o peatră de s-au aflat la o cetate năruită la Galați am cetit-o latinește. M. COSTIN. Etimologie: nărui. Vezi si nărui, năruitură.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

noroi2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. noroiesc, imperf. 3 sg. noroia; conj. prez. 3 să noroiască

noroí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. noroiésc, imperf. 3 sg. noroiá; conj. prez. 3 sg. și pl. noroiáscă

noroi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

NĂRUÍT adj. 1. v. dărâmat. 2. căzut, prăbușit, prăvălit, răsturnat. (Un gard ~.)

NĂRUÍT s. v. prăbușire.

NOROÍ vb. a se împotmoli, a se îngloda, a se înnămoli, a se nămoli, (rar) a se înnoroi, (pop.) a se potmoli, (reg.) a se întina. (Carul s-a ~ în drum.)

NĂRUIT adj. 1. dărăpănat, dărîmat, prăbușit, prăvălit, risipit, surpat, (pop.) hîit. (O veche construcție ~.) 2. căzut, prăbușit, prăvălit, răsturnat. (Un gard ~.)

NĂRUIT s. cădere, dărăpănare, dărîmare, dărîmat, năruire, prăbușire, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (~ unui zid.)

NOROI vb. a se împotmoli, a se îngloda, a se înnămoli, a se nămoli, (rar) a se înnoroi, (pop.) a se potmoli, (reg.) a se întina. (Carul s-a ~ în drum.)

Intrare: năruit
năruit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năruit
  • năruitul
  • năruitu‑
  • năruită
  • năruita
plural
  • năruiți
  • năruiții
  • năruite
  • năruitele
genitiv-dativ singular
  • năruit
  • năruitului
  • năruite
  • năruitei
plural
  • năruiți
  • năruiților
  • năruite
  • năruitelor
vocativ singular — —
plural — —
năroit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năroit
  • năroitul
  • năroită
  • năroita
plural
  • năroiți
  • năroiții
  • năroite
  • năroitele
genitiv-dativ singular
  • năroit
  • năroitului
  • năroite
  • năroitei
plural
  • năroiți
  • năroiților
  • năroite
  • năroitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: noroi (vb.)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • noroi
  • noroire
  • noroit
  • noroitu‑
  • noroind
  • noroindu‑
 singular plural
  • noroiește
  • noroiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • noroiesc
 (să)
  • noroiesc
  • noroiam
  • noroii
  • noroisem
a II-a (tu)
  • noroiești
 (să)
  • noroiești
  • noroiai
  • noroiși
  • noroiseși
a III-a (el, ea)
  • noroiește
 (să)
  • noroiască
  • noroia
  • noroi
  • noroise
plural I (noi)
  • noroim
 (să)
  • noroim
  • noroiam
  • noroirăm
  • noroiserăm
  • noroisem
a II-a (voi)
  • noroiți
 (să)
  • noroiți
  • noroiați
  • noroirăți
  • noroiserăți
  • noroiseți
a III-a (ei, ele)
  • noroiesc
 (să)
  • noroiască
  • noroiau
  • noroiră
  • noroiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • năroi
  • năroire
  • năroit
  • năroitu‑
  • năroind
  • năroindu‑
 singular plural
  • năroiește
  • năroiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • năroiesc
 (să)
  • năroiesc
  • năroiam
  • năroii
  • năroisem
a II-a (tu)
  • năroiești
 (să)
  • năroiești
  • năroiai
  • năroiși
  • năroiseși
a III-a (el, ea)
  • năroiește
 (să)
  • năroiască
  • năroia
  • năroi
  • năroise
plural I (noi)
  • năroim
 (să)
  • năroim
  • năroiam
  • năroirăm
  • năroiserăm
  • năroisem
a II-a (voi)
  • năroiți
 (să)
  • năroiți
  • năroiați
  • năroirăți
  • năroiserăți
  • năroiseți
a III-a (ei, ele)
  • năroiesc
 (să)
  • năroiască
  • năroiau
  • năroiră
  • năroiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

năruit, năruităadjectiv

  • 1. Dărâmat, prăbușit, prăvălit, surpat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: dărâmat prăbușit prăvălit surpat
    • format_quote Un munte năruit astupă valea de-a curmezișul. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. DLRLC
    • format_quote figurat Petre privea lung fața năruită a bătrînului boier. REBREANU, R. II 201. DLRLC
    • format_quote figurat Nu mai răscoli cenușa năruitelor povești! VLAHUȚĂ, O. A. I 34. DLRLC
    • format_quote figurat Infirmi năruiți, otrăviți prin influența corozivă a vitriolului. ALECSANDRI, S. 7. DLRLC
    • 1.1. prin specializare Despre construcții: dărăpănat, ruinat. DEX '09 DLRLC
      sinonime: dărăpănat ruinat
      • format_quote Prin șuri, pe sub șopruri, pe prispe năruite, se îngrămădeau strîns unii în alții. CAMILAR, N. I 10. DLRLC
etimologie:
  • vezi nărui DEX '98 DEX '09

noroi, noroiescverb

  • 1. A (se) afunda în noroi, a (se) împotmoli în noroi; a (se) murdări cu noroi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: împotmoli îngloda înnămoli
    • format_quote Mă împăcam și cu primăriile de-atunci ale orașelor, ce nu dau pe foc să strice drumurile și să noroiască ulițele cu ridicarea zăpezii. MACEDONSKI, O. III 32. DLRLC
    • format_quote În mijlocul acestei mări glodoase era noroit un car. CONTEMPORANUL, III 657. DLRLC
etimologie:
  • noroi DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.