2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

năroit, ~ă a vz năruit

NĂRUÍT, -Ă, năruiți, -te, adj. Dărâmat, surpat, prăbușit; spec. (despre construcții) ruinat. – V. nărui.

NĂRUÍT, -Ă, năruiți, -te, adj. Dărâmat, surpat, prăbușit; spec. (despre construcții) ruinat. – V. nărui.

NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.

NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.

năruit, ~ă a [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 17/33 / Pl: ~iți, ~e / V: (reg) ~roit / E: nărui] 1 Dărâmat. 2 (Spc; d. construcții) Ruinat.

noroi2 [At: ANON. CAR. / Pzi: ~esc, (reg) noroi / V: (îvp) năr~, (reg) ~oia, năroia / E: noroi1] 1 vt (D. ape) A acoperi cu un strat de noroi1 (1) Si: a înnămoli. 2 vt (D. ape) A transforma în noroi1 (1). 3 vt (Reg; d. viscol) A troieni. 4 vr (D. oameni, animale, vehicule) A se împotmoli în noroi1 (1). 5 vr A se murdări cu noroi1 (1). 6 vt (Reg) A închide într-un zid, într-o zidărie.

NĂRUÍT, -Ă, năruiți, -te, adj. Dărîmat, prăbușit, surpat, prăvălit; (despre construcții) ruinat, dărăpănat. Prin șuri, pe sub șopruri, pe prispe năruite, se îngrămădeau strîns unii în alții. CAMILAR, N. I 10. Un munte năruit astupă valea de-a curmezișul. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ◊ Fig. Petre privea lung fața năruită a bătrînului boier. REBREANU, R. II 201. Nu mai răscoli cenușa năruitelor povești! VLAHUȚĂ, O. A. I 34. Infirmi năruiți, otrăviți prin influența corozivă a vitriolului. ALECSANDRI, S. 7.

NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu noroi, a umple cu noroi; a cufunda, a îneca în noroi. Mă împăcam și cu primăriile de-atunci ale orașelor, ce nu dau pe foc să strice drumurile și să noroiască ulițele cu ridicarea zăpezii. MACEDONSKI, O. III 32. În mijlocul acestei mări glodoase era noroit un car. CONTEMPORANUL, III 657.

A SE NOROÍ mă ~iésc intranz. rar (despre vehicule, persoane etc.) A intra adânc în noroi (fără a putea înainta); a se îngloda; a se înnămoli; a se împotmoli. /Din noroi

A NOROÍ ~iésc tranz. rar 1) A face să se noroiască. 2) A umple cu noroi; a murdări cu noroi. /Din noroi


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

noroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. noroiésc, imperf. 3 sg. noroiá; conj. prez. 3 noroiáscă

noroí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. noroiésc, imperf. 3 sg. noroiá; conj. prez. 3 sg. și pl. noroiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NĂRUÍT s. v. prăbușire.

NĂRUÍT adj. 1. v. dărâmat. 2. căzut, prăbușit, prăvălit, răsturnat. (Un gard ~.)

NOROÍ vb. a se împotmoli, a se îngloda, a se înnămoli, a se nămoli, (rar) a se înnoroi, (pop.) a se potmoli, (reg.) a se întina. (Carul s-a ~ în drum.)

NĂRUIT s. cădere, dărăpănare, dărîmare, dărîmat, năruire, prăbușire, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (~ unui zid.)

NĂRUIT adj. 1. dărăpănat, dărîmat, prăbușit, prăvălit, risipit, surpat, (pop.) hîit. (O veche construcție ~.) 2. căzut, prăbușit, prăvălit, răsturnat. (Un gard ~.)

NOROI vb. a se împotmoli, a se îngloda, a se înnămoli, a se nămoli, (rar) a se înnoroi, (pop.) a se potmoli, (reg.) a se întina. (Carul s-a ~ în drum.)

Intrare: năruit
năruit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năruit
  • năruitul
  • năruitu‑
  • nărui
  • năruita
plural
  • năruiți
  • năruiții
  • năruite
  • năruitele
genitiv-dativ singular
  • năruit
  • năruitului
  • năruite
  • năruitei
plural
  • năruiți
  • năruiților
  • năruite
  • năruitelor
vocativ singular
plural
năroit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năroit
  • năroitul
  • năroi
  • năroita
plural
  • năroiți
  • năroiții
  • năroite
  • năroitele
genitiv-dativ singular
  • năroit
  • năroitului
  • năroite
  • năroitei
plural
  • năroiți
  • năroiților
  • năroite
  • năroitelor
vocativ singular
plural
Intrare: noroi (vb.)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • noroi
  • noroire
  • noroit
  • noroitu‑
  • noroind
  • noroindu‑
singular plural
  • noroiește
  • noroiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • noroiesc
(să)
  • noroiesc
  • noroiam
  • noroii
  • noroisem
a II-a (tu)
  • noroiești
(să)
  • noroiești
  • noroiai
  • noroiși
  • noroiseși
a III-a (el, ea)
  • noroiește
(să)
  • noroiască
  • noroia
  • noroi
  • noroise
plural I (noi)
  • noroim
(să)
  • noroim
  • noroiam
  • noroirăm
  • noroiserăm
  • noroisem
a II-a (voi)
  • noroiți
(să)
  • noroiți
  • noroiați
  • noroirăți
  • noroiserăți
  • noroiseți
a III-a (ei, ele)
  • noroiesc
(să)
  • noroiască
  • noroiau
  • noroi
  • noroiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • năroi
  • năroire
  • năroit
  • năroitu‑
  • năroind
  • năroindu‑
singular plural
  • năroiește
  • năroiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • năroiesc
(să)
  • năroiesc
  • năroiam
  • năroii
  • năroisem
a II-a (tu)
  • năroiești
(să)
  • năroiești
  • năroiai
  • năroiși
  • năroiseși
a III-a (el, ea)
  • năroiește
(să)
  • năroiască
  • năroia
  • năroi
  • năroise
plural I (noi)
  • năroim
(să)
  • năroim
  • năroiam
  • năroirăm
  • năroiserăm
  • năroisem
a II-a (voi)
  • năroiți
(să)
  • năroiți
  • năroiați
  • năroirăți
  • năroiserăți
  • năroiseți
a III-a (ei, ele)
  • năroiesc
(să)
  • năroiască
  • năroiau
  • năroi
  • năroiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

năruit năroit

  • exemple
    • Un munte năruit astupă valea de-a curmezișul. VLAHUȚĂ, O. A. III 33.
      surse: DLRLC
    • figurat Petre privea lung fața năruită a bătrînului boier. REBREANU, R. II 201.
      surse: DLRLC
    • figurat Nu mai răscoli cenușa năruitelor povești! VLAHUȚĂ, O. A. I 34.
      surse: DLRLC
    • figurat Infirmi năruiți, otrăviți prin influența corozivă a vitriolului. ALECSANDRI, S. 7.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi nărui
    surse: DEX '98 DEX '09

noroi (verb) năroi

  • 1. A (se) afunda în noroi, a (se) împotmoli în noroi; a (se) murdări cu noroi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: împotmoli îngloda înnămoli 2 exemple
    exemple
    • Mă împăcam și cu primăriile de-atunci ale orașelor, ce nu dau pe foc să strice drumurile și să noroiască ulițele cu ridicarea zăpezii. MACEDONSKI, O. III 32.
      surse: DLRLC
    • În mijlocul acestei mări glodoase era noroit un car. CONTEMPORANUL, III 657.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • surse: DEX '09 DEX '98