2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

năboiu n. massă de ghiață. [Ceh NÁBOĬ, înfundătură, sarcină].

NĂBÓI1, năboiuri, s. n. (Înv. și reg.) Puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. sb. naboj.

năboi2 sn [At: DLR / Pl: ~oaie / E: cf naboinic] (Reg) Pană de lemn groasă și mare, cu care se despică butucii.

năboi1 sn [At: N. COSTIN, L. 54 / V: na~, ne~ / Pl: ~uri, ~oaie / E: cf srb naboj] 1 (Îrg) Puhoi provocat de umflarea apelor primăvara. 2 (Mun) Ceată. 3 (Rar) Lipsă de aer.

neboi[1] sn vz năboi1[2] modificată

  1. În original, incorect accentuat: neboi LauraGellner
  2. În original: vz năboi LauraGellner

NĂBÓI1, năboiuri, s. n. (Înv. și reg.) Puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. scr. naboj.

NĂBÓI1, năboaie, s. n. (Învechit și regional) Curent puternic născut prin umflarea, primăvara, a apelor și care duce cu sine sloiuri de gheață și zăpadă. (Fig.) Un năboi de povești... s-a revărsat în cîmpia literaturii romînești. GALACTION, O. I 30.

NĂBÓI ~uri n. înv. Curs vijelios de apă, format în urma ploilor mari sau a topirii zăpezii; puhoi; torent; șuvoi. /cf. sb. naboj

NĂBOI s. n. (Mold.) Șuvoi, puhoi, torent. Mulțimea cuvintelor ceale ca păcura izvorîtoare și ca naboiul pe toate șesurile. CANTEMIR, IST. Toți de năboiul potopului celui mare au perit. NCL I, 13. ◊ Fig. Năboiul cuvintelor să-i abat. CANTEMIR, IST. Etimologie: cf. scr. naboj. Cf. ș i r l ă u.

năbóĭ n., pl. oaĭe (rus. nabóĭ, ceĭa ce izbește, pol. naboj, încărcătură, cartuș. V. războĭ). Ruperea ghețeĭ, revărsarea apelor, inundare. V. undă, zăpor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

năbói1 (înv., reg.) s. n., pl. năbóiuri

năbói (puhoi) s. n., pl. năbóiuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NĂBÓI s. v. puhoi, șuvoi, torent.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

năbói2, s.n. (reg.) pană de lemn groasă și mare, cu care se despică buticii.

năbói1, năboáie, și năbóiuri, s.n. (înv. și reg.) 1. puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). 2. grămadă, ceată, mulțime de oameni. 3. lipsă de aer.

Intrare: năboiu
năboiu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: năboi (s.n.)
năboi1 (pl -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năboi
  • năboiul
  • năboiu‑
plural
  • năboiuri
  • năboiurile
genitiv-dativ singular
  • năboi
  • năboiului
plural
  • năboiuri
  • năboiurilor
vocativ singular
plural
năboi3 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N66)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năboi
  • năboiul
  • năboiu‑
plural
  • năboaie
  • năboaiele
genitiv-dativ singular
  • năboi
  • năboiului
plural
  • năboaie
  • năboaielor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

năboi (s.n.)

etimologie: