2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NAȘ2, -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel părintele lui spiritual. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun. [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

NĂNÁȘ, -Ă s. m. și f. v. naș2.

NĂNÁȘ, -Ă s. m. și f. v. naș2.

NÂNÁȘ, -Ă s. m. și f. v. naș2.

NÂNÁȘ, -Ă s. m. și f. v. naș2.

NAȘ2, -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun(ă). [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (Înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

NAȘ, -Ă, nași,-e,s. m. și f. (În practica bisericii creștine) 1. Persoană care ține pruncul în brațe, asistă ca martor în timpul săvîrșirii ritualului botezului și care devine astfel rudă (mai îndepărtată) a familiei respective. Nașul era antreprenor și el. Îi plăcea să boteze și să cunune. Dădea finilor numele lui, al nașei și-al copiilor lor. PAS, Z. I 174. Ar fi voit și el, de! să-și boteze copilul cu vrun naș mai de doamne-ajută. ISPIRESCU, L. 207. Tatăl meu... chemă pre nașu-meu Păcală, mă încredință lui. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte; a fi popa cuiva. A-și găsi nașul = a da de cineva care nu poate fi ușor înșelat, biruit sau amăgit, care îți ține piept. 2. Nun(ă).

NĂNÁȘ, -Ă, nănași, -e, s. m. și f. (Regional) 1. Naș (1). Cei doi oameni... botează copilul; cel mai bătrîn i-a fost nănaș, iar cel mai tînăr a făcut slujba de preot. RETEGANUL, P. V 59. Fie oricine ți-a fi nănaș, dar știu c-a nemerit-o bine de ți-a pus numele Chirică. CREANGĂ, P. 149. 2. Naș (2); nun. Cămășuță cu mătasă Le-a cusut mîna nănașii. GOGA, P. 87. Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socri mari și cu nuntași. COȘBUC, P. I 56. O, nănașă, draga mea, De ț-ar fi secat mîna, Cînd mi-ai pus tu cununa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. 3. Fig. (În glumă) Nuia, vargă, băț. Și iar lua mama nănașa din coardă, și iar ne jnăpăia. CREANGĂ, A. 40. – Variantă: nînáș,-ă (SADOVEANU, O. VIII 189) s. m. și f.

NAȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) (în ritualul creștin) Persoană care participă la oficierea botezului ținând pruncul în brațe. ◊ A fi ~ul cuiva a-i veni cuiva de hac. A-și găsi ~ul a da peste omul care poate pune la punct pe cineva. 2) Persoană care a fost nun în timpul oficierii unei căsătorii. /nun + suf. ~aș

naș, -ă s., pl. m. ĭ, f. e (din nănaș, care vine din nunaș, dim. d. nun. D. nănaș vine ung. nanás și rut. nanáško). Acela saŭ aceĭa care ține pruncu în brațe la botez. Maĭ rar. Nun. Fig. Iron. Autor: cine e nașu acesteĭ prostiĭ?

nănáș, -ă s. (V. naș). Naș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

náșă s. f., art. náșa, g.-d. art. náșei; pl. náșe

nănáșă (înv., pop.) s. f., art. nănáșa, g.-d. art. nănáșei; pl. nănáșe

náșă s. f., g.-d. art. náșei; pl. náșe

nănáșă s. f., g.-d. art. nănáșei; pl. nănáșe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NÁȘĂ s. 1. (reg.) moașă. (~ la botezul unui copil.) 2. nună. (~ de cununie.)

NAȘĂ s. (reg.) moașă. (~ la botezul unui copil.)

Intrare: nașă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nașă
  • nașa
plural
  • nașe
  • nașele
genitiv-dativ singular
  • nașe
  • nașei
plural
  • nașe
  • nașelor
vocativ singular
  • nașă
  • nașo
plural
  • nașelor
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nănașă
  • nănașa
plural
  • nănașe
  • nănașele
genitiv-dativ singular
  • nănașe
  • nănașei
plural
  • nănașe
  • nănașelor
vocativ singular
  • nănașă
  • nănașo
plural
  • nănașelor
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nânașă
  • nânașa
plural
  • nânașe
  • nânașele
genitiv-dativ singular
  • nânașe
  • nânașei
plural
  • nânașe
  • nânașelor
vocativ singular
  • nânașă
  • nânașo
plural
  • nânașelor
Intrare: nănașă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nănașă
  • nănașa
plural
  • nănașe
  • nănașele
genitiv-dativ singular
  • nănașe
  • nănașei
plural
  • nănașe
  • nănașelor
vocativ singular
  • nănașă
  • nănașo
plural
  • nănașelor
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nânașă
  • nânașa
plural
  • nânașe
  • nânașele
genitiv-dativ singular
  • nânașe
  • nânașei
plural
  • nânașe
  • nânașelor
vocativ singular
  • nânașă
  • nânașo
plural
  • nânașelor

naș, -ă nașă nănaș nănașă nânaș nânașă

  • 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel părintele lui spiritual.
    exemple
    • Nașul era antreprenor și el. Îi plăcea să boteze și să cunune. Dădea finilor numele lui, al nașei și-al copiilor lor. PAS, Z. I 174.
      surse: DLRLC
    • Ar fi voit și el, de! să-și boteze copilul cu vrun naș mai de doamne-ajută. ISPIRESCU, L. 207.
      surse: DLRLC
    • Tatăl meu... chemă pre nașu-meu Păcală, mă încredință lui. NEGRUZZI, S. I 247.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.2. expresie A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Nun + sufix -aș.
    surse: DEX '98 DEX '09

nănaș, -ă nănașă nânaș nânașă regional

  • exemple
    • Cei doi oameni... botează copilul; cel mai bătrîn i-a fost nănaș, iar cel mai tînăr a făcut slujba de preot. RETEGANUL, P. V 59.
      surse: DLRLC
    • Fie oricine ți-a fi nănaș, dar știu c-a nemerit-o bine de ți-a pus numele Chirică. CREANGĂ, P. 149.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Cămășuță cu mătasă Le-a cusut mîna nănașii. GOGA, P. 87.
      surse: DLRLC
    • Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socri mari și cu nuntași. COȘBUC, P. I 56.
      surse: DLRLC
    • O, nănașă, draga mea, De ț-ar fi secat mîna, Cînd mi-ai pus tu cununa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Și iar lua mama nănașa din coardă, și iar ne jnăpăia. CREANGĂ, A. 40.
      surse: DLRLC

etimologie: