NĂFRAMĂ, năframe și năfrămi, s. f. Bucată de pînză de in, cînepă, bumbac, borangic etc. (subțire, fină) tivită pe margini și folosită ca basma, broboadă, maramă (mai rar ca batistă, ștergar etc.). A vărsat aurul blestemat... într-o năframă și l-a băgat în sîn. GALACTION, O. I 152. Moș Istrate se ridică, și cu mîna tremurată Pune cartea în năframă, de trei ori împăturată. GOGA, C. P. 28. Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vîrf de băț. EMINESCU, O. I 146. De lacrămi n-aș băga seamă, Că le șterg cu-a mea năframă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102.