măietură, măieturi, s.f. – (reg.; mag.) Făcătură, farmec, vrajă; boboană: „Fugi, potcă, cu lucru rău, / Fugi, potcă, cu măietură, / Fugi, potcă, cu făcătură” (Papahagi, 1925: 285). – Cf. mânătură (< mână + suf. -ătură) (MDA); probabil din măiastră „vrăjitoare”, contaminat cu făcătură „vrajă”.