13 definiții pentru mutism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUTÍSM s. n. Muțenie; p. ext. tăcere încăpățânată. – Din fr. mutisme.

MUTÍSM s. n. Muțenie; p. ext. tăcere încăpățânată. – Din fr. mutisme.

mutism sn [At: COSTINESCU / Pl: -e / E: fr mutisme] 1 Muțenie (1). 2 (Pex) Tăcere (îndelungată, încăpățânată).

MUTÍSM s. n. (Franțuzism rar) Muțenie; p. ext. tăcere încăpățînată.

MUTÍSM s.n. Stare a celui care este mut. ♦ Atitudine de tăcere; muțenie; (p. ext.) tăcere încăpățânată. [< fr. mutisme, cf. lat. mutus – mut].

MUTÍSM s. n. muțenie; (p. ext.) tăcere încăpățânată. (< fr. mutisme)

MUTÍSM n. 1) Stare patologică constând în lipsa capacității de a vorbi. 2) rar Nedorință încăpățânată de a vorbi. /<fr. mutisme

mutism n. 1. muțenie; 2. fig. tăcere îndărătnică.

*mutízm n., pl. e și urĭ (fr. mutisme, d. lat. mutus, mut). Muțenie, starea omuluĭ mut. Fig. Tăcere indiferentă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUTISM s. muțenie, tăcere, (rar) muție, (reg.) muțeală, muțitură. (Nu ieșea din ~ lui.)

Intrare: mutism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mutism
  • mutismul
  • mutismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • mutism
  • mutismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)