musulman, ~ă [At: (a. 1783) GCR II, 131/12 / Pl: ~i, ~e / E: fr musulman] 1 smf Adept al religiei lui Mahomed Si: mahomedan. 2 smf (Prc) Turc. 3 a Care aparține cultului lui Mahomed Si: mahomedan (1), (îvr) mahometanicesc. 4 a (Prc) Turcesc.

MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, s. m. și f. Adept al mahomedanismului, mahomedan; (prin restricție) turc. El iese din Constantinopol... luînd cu sine și steagul cel sfînt, cu care musulmanii se credeau nebiruiți, cînd îl aveau în tabăra lor. BĂLCESCU, O. I 195. ◊ (Adjectival) Populația Iafei poate să se urce la 10 mii suflete. Cei mai mulți locuitori sînt arabi musulmani. BOLINTINEANU, O. 292.

MUSULMÁN, -Ă adj., s.m. și f. Mahomedan; (p. ext.) turc. [< fr. musulman].

MUSULMÁN, -Ă adj., s. m. f. mahomedan; (p. restr.) turc. (< fr. musulman)

MUSULMÁN² ~ă (~i, ~e) m. și f. Adept al mahomedanismului; mahomedan. /<fr. musulman

MUSULMÁN¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de mahomedanism; propriu mahomedanismului; mahomedan. 2) Care profesează mahomedanismul; de credința lui Mahomed; mahomedan. /<fr. musulman

muzulman a. relativ la mahomedanism: religiune muzulmană. ║ m. cel ce profesează această religiune: un muzulman.

*musulmán, -ă s. și adj. (turc. musulman și busurman, d. pers. müsülman, care vine d. ar. muslim, pl. muslimin; ngr. musulmános; rus. busurmán; fr. musulman). Mohametan (ca Arabiĭ, Turciĭ ș. a.). – Vechĭ busurman, -ancă (subst.)

musulman adj. m., s. m., pl. musulmani; adj. f., s. f. musulmană, pl. musulmane

musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; f. sg. musulmánă, pl. musulmáne

MUSULMÁN s., adj. 1. s. v. mahomedan. 2. adj. v. mahomedan. 3. s., adj. mahomedan, (în evul mediu, în apusul Europei) sarazin. (Armata ~.)

MUSULMAN s., adj. 1. s. (BIS.) mahomedan, (pop.) necredincios, păgîn, (înv.) agarean, busurman, (turcism înv.) muslim. (Un ~ arab.) 2. adj. (BIS.) islamic, mahomedan, (înv.) mahometanicesc. (Religia ~.) 3. s., adj. mahomedan, (în evul mediu, în apusul Europei) sarazin. (Armata ~.)