munună sf [At: LB / V: ~ne / Pl: ~ni / E: ns cf cunună] 1 (Trs) Culme de deal sau de munte (1). 2 (Reg) Moviliță sau fâșie îngustă de pământ servind ca semn de hotar. 3 (Trs; Mar) Podoabă în formă de cunună făcută din mărgele, din flori artificiale, din monede etc., purtată de fete pe cap, mai ales la nuntă, sau de flăcăi, la pălărie Si: (reg) bartă, vrâstă. 4 (Trs; Mar; îe) A-i pune (unei fete) ~na A lua în căsătorie o fată.

munúnă, murúnă și munúne f., pl. ĭ (lat. *molo, -ónis, derivat din mŏla, moară, „peatră de moară”, de unde s’a dezvoltat înț. de „grămadă, proeminență”, ca în cele-lalte limbĭ romane). Trans. Maram. Cunună de mireasă. Vîrf, pisc.

munune sf vz munună

munună (-ni), s. f. – (Trans., Maram.) Coroană de flori purtată pe cap de fete. Origine necunoscută. Dacă-i o deformare din cunună, nu se înțelege mecanismul ei.

munună, mununi, s.f. (reg.) 1. culme de deal. 2. moviliță hotar între pământuri. 3. podoabă din mărgele, din monede.

munună, munune, s.f. – (reg.) Cunună de mireasă, confecționată din verdeață, mărgele, oglinzi, flori artificiale, din hârtie sau din lână, creând un viu mozaic cromatic pe fond verde. În partea de jos a cununei, pe frunte, se prind un șirag de mărgele și un zgărdan, țesătură îngustă din mărgele mici. La Botiza, cununa este mai înaltă în față, îmbrăcând aspectul unei diademe (Bănățeanu, 1965: 114). ♦ (onom.) Mununar, nume de familie (98 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). (Trans., Maram.). – Cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1981); cf. cunună (MDA).

munună, -e, s.f. – Cunună de mireasă, confecționată din verdeață, mărgele, oglinzi, flori artificiale, din hârtie sau din lână, creând un viu mozaic cromatic pe fond verde. În partea de jos a cununei, pe frunte, se prind un șirag de mărgele și un zgărdan, țesătură îngustă din mărgele mici. La Botiza, cununa este mai înaltă în față, îmbrăcând aspectul unei diademe (Bănățeanu 1965: 114). – Cuvânt autohton (Russu 1981).