MULȚUMI, mulțumesc, vb. IV. (Și în forma mulțămi) 1. Intranz. (Adesea construit cu dativul; la pers. 1 ca formulă stereotipă) A exprima (cuiva) recunoștința și satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar sau un bine care i s-a făcut. Au mulțumit pentru masă cu o reverență distinsă. C. PETRESCU, A. 452. De n-ai gazdă-n sat Să vii să dormi la noi... - îți mulțumesc! COȘBUC, P. I 230. Pentru atîta încredere, nu am cum să-ți mulțumise. ODOBESCU, S. III 9. Pe cîte l-oi doftori, Prea frumos mi-or mulțumi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 374.* (Popular, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Mulțămesc de compliment, am zis. NEGRUZZI, S. I 48. Noi de masă-ți mulțumim, Că n-am venit să prînzim. JARNÍK-BÎRSEANU, 493. ◊ (În forma regională mulțam) Mulțam de cuvîntare. CAMILAR, N. II 296. Cînd îi dau un bănuț, el zice... mulțam. ȚICHINDEAL, F. 342. ♦ (Adesea la pers. 1 pl., cu valoare de sg.) Exprimă răspunsul la un salut sau la o urare de bine. Bună vreme, măi băiete! – Mulțămim, voinic străin! EMINESCU, O. I 84. Cale bună, mîndruliță! – Mulțămim ție, bădiță! ALECSANDRI, P. I 97. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa. Și noi, taică părinte, te-om mulțămi cît nu se mai poate. Iți dăm și- bucate. STĂNOIU, C. I. 25. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» și exprimînd răsplata) Bunicul, fără vorbă, a mulțumit pe Irinuca cu patru galbeni. CREANGĂ, A. 32. Te-aș mulțămi cu orice mi-ai cere, zise popa, dacă m-ai scăpa de moarte. ȘEZ. IV 187. 3. Tranz. A satisface (pe cineva), a face pe placul cuiva. Toată lumea căuta să-l mulțumească, să-i ghicească, de se poate, intențiile. CAMIL, PETRESCU, U. N. 27. Mă voi sili din toate puterile mele să te mulțumesc. ISPIRESCU, E. 13. M-a mulțămit întîlnirea voastră. NEGRUZZI, S. I 39. 4. Refl. A se socoti satisfăcut; a avea de ajuns; a nu pretinde mai mult. Avea cîteva pogoane și nu se mulțumea, mai lua și «vamă» pe baltă. DUMITRIU, N. 226. Sta într-un pension de băieți, ca pedagog. El se mulțumea acolo. VLAHUȚĂ, la TDRG. Bine că-i părea, Mult să mulțămea. TEODORESCU, P. P. 467. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», rar «de») Dar criticul nu se mulțumește numai cu atîta. GHEREA, ST. CR. II 58. Nu te mulțumești de simbria ce-ți dau? ISPIRESCU, L. 231. ◊ (Urmat de propoziții secundare introduse prin «să») Noi ceilalți ne mulțumim să fumăm fără să spunem o vorbă, CAMIL PETRESCU, U. N. 387. Mă mulțumesc numai să te privesc cum scrii. REBREANU, R. I 244. ♦ (Popular) A se lăsa de ceva, a renunța la ceva. După un oarecare timp, fiecare împărat trebuia să se mulțămească de împărăție și în locul lui să se aleagă altul. MARIAN, O. I 12. ♦ (Rar) A se sătura (de ceva). Spuse... că el s-a mulțumit de ciobănie și să duce de acum în lume. ȘEZ. I 208. – Prez. ind. și: pers. 1 sg. (regional) mulțam. – Variantă: (regional) mulțămi vb. IV.