MUFTIU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a unei comunități musulmane având competența de a da sfaturi în probleme de respectare a cultului islamic. ◊ Marele muftiu = conducătorul cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești. – Din tc. müftí.

muftiu sm [At: M. COSTIN, ap. LET.² I, 285 / V: (înv) mufti, muftu, muht~ / Pl: ~ii / E: tc müfti] 1 Șef religios al unei comunități musulmane mai mari. 2 (Spc; șîs marele ~) Conducător al cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești.

MUFTIU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a unei comunități musulmane mai mari. ◊ Marele muftiu = conducătorul cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești. – Din tc. müftí.

MUFTIU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a musulmanilor. El dobîndi de la muftiul Sanollah o fetva (= sentință). BĂLCESCU, O. II 292.

MUFTIU ~i m. Căpetenie a unei comunități religioase musulmane. * Marele ~ conducătorul cultului islamic dintr-o țară. /<turc. müfti

muftiu m. interpretul legii, cea mai înaltă autoritate religioasă la Mahomedani, numit și Șeik-ul-Islam sau Capul adevăratei religiuni, reprezentantul religios al Profetului: Vizirul și Muftiul, topuzul și Coranul AL. [Turc. MUFTI].

muftíŭ m. (turc. ar. mufti). Prelat musulman. (Marele muftiŭ se numește șeic-ul-islam). – Vechĭ și muhtiŭ.

mufti sm vz muftiu

muftu sm vz muftiu

muhtiu sm vz muftiu

muhtíŭ, V. muftiŭ.

muftiu s. m., art. muftiul; pl. muftii, art. muftiii (desp. -ti-ii)

muftiu s. m., art. muftiul; pl. muftii, art. muftiii (-ti-ii)

muftiu s. m., art. muftiul; pl. muftii, art. muftiii

muftiu (muftii), s. m. – Șef religios al unei comunități musulmane. – Mr. mufti. Tc. (arab.) mŭfti (Eguilaz 455; Șeineanu, III, 83; Lokotsch 1493), cf. ngr. μουφτή, bg. mjuftija.