12 definiții pentru muțenie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUȚÉNIE, muțenii, s. f. 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi; mutism, muție. 2. Tăcere, liniște deplină. [Pr.: -ni-e] – Mut + suf. -enie.

muțenie sf [At: ALECSANDRI, ap. DDRF / Pl: ~ii / E: mut + -enie] 1 Stare a celui mut Si: mutism, (rar) muție (1), (reg) muțeală, muțitură (1). 2 Incapacitate de a vorbi Si: (rar) muție (2), muțitură (2). 3 Stare a celui care, într-o anumită împrejurare, tace cu încăpățânare. 4 Lipsă totală de zgomot, de mișcare, de viață Si: liniște, tăcere, (rar) muție (3).

MUȚÉNIE, muțenii, s. f. 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi; mutism, muție. 2. Tăcere, liniște deplină. – Mut + suf. -enie.

MUȚENIE s. f. 1. Starea celui mut, lipsa capacității de a vorbi. 2. Tăcere. Vorbea repede, ca și cum tot ce adunase într-o viață de muțenie trebuia spus acum. DUMITRIU, V. L. 83. Eu am canon muțenia, el singurătatea. SADOVEANU, Z. C. 292. O muțenie nesfîrșită stăpînea zările. ANGHEL-IOSIF, C. L. 23.

MUȚÉNIE f. 1) Stare a celui mut. 2) fig. Liniște totală; tăcere deplină. /mut + suf. ~enie

muțenie f. 1. starea celui mut; 2. fig. tăcere: în muțenia odăilor AL.

muțénie f. (d. mut). Starea omuluĭ mut. Fig. Mare liniște: muțenia becĭuluĭ. Tăcere indiferentă, mutizm. – Muțenia e o infirmitate legată de surzenie, al căreĭ rezultat este. Rare orĭ muțenia e cauzată de defectele organelor vocale. De ordinar, mutu nu vorbește fiind-că n’a auzit nicĭodată vorbindu-se. Abatele Francez de l’Épée († 1789) și continuatoru opereĭ lui, abatele Sicard († 1822), aŭ inventat un alfabet compus din semne făcute din degete, pin care se poate vorbi cu surdo-muțiĭ. Chear și mișcările buzelor și ale fețeĭ contribue a-ĭ face pe surdo-muțĭ să te înțeleagă și a-ĭ face să pronunțe sunete, deși nu le aud.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!muțénie (-ni-e) s. f., art. muțénia (-ni-a), g.-d. art. muțéniei; pl. muțénii, art. muțéniile (-ni-i-)

muțénie s. f. (sil. -ni-e), art. muțénia (sil. -ni-a), g.-d. art. muțéniei; pl. muțénii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUȚÉNIE s. 1. v. mutitate. 2. mutism, tăcere, (rar) muție, (reg.) muțeală, muțitură. (Nu ieșea din ~ lui.)

MUȚENIE s. mutism, tăcere, (rar) muție, (reg.) muțeală, muțitură. (Nu ieșea din ~ lui.)

Intrare: muțenie
  • silabație: -ni-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muțenie
  • muțenia
plural
  • muțenii
  • muțeniile
genitiv-dativ singular
  • muțenii
  • muțeniei
plural
  • muțenii
  • muțeniilor
vocativ singular
plural

muțenie

  • 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mutism muție
  • 2. Tăcere, liniște deplină.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: liniște tăcere antonime: gălăgie attach_file 3 exemple
    exemple
    • Vorbea repede, ca și cum tot ce adunase într-o viață de muțenie trebuia spus acum. DUMITRIU, V. L. 83.
      surse: DLRLC
    • Eu am canon muțenia, el singurătatea. SADOVEANU, Z. C. 292.
      surse: DLRLC
    • O muțenie nesfîrșită stăpînea zările. ANGHEL-IOSIF, C. L. 23.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Mut + sufix -enie.
    surse: DEX '98 DEX '09