3 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUȘUROÍT s. n. Mușuroire. [Var.: mușiroít s. n.] – V. mușuroi2.

MUȘUROÍT s. n. Mușuroire. [Var.: mușiroít s. n.] – V. mușuroi2.

mușuroit sn [At: PAMFILE, A. R. 76 / V: (reg) moșoroit, ~șir~, ~șor~ / E: mușuroi2] 1 Mușuroire (1). 2 A doua prașilă a porumbului.

MUȘUROÍT s. n. (Și în forma mușiroit) Mușuroire. Peste o săptămină se face sapa a doua, adică mușiroitul cu sapa. PAMFILE, A. R. 76. – Variantă: mușiroít s. n.

MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2.

MUȘIROÍT s. n. v. mușuroit.

MUȘUROÍ2, mușuroiesc, vb. IV. Tranz. A îngrămădi pământ la rădăcina unei plante, pentru a o proteja sau pentru a favoriza dezvoltarea ei. ♦ Refl. Fig. A se aduna, a se strânge, a se grămădi. [Var.: mușiroí vb. IV] – Din mușuroi1.

MUȘUROÍ2, mușuroiesc, vb. IV. Tranz. A îngrămădi pământ la rădăcina unei plante, pentru a o proteja sau pentru a favoriza dezvoltarea ei. ♦ Refl. Fig. A se aduna, a se strânge, a se grămădi. [Var.: mușiroí vb. IV] – Din mușuroi1.

mușuroi2 [At: I. IONESCU, C. 102/9 / V: (reg) moșinoi, moșiroi, moșoroi, moș~ / Pzi: ~esc / E: mușuroi1] 1 vi A face mușuroaie1 (5). 2 vr (Fig) A se aduna îngrămădindu-se.

MUȘUROÍ2, mușuroiesc, vb. IV. 1. Tranz. A grămădi pămînt la rădăcina unei plante cu scopul de a favoriza dezvoltarea rădăcinii. 2. Refl. Fig. (Despre elemente care pot forma grămezi) A se aduna laolaltă, a se îngrămădi. Năvălesc măguri din toate părțile, se mușuroiesc în jurul nostru greoaie. VLAHUȚĂ, O. A. II 169. – Variante: moșuroí (I. IONESCU, M. 345), mușiroí vb. IV.

A SE MUȘUROÍ se ~iésc intranz. fig. (mai ales despre ființe) A se aduna laolaltă în număr mare; a se strânge grămadă (ca un mușuroi). /Din mușuroi

A MUȘUROÍ ~iésc tranz. (unele plante, mai ales cartoful, porumbul) A înconjura cu pământ rădăcina (asemenea unui mușuroi) pentru a favoriza dezvoltarea, a cuibări. /Din mușuroi

moșoroì v. a grămădi pământ la baza unei plante spre a favoriza desvoltarea ei. [Tras din moșoroiu].

moșoroĭésc v. tr. (d. moșoroĭ). Munt. Grămădesc pămîntu în formă de moșoroĭ (în prejuru uneĭ plante).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă

arată toate definițiile

Intrare: mușuroit (part.)
mușuroit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mușuroit
  • mușuroitul
  • mușuroitu‑
  • mușuroi
  • mușuroita
plural
  • mușuroiți
  • mușuroiții
  • mușuroite
  • mușuroitele
genitiv-dativ singular
  • mușuroit
  • mușuroitului
  • mușuroite
  • mușuroitei
plural
  • mușuroiți
  • mușuroiților
  • mușuroite
  • mușuroitelor
vocativ singular
plural
mușiroit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mușiroit
  • mușiroitul
  • mușiroitu‑
  • mușiroi
  • mușiroita
plural
  • mușiroiți
  • mușiroiții
  • mușiroite
  • mușiroitele
genitiv-dativ singular
  • mușiroit
  • mușiroitului
  • mușiroite
  • mușiroitei
plural
  • mușiroiți
  • mușiroiților
  • mușiroite
  • mușiroitelor
vocativ singular
plural
Intrare: mușuroit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mușuroit
  • mușuroitul
  • mușuroitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • mușuroit
  • mușuroitului
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mușiroit
  • mușiroitul
  • mușiroitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • mușiroit
  • mușiroitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mușuroi (vb.)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mușuroi
  • mușuroire
  • mușuroit
  • mușuroitu‑
  • mușuroind
  • mușuroindu‑
singular plural
  • mușuroiește
  • mușuroiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mușuroiesc
(să)
  • mușuroiesc
  • mușuroiam
  • mușuroii
  • mușuroisem
a II-a (tu)
  • mușuroiești
(să)
  • mușuroiești
  • mușuroiai
  • mușuroiși
  • mușuroiseși
a III-a (el, ea)
  • mușuroiește
(să)
  • mușuroiască
  • mușuroia
  • mușuroi
  • mușuroise
plural I (noi)
  • mușuroim
(să)
  • mușuroim
  • mușuroiam
  • mușuroirăm
  • mușuroiserăm
  • mușuroisem
a II-a (voi)
  • mușuroiți
(să)
  • mușuroiți
  • mușuroiați
  • mușuroirăți
  • mușuroiserăți
  • mușuroiseți
a III-a (ei, ele)
  • mușuroiesc
(să)
  • mușuroiască
  • mușuroiau
  • mușuroi
  • mușuroiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mușiroi
  • mușiroire
  • mușiroit
  • mușiroitu‑
  • mușiroind
  • mușiroindu‑
singular plural
  • mușiroiește
  • mușiroiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mușiroiesc
(să)
  • mușiroiesc
  • mușiroiam
  • mușiroii
  • mușiroisem
a II-a (tu)
  • mușiroiești
(să)
  • mușiroiești
  • mușiroiai
  • mușiroiși
  • mușiroiseși
a III-a (el, ea)
  • mușiroiește
(să)
  • mușiroiască
  • mușiroia
  • mușiroi
  • mușiroise
plural I (noi)
  • mușiroim
(să)
  • mușiroim
  • mușiroiam
  • mușiroirăm
  • mușiroiserăm
  • mușiroisem
a II-a (voi)
  • mușiroiți
(să)
  • mușiroiți
  • mușiroiați
  • mușiroirăți
  • mușiroiserăți
  • mușiroiseți
a III-a (ei, ele)
  • mușiroiesc
(să)
  • mușiroiască
  • mușiroiau
  • mușiroi
  • mușiroiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • moșuroi
  • moșuroire
  • moșuroit
  • moșuroitu‑
  • moșuroind
  • moșuroindu‑
singular plural
  • moșuroiește
  • moșuroiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • moșuroiesc
(să)
  • moșuroiesc
  • moșuroiam
  • moșuroii
  • moșuroisem
a II-a (tu)
  • moșuroiești
(să)
  • moșuroiești
  • moșuroiai
  • moșuroiși
  • moșuroiseși
a III-a (el, ea)
  • moșuroiește
(să)
  • moșuroiască
  • moșuroia
  • moșuroi
  • moșuroise
plural I (noi)
  • moșuroim
(să)
  • moșuroim
  • moșuroiam
  • moșuroirăm
  • moșuroiserăm
  • moșuroisem
a II-a (voi)
  • moșuroiți
(să)
  • moșuroiți
  • moșuroiați
  • moșuroirăți
  • moșuroiserăți
  • moșuroiseți
a III-a (ei, ele)
  • moșuroiesc
(să)
  • moșuroiască
  • moșuroiau
  • moșuroi
  • moșuroiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mușuroit (s.n.) mușiroit

etimologie:

mușuroi (vb.) mușiroi moșuroi

  • 1. A îngrămădi pământ la rădăcina unei plante, pentru a o proteja sau pentru a favoriza dezvoltarea ei.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX

etimologie: