3 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUȘCÁT s. n. (Rar) Mușcare. – V. mușca.

MUȘCÁT s. n. (Rar) Mușcare. – V. mușca.

mușcat2, ~ă a [At: ANON. CAR. / Pl: ~ați, ~e / E: mușca] Care a fost sfâșiat, rupt, rănit prin mușcare.

mușcat1 sn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: (rar) ~uri / E: mușca] 1-3 Mușcare (1- 3). 4 (Bot; îc) ~ul-broaștelor (sau ~-broaștei) Iarba-broaștelor (Hydrocharis Morsus ranae). 5 (Îc) ~ul-dracului Plantă erbacee cu flori liliachii sau violet-roșietice Si: călugăraș (Knautia arvensis). 6 (îae) Planta Knautia silvaticca. 7 (Îae) Planta Knautia longifolia. 8 (Îae) Plantă erbacee cu frunze lunguiețe și flori liliachii sau albastre (Scabiosa columbaria). 9 (Îae) Plantă erbacee cu flori roșii dispuse în capitule (Scabiosa lucida) Si: (reg) felfe, floarea văduvei. 10 (Îae) Ruin (Scabiosa succisa).

MUȘCÁT s. n. (Neobișnuit) Mușcătură. (Fig.) Buza ta învinețită de-al corupției mușcat. EMINESCU, O. I 29.

mușcat n. 1. acțiune de a mușca; 2. mușcatu-dracului, plantă cu florile liliachii sau albastre, crește prin coline și prin fânețe uscate din munți (Scabiosa columbaria).

MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec.

mușca [At: COD. VOR. 96/24 / V: (reg) ~șica, (înv) mucica / Pzi: mușc / E: nct] 1 vt (Fșa) A-și înfige colții în ceva Si: (reg) a încolți. 2 vt (Fșa) A apuca cu dinții sau cu ciocul și a strânge tare, sfâșiind. 3 vt (Fșa) A răni cu dinții. 4 vt (Îe) A-și ~ mâinile (sau degetele, pumnii etc.) A se căi amarnic de ceea ce a făcut. 5 vt (Îae) A se înfuria. 6 vt (Îe) A-și ~ buzele (sau limba) A-și stăpâni manifestarea unui sentiment puternic de bucurie, durere etc., strângând buzele sau limba între dinți. 7 vt (Îe) (Să) nu te muște șarpele de inimă Nu cumva să... 8 vt (Îe) A ~ pământul (sau țărâna) A cădea la pământ rănit sau mort. 9 vt (Îae; pex) A muri1 (1). 10 vt A face mișcarea de a apuca cu dinții, fără a prinde ceva. 11 vta (D. animale, mai ales d. câini) A obișnui să atace cu dinții. 12 vi (D. pești) A apuca nada din undiță. 13 vt (Pex; d. insecte) A înțepa. 1 vt (îe) L-a ~t albina de limbă Se zice în glumă despre un om tăcut și prostănac sau despre un om beat. 15 vt (D. plantele urticante) A urzica. 16 vt (Reg; d. vin) A produce o senzație de înțepătură pe limbă Si: a pișca. 17 vt (Fig; d. căldură, frig, foame etc.) A provoca o senzație neplăcută, chinuitoare. 18 vrr (Fig; pop; d. culori) A nu se armoniza. 19 vt (Fig) A ataca cu vorbe răutăcioase Si: a înțepa. 20 vt (Fig; d. sentimente, porniri) A îndemna. 21 vi (Udp „din”, „în”). A apuca și a rupe cu dinții dintr-un aliment, pentru a mânca. 22 vi (Pan; d. lucruri) A desprinde o bucată, o porțiune din ceva Si: a smulge, a sfâșia. 23 vi (Pan; d. lucruri) A străpunge. 24 vi (Fig; d. sentimente) A chinui. 25 vt (Îe) A-l ~ pe cineva inima să... A fi cât p-aci să se lase ispitit.

MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A apuca cu dinții și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a se căi amarnic; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec.

MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A apuca puternic cu dinții și a strînge (provocînd durere, rănind sau sfîșiind). Lăsați cîinii în pace, c-o să vă muște! REBREANU, R. II 30. O lovi după ceafă de era să-și muște limba. ISPIRESCU, L. 208. Cățelușa a mușcat-o de i-a rupt degetele. CREANGĂ, P. 294. ◊ Fig. Roțile [tractorului] se înfig în pămînt, nu în pietrele drumului pe care le mușcă. DUMITRIU, V. E. 111. Tîrnăcopul, pila, mîna mușcă stîncă cu-ndîrjire. MACEDONSKI, O. I 231. ◊ Expr. A-și mușca mîinile (sau degetele) = a se căi amarnic. Ai să-ți muști mîinile... și ai să te dai cu capul de toți pereții. CAMIL PETRESCU, U. N. 49. Își mușca fata acum degețelele... de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. CREANGĂ, P. 294. A-și mușca buzele v. buză. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să. Tu cînd îi intra la pasere, să o iei, dar să nu care cumva să te muște de inimă să pui mîna pe cușcă. ȘEZ. IV 172. ◊ Absol. Cîinele cînd mușcă nu mai latră! REBREANU, R. II 73. Calu-i turbă, mușcă, sare Nechezind cu înfocare. ALECSANDRI, P. II 1. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și indicînd obiectul sau partea obiectului care se apucă) Mușcă-mă de vîrful degetului, să văz: dorm ori sînt deștept? CARAGIALE, O. III 69. Nevăstuica.. de multe ori mușcă vitele de picioare. ȘEZ. III 204. ♦ Fig. A pricinui durere, usturime; a înțepa. Simte sub tălpi iarna, cum îl mușcă prin încălțăminte. SAHIA, N. 91. ◊ Intranz. Frigul începe a mușca, măntăile coboară de pe poliți. SADOVEANU, O. VI 254. Arșița miezului înflăcărat al zilelor de iulie mușca cu dinți de foc pretutindeni. HOGAȘ, M. N. 172. 2. Intranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «din») A rupe cu dinții o bucată dintr-un aliment (pentru a mînca). Grigoriță mușcă din o felie de măr și sorbi foarte liniștit din paharul cu vin. HOGAȘ, DR. II 26.Fig. Al nostru-i pămîntul din care fierul va mușca. BENIUC, V. 111. Numai susurul Prahovei, numai detunătura unei stînci prăvălită din înălțimi, numai izbitura securilor care mușcau din tulpina mustoasă a copacilor, tulburau tihna locului. PAS, E. II 157. 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice.

A MUȘCÁ mușc 1. tranz. 1) A apuca cu dinții strângând (până la durere, rănire, învinețire, rupere etc.). * A-și ~ mâinile a regreta amarnic, considerându-se vinovat de ceva; a se căi. A-și ~ limba a regreta mult cele spuse anterior. ~ pământul (sau țărâna) a cădea la pământ rănit sau mort. 2) (despre unele animale, mai ales despre insecte) A înțepa producând o senzație dureroasă; a mânca; a ciupi; a pișca. M-a ~t un șarpe. 3) fig. (despre ger, soare etc.) A produce o senzație dureroasă; a pișca. 4) (o bucată dintr-un aliment) A rupe cu dinții pentru a mânca. 5) fig. A ataca răutăcios cu ironii sau cu vorbe; a înțepa; a înghimpa; a împunge. 2. intranz. (mai ales despre câini) A avea obiceiul de a ataca, rănind cu dinții. /Orig. nec.

mușcà v. 1. a apuca și a rupe cu dinții: câinele mușcă, a mușca din pâine; a-și mușca degetele (buzele), a se căi amarnic de ceva; 2. fig. a critica, a ataca cu vorba. [Vechiu-rom. mucicà, de origină necunoscută].

mușc, a v. tr. (vrom. a mucĭca, it. dial. muccecare, moccecare, a mușca. – Mușc, muștĭ, și [sud] mușcĭ; să mușc, să muștĭ și [sud] să mușcĭ, să muște și [sud] să mușce). Apuc și taĭ saŭ rup saŭ (despre insecte) împung cu dințiĭ saŭ cu mandibulele: m’a mușcat un cîne de picĭor, am mușcat o bucățică dintr’un măr, m’a mușcat un painjin. Fig. Atac cu vorba, împung, pișc. A-țĭ mușca degetele (saŭ mînile), a te căi amar.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mușcát adj. m., pl. mușcáți; f. sg. mușcátă, pl. mușcáte

mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște

mușcá vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 sg. múșcă; conj. prez. 3 sg. și pl. múște

arată toate definițiile

Intrare: mușcat (adj.)
mușcat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mușcat
  • mușcatul
  • mușcatu‑
  • mușca
  • mușcata
plural
  • mușcați
  • mușcații
  • mușcate
  • mușcatele
genitiv-dativ singular
  • mușcat
  • mușcatului
  • mușcate
  • mușcatei
plural
  • mușcați
  • mușcaților
  • mușcate
  • mușcatelor
vocativ singular
plural
Intrare: mușcat (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mușcat
  • mușcatul
  • mușcatu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • mușcat
  • mușcatului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mușca
verb (VT17)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mușca
  • mușcare
  • mușcat
  • mușcatu‑
  • mușcând
  • mușcându‑
singular plural
  • mușcă
  • mușcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mușc
(să)
  • mușc
  • mușcam
  • mușcai
  • mușcasem
a II-a (tu)
  • muști
(să)
  • muști
  • mușcai
  • mușcași
  • mușcaseși
a III-a (el, ea)
  • mușcă
(să)
  • muște
  • mușca
  • mușcă
  • mușcase
plural I (noi)
  • mușcăm
(să)
  • mușcăm
  • mușcam
  • mușcarăm
  • mușcaserăm
  • mușcasem
a II-a (voi)
  • mușcați
(să)
  • mușcați
  • mușcați
  • mușcarăți
  • mușcaserăți
  • mușcaseți
a III-a (ei, ele)
  • mușcă
(să)
  • muște
  • mușcau
  • mușca
  • mușcaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mușcat (s.n.)

etimologie:

  • vezi mușca
    surse: DEX '98 DEX '09

mușca

  • 1. tranzitiv A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind).
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: încolți attach_file 10 exemple
    exemple
    • Lăsați cîinii în pace, c-o să vă muște! REBREANU, R. II 30.
      surse: DLRLC
    • O lovi după ceafă de era să-și muște limba. ISPIRESCU, L. 208.
      surse: DLRLC
    • Cățelușa a mușcat-o de i-a rupt degetele. CREANGĂ, P. 294.
      surse: DLRLC
    • figurat Roțile [tractorului] se înfig în pămînt, nu în pietrele drumului pe care le mușcă. DUMITRIU, V. E. 111.
      surse: DLRLC
    • figurat Tîrnăcopul, pila, mina mușcă stînca cu-ndîrjire. MACEDONSKI, O. I 231.
      surse: DLRLC
    • absolut Cîinele cînd mușcă nu mai latră! REBREANU, R. II 73.
      surse: DLRLC
    • absolut Calu-i turbă, mușcă, sare Nechezind cu înfocare. ALECSANDRI, P. II 1.
      surse: DLRLC
    • absolut Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141.
      surse: DLRLC
    • Mușcă-mă de vîrful degetului, să văz: dorm ori sînt deștept? CARAGIALE, O. III 69.
      surse: DLRLC
    • Nevăstuica.. de multe ori mușcă vitele de picioare. ȘEZ. III 204.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A-și mușca mâinile (sau degetele) = a avea remușcări.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: căi attach_file 2 exemple
      exemple
      • Ai să-ți muști mîinile... și ai să te dai cu capul de toți pereții. CAMIL PETRESCU, U. N. 49.
        surse: DLRLC
      • Își mușca fata acum degețelele... de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. CREANGĂ, P. 294.
        surse: DLRLC
    • 1.2. expresie A-și mușca mâinile (sau degetele) = a se înfuria.
      surse: DEX '09 sinonime: înfuria
    • 1.3. expresie A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni.
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: stăpâni
    • 1.4. expresie A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să...
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Tu cînd îi intra la pasere, să o iei, dar să nu care cumva să te muște de inimă să pui mîna pe cușcă. ȘEZ. IV 172.
        surse: DLRLC
    • 1.5. expresie A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort).
      surse: DEX '09
    • 1.6. (Despre insecte) A pricinui durere, usturime.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: pișca înțepa
    • 1.7. figurat A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.).
      surse: DEX '09 DEX '98 attach_file 3 exemple
      exemple
      • Simte sub tălpi iarna, cum îl mușcă prin încălțăminte. SAHIA, N. 91.
        surse: DLRLC
      • intranzitiv Frigul începe a mușca, măntăile coboară de pe poliți. SADOVEANU, O. VI 254.
        surse: DLRLC
      • intranzitiv Arșița miezului înflăcărat al zilelor de iulie mușca cu dinți de foc pretutindeni. HOGAȘ, M. N. 172.
        surse: DLRLC
  • 2. intranzitiv tranzitiv A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Grigoriță mușcă din o felie de măr și sorbi foarte liniștit din paharul cu vin. HOGAȘ, DR. II 26.
      surse: DLRLC
    • figurat Al nostru-i pămîntul din care fierul va mușca. BENIUC, V. 111.
      surse: DLRLC
    • figurat Numai susurul Prahovei, numai detunătura unei stînci prăvălită din înălțimi, numai izbitura securilor care mușcau din tulpina mustoasă a copacilor, tulburau tihna locului. PAS, E. II 157.
      surse: DLRLC
  • 3. tranzitiv figurat A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: înțepa

etimologie: