movilă (movile), s. f. – 1. Monticul, gorgan, măgură. – 2. Morman, maldăr. – Var. (înv.) moghilă. Origine îndoielnică. Coincide cu sl. mogyla, păstrat în bg., rus. mogila, sb., cr. mògila, ceh. mohyla, rut. mohylja, pol. mogila, și de asemeni sb., cr. gòmila, alb. gamulje. A fost considerat drept cuvînt sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Miklosich, Lexicon, 378; Cihac, II, 204; Danicic, III, 264); dar e cuvînt străin în sl. (Berneker, II, 69; Vasmer, II, 143). Der. din alb. nu pare posibilă (Barič, Alb. St., I, 51), dată fiind extensiunea cuvîntului; și cu atît mai puțin explicația sb. gomila prin gr. γέμω „a fi plin” (Mladenov 105). E mai probabil că-i vorba de un cuvînt rom. de natură expresivă. Atît familia lui moc-, cf. moacă „căpățînă”, cît și cea a lui mot- „măciulie” ar fi putut produce un *mogîlă, cf. mogîldă, modîlcă, sau mai înainte vb. moghili, prin intermediul suf. expresiv -li. Movilă în loc de moghilă este efectul destul de recent al unui hiperurbanism mold. Numai un cuvînt rom. poate explica larga extensiune a unui cuvînt neslav în mediul sl.; cu atît mai mult, cu cît gorganele numite așa sînt caracteristice Dunării de Jos și Ucrainei de S. Der. gomilă, s. f. (Banat, ridicătură de pămînt), din sb.; movili, vb. (a face grămezi).