morar² s vz mărar

morar¹ sm [At: (a. 1702) ȘTEFANELLI, D. C. 21 /V: (îrg) mur~ / Pl: ~i / E: moară + -ar, sau ml molarius] 1 Proprietar sau conducător al unei mori (1) Si: măcinar (1). 2 Muncitor într-o moară (1) Si: măcinar (2). 3 (Pop; îe) Crapă ~ul de sete Se zice despre cei care nu știu să se folosească de ceea ce au cu prisosință. 4 (Pop) Piuar. 5 Muncitor într-o moară (45). 6 Gândac cu aripile brune sau negre, lucitoare, care trăiește prin mori (1) / Si: gândac de făină (Tenebrio molitor). 7 (Pop; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 8 (Pop; art.) Melodie după care se dansează morarul (7). 9 (Reg) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

MORÁR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori. Din întunerec, coborînd greoi treptele, ne-a ieșit în cale Sava, morarul cel nou. C. PETRESCU, S. 29. Un morar făina abia a scuturat. Ș-acum din ochi închide, se supără, cîrtește Că muștele ce zboară rădică colb prin casă. NEGRUZZI, S. II 220. După morar nu m-oi duce Că somnul cînd e mai dulce, El moara că și-o pornește Și pe mine mă trezește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. ♦ Muncitor care lucrează într-o întreprindere în care se macină diferite materii. Morar la fabrica de cicoare. 2. Gîndac cu aripile brune sau negre, lucitoare, care trăiește prin mori (Tenebrio molitor).

MORÁR¹ ~i m. 1) Persoană care ține sau administrează o moară. 2) Lucrător care muncește la o moară. /moară + suf. ~ar

MORÁR² ~i m. Insectă cu aripile întunecate și lucioase, care trăiește prin mori; gândac de făină. /moară + suf. ~ar

morar m. 1. cel ce are o moară; 2. numele bucovinean al gândacului de făină, care trăiește în grânare, mori și brutării (Tenebrio molitor). [Lat. MOLARIUS].

morár m. (d. moară saŭ lat. molarius). Stăpînu uneĭ morĭ saŭ conducătoru eĭ. – În nord și vrom. dial. murar. Cp. cu purcar.

morar s. m., pl. morari

morár s. m., pl. morári

MORÁR s. 1. (reg.) măcinar. (E ~ de profesie.) 2. (ENTOM.; Tenebrio molitor) gândac-de-făină.

MORÁR s. v. piuar.

MORAR s. 1. (reg.) măcinar. (E ~ de profesie.) 2. (ENTOM.; Tenebrio molitor) gîndac-de-făină.

morar s. v. PIUAR.

MORARU, Alexandru (n. 1948, Poiana Ilvei, jud. Bistrița-Năsăud), teolog și istoric al bisericii român. Prof. la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca. Lucrări privind istoria bisericii și ecumenismul („Biserica Angliei și ecumenismul. Legăturile ei cu Biserica Ortodoxă Română”, „ La răscruce de vremi, o viață de om: Nicolae Colan, episcopul Vadului, Feleacului și Clujului [1936-1957]”).

MORARU, Ioan (1927-1989, n. Dârlos, jud. Sibiu), medic român. Prof. univ. la Cluj și București. Cercetări și studii în domeniul anatomiei patologice, al geneticii, imunopatologiei etc. („Tratat de anatomie patologică”, „Introducere în genetica moleculară”). M. titular post-mortem al Acad. (1990).

MORARU, Marin (n. 1937, București), actor român. Joc ce se distinge printr-o mare mobilitate interioară, inteligență și candoare (în teatru: „Troilus și Cresida”, „Nepotul lui Rameau”, „Elisabeta I”, „În așteptarea lui Godot”, „Gaițele”; în filme: „Maiorul și moartea”, „Toamna bobocilor”, „Operațiunea Monstrul”, „Ringul” ș.a.).

MORARU, Viorel (n. 1931, sat Cuciulata, jud,. Brașov), rugbist român. De peste 30 de ori în echipa națională (și mulți ani căpitan al acesteia), unul dintre cei mai valoroși jucători din linia a treia.

morar, morari s. m. distribuitor de droguri.