MONSENIOR, monseniori, s. m. Titlu acordat în Occident principilor din familiile domnitoare, cardinalilor și altor înalți prelați; persoană cu acest titlu. – Din fr. monseigneur.

monsenior sm [At: FILIMON, O. I 312 / V: (înv) ~sin~ / Pl: ~i / E: fr monseigneur, it monsignore] 1 Titlu care se dădea în epoca feudală nobililor din Apus. 2 Titlu onorific dat unor membri ai clerului catolic. 3-4 Persoană care avea sau are titlul de monsenior (1-2).

MONSENIOR, monseniori, s. m. Titlu care se dădea în Occident principilor din familiile dominatoare, cardinalilor și altor prelați; persoană care are unul dintre aceste titluri. – Din fr. monseigneur.

MONSENIOR, monseniori, s. m. Titlu care se dădea în epoca feudală nobililor (mai ales în Apus); titlu onorific dat unor prelați catolici.

MONSENIOR s.m. 1. Titlu dat seniorilor feudali (în Apus); titlu de adresare către un nobil. 2. Titlu pe care îl poartă unii prelați ai bisericii catolice. [Pron. -ni-or. / < fr. monseigneur, cf. it. monsignore].

MONSENIOR s. m. 1. titlu dat seniorilor feudali (în Apus); titlu de adresare către un nobil. 2. titlu dat unor prelați ai bisericii catolice. (< fr. monseigneur, it. monsignore)

*monsenĭór m. (fr. monseigneur, d. mon, al meŭ, și seigneur, senior). Titlu onorific dat în Francia principilor, episcopilor și altor persoane ilustre.

monsinior sm vz monsenior

!monsenior (desp. -ni-or) s. m., voc. monseniore; pl. monseniori

+Monsenior (termen de politețe) (desp. -ni-or) s. m., art. Monseniorul, voc. Monseniore

monsenior (-nior) s. m., pl. monseniori

monsenior s. m. (sil. -nior), pl. monseniori

Monsenior, -ri.