5 intrări

50 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

momița vt [At: DDRF / Pzi: ez / E: momiță3] (Mol) A maimuțări (1).

MAIMUȚĂ s. f. 1. Animal tropical cvadruman, cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului și cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. Maimuțile... sînt acolo făr-de samă de multe. HERODOT (1645), 269. Viu îl băga într-un sac, și într-acel sac bagă și un dulău și un cucoș și o năpârcă și o moimă (maimuță MUNT.). PRAV. 91. Venea împăratului corabie de la Tarsis de aur și de argint și de dinți de elifand și de maimuțe și pietri cioplite și necioplite. BIBLIA (1688), 2521/5. Iară maimuța au sărit de au apucat fărîma de carne (cca 1705). GCR I, 354/4, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF. Fiecare turc avînd pe umeri sau pe cealma cîte o pisică, o maimuță sau un coroi. GHICA, S. 323. Trimise la maimuță, vestită vrăjitoare... ALEXANDRESCU, M. 328. Maimuța, agățată c-o labă de balustradă, făcea acrobații. BART, E. 85, cf. 347. Stihia nu te cruță, Ca-n vremea cînd, lipsindu-i și luntre și lopeți, Omul era bolnava și palida maimuță. ARGHEZI, VERS. 48. Tremur aici ca maimuța de azi de dimineață din cușcă, stingheră și tristă. DEMETRIUS, A. 352, cf. 176. Veni înaintea Ziditoriului și măiemuța, și Făcâtoriul zisă cătră dînsa: tu să aibi numai chip ca omul, dară să nu fii om. POP., ap. GCR II, 358, cf. ALR SN III h 686. Omul ca o maimuță, ce vede la altul, aceea și el face. ZANNE, P. II, 376, cf. 79. La beție omul este pisică, maimuță și la urmă porc. id. ib. III, 469. Frumusețe de maimuță, se zice în bătaie de joc unei femei urîte. id. ib. II, 568. ◊ Expr. (Regional) A fi în anii maimuței = a fi bătrîn, ajuns în mintea copiilor. ZANNE, P. IX, 655. 2. (Familiar) Epitet depreciativ pentru o persoană urîtă sau care obișnuiește să imite gesturile altora. Cf. COSTINESCU, ȘĂINEANU, D. U., PAMFILE, J. II, 152.3. (Argotic, mai ales Ia pl.) Femeie de moravuri ușoare; prostituată. Cf. BUL. FIL. II, 206, VII-VIII, 255, GR. S. VII, 118. 4. (Regional) Numele unui joc de copii în care jucătorii trebuie să reproducă gesturile conducătorului lor. Cf. PAMFILE, J. II, 72. 5. (Regional) Momîie (pentru holde) (Ghilad-Timișoara). ALRM SN I h 33. – Pl.: maimuțe. – Și: (regional) măimúță (ALR SN M B 686), măiemúță (ib.), mămuíță (ib.) s. f. – Probabil din m-gr. μαïμοῦ, tc. maymun.

MAIMÚȚĂ, maimuțe, s. f. 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. 2. (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuiește să imite pe alții. – Cf. ngr. maimú, tc. maymun.

MAIMÚȚĂ, maimuțe, s. f. 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. 2. (Fam.) Epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuiește să imite pe alții. – Cf. ngr. maimú, tc. maymun.

MOIMÍȚĂ, moimițe, s. f. (Înv. și reg.) Maimuță. [Var.: momíță s. f.] – Moimă + suf. -iță.

MOIMÍȚĂ, moimițe, s. f. (Înv. și reg.) Maimuță. [Var.: momíță s. f.] – Moimă + suf. -iță.

MOMÍȚĂ1, momițe, s. f. (Pop.) Ganglion. ♦ Spec. Glandă de la pieptul și de la gâtul unor animale, din care se prepară anumite mâncăruri. – Din bg. momica.

MOMÍȚĂ1, momițe, s. f. (Pop.) Ganglion. ♦ Spec. Glandă de la pieptul și de la gâtul unor animale, din care se prepară anumite mâncăruri. – Din bg. momica.

POÁMĂ, poame, s. f. 1. Rodul comestibil al pomilor fructiferi; p. gener. fruct. ◊ Expr. Poamă acră = persoană urâcioasă, cicălitoare, rea. ♦ Fruct fals cu endocarpul membranos și mezocarpul cărnos, provenit din dezvoltarea și modificarea receptaculului florii. 2. (La pl.) Fructe tăiate felii, uscate la soare sau în cuptoare (speciale) pentru a fi păstrate pentru iarnă. 3. (Reg.; la sg. cu sens colectiv) Struguri. ♦ Stafidă. ♦ Viță-de-vie. ♦ (La pl.) Coacăz. 4. Fig. Persoană lipsită de seriozitate și de caracter; om de nimic, ticălos, derbedeu. ♦ Femeie imorală, ușuratică, stricată. 5. Compuse: (Bot.; reg.) poama-câinelui = a) verigar; b) barba-caprei; poame-de-runc = zmeur; poama-vulpii = a) dalac; b) remf; poama-momiței = vuietoare; poamele-mâței = arăriel; poame-de-pământ = cartof. – Lat. poma.

maimuță sf [At: PRAV. 91 IV: (reg) măi~, măie~, mămuiță / Pl: ~țe / E: mgr μαίμοῦ, tc maymun] 1 Animal tropical cu conformație exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligent și sociabil, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat. 2 (Reg; îe) A fi în anii ~ței A fi bătrân și senil. 3-4 (Fam; dep) Persoană (urâtă sau) care obișnuiește să imite gesturile altora. 5 (Arg; înv; mpl) Prostituată. 6 (Reg) Joc de copii în care jucătorii trebuie să reproducă gesturile conducătorului lor. 7 (Reg) Sperietoare pentru holde.

moimă2 sf [At: VAIDA / Pl: ~me / E: nct] (Reg) Umflătură dureroasă, mai ales la gât sau la subsuori Si: (reg) bolfă, boșoalcă, uimă Vz maimucă.

moimiță sf [At: CANTEMIR, IST. 49 / V: mom~, (înv) ~mâță / Pl: ~țe / E: moimă1 + -iță] 1 (Îvr) Maimuță (1).

momiță2 sf [At: BARCIANU / Pl: ~țe / E: nct] 1 (Nob) Momeală (1). 2 (Îe) A umbla cu chichițe și -țe A înșela.

momiță1 sf [At: BIANU, D. S. / Pl: ~țe / E: bg момица] 1 (Pop) Ganglion. 2 (Spc; mpl) Glandă sau ganglion de la gâtul sau de la pieptul anumitor animale, din care se prepară anumite feluri de mâncare. 3 (Reg; lpl) Măruntaie (1) de vită. 4 (Reg; lpl) Icre. 5 (Reg) Bubă. 6 (Reg) Eczemă. 7 (Pfm) Testicule.

MAIMÚȚĂ, maimuțe, s. f. Mamifer din ordinul primatelor, cu structura corpului asemănătoare cu cea a omului, posedînd un deosebit spirit de imitație; trăiește mai ales prin pădurile tropicale și ecuatoriale. Maimuța, agățată c-o labă de balustradă, făcea acrobații. BART, E. 85. – Variantă: (Mold.) momíță (ALECSANDRI, T. I 116, CONACHI, P. 276) s. f.

MOMÍȚĂ2, momițe, s. f. (Mai ales la pl.) Glande de la pieptul sau de la gîtul vitelor, din care se prepară anumite feluri de mîncare. Venea lumea din mahala... pentru fleici și momițe. PAS, Z. I 171.

om-maimúță s. m.„Un om-maimuță în Spania zilelor noastre? Locuitorii satului Villen din regiunea Alicante au prins, la poalele munților Sierra del Aguila, o creatură dotată cu o putere musculară deosebită, înalt de 1,25 m. Nu vorbește, se hrănește cu ierburi și rădăcini de plante și doarme în pomi.” R.l. 11 IV 72 p. 6. ◊ „Graficianul B.H. a fost calificat de o revistă franceză ca «al doilea tată al lui Tarzan». H. este cunoscut pentru pasiunea cu care s-a dedicat ani de zile ilustrării aventurilor trăite de omul-maimuță. R.l. 4 VI 74 p. 6 (din om + maimuță)

MAIMÚȚĂ ~e f. 1) Mamifer superior din ordinul primatelor, cu configurația corpului asemănătoare cu cea a omului, care trăiește în Asia, Africa și America de Sud. 2) fig. depr. Persoană care obișnuiește să imite pe alții. 3) depr. Om urât. [G.-D. maimuței] /<ngr. maimú, turc. maymun

maimuță f. 1. animal cuadruman, foarte mlădios si sprinten, care seamănă mult cu omul (Simia); 2. om foarte urît; 3. fig. cel ce imitează gesturile, faptele sau apucăturile cuiva. [Macedo-român maimun = turc. MAYMUN: maimuță e un diminutiv propriu Munteniei: v. momită].

arată toate definițiile

Intrare: momița
momița
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: maimuță
maimuță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • maimuță
  • maimuța
plural
  • maimuțe
  • maimuțele
genitiv-dativ singular
  • maimuțe
  • maimuței
plural
  • maimuțe
  • maimuțelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • momiță
  • momița
plural
  • momițe
  • momițele
genitiv-dativ singular
  • momițe
  • momiței
plural
  • momițe
  • momițelor
vocativ singular
plural
Intrare: moimiță
moimiță substantiv feminin
  • silabație: moi- info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moimiță
  • moimița
plural
  • moimițe
  • moimițele
genitiv-dativ singular
  • moimițe
  • moimiței
plural
  • moimițe
  • moimițelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • momiță
  • momița
plural
  • momițe
  • momițele
genitiv-dativ singular
  • momițe
  • momiței
plural
  • momițe
  • momițelor
vocativ singular
plural
Intrare: momiță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • momiță
  • momița
plural
  • momițe
  • momițele
genitiv-dativ singular
  • momițe
  • momiței
plural
  • momițe
  • momițelor
vocativ singular
plural
Intrare: poama-momiței
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poama-momiței
plural
genitiv-dativ singular
  • poamei-momiței
plural
vocativ singular
plural

maimuță momiță

  • 1. Nume generic dat animalelor tropicale cu conformația exterioară foarte asemănătoare cu a omului, inteligente și sociabile, cu un spirit de imitație foarte dezvoltat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: maimucă moimă simie diminutive: maimuțică augmentative: maimuțoi momițoi attach_file un exemplu
    exemple
    • Maimuța, agățată c-o labă de balustradă, făcea acrobații. BART, E. 85.
      surse: DLRLC
  • 2. familiar Epitet depreciativ pentru o persoană foarte urâtă sau care obișnuiește să imite pe alții.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

moimiță momiță

etimologie:

  • Moimă + sufix -iță.
    surse: DEX '09 DEX '98

momiță

etimologie:

poama-momiței

etimologie: