molitate sf vz molătate

molătate sf [At: SBIERA, F. S. 333 / V: (rar) ~let~, ~lit~ / E: moale¹ + -ătate] (Rar) 1 Atitudine sau mișcare leneșă, înceată. 2 Moliciune (3).

moletate sf vz molătate

moliciune sf [At: BOLLIAC, O. 41 / V: (înv) ~lec~, ~lăc~ / Pl: ~ni / E: moale¹ + -iciune] 1 Însușire de a fi moale¹ (1), flexibil sau mlădios. 2 (Pex) Obiect moale¹ (1), flexibil sau mlădios. 3 Lipsă de energie, de vigoare, de perseverență, de hotărâre Si: (rar) molătate (2), (nob) molime. 4 (Pex) Viață trândavă, ușuratică. 5 (Dep) Om lipsit de energie. 6 (Rar) Mișcare lină, ușoară. 7 Intensitate scăzută a sunetelor, a zgomotelor etc. 8 (Pex) Delicatețe în voce, în ton. 9 Stare de calm desăvârșit Si: destindere, relaxare. 10-11 Moleșeală (1-2).

MOLĂTATE s. f. (Rar) Moliciune, lipsă de avînt și de energie; delăsare. Trebuie dar stimulată molătatea ce urmează după entuziasm în apucăturile romînului. ALECSANDRI, S. 77.

molăcĭúne, -ătáte, V. molicĭune.

molicĭúne f. (lat. *mollítio, -ónis, acțiunea de a muĭa, d. mollitus, part. d. mollire, a muĭa. V. moĭ). Calitatea de a fi moale: molicĭunea ceriĭ. Fig. Lipsă de energie: molicĭunea unuĭ caracter. Vĭață moleșită, indolență: a trăi în molicĭune. – Și molăcĭune (Mold. vechĭ) și molătate (Rar).

molătate (rar) s. f., g.-d. art. molătății

molătate (rar) s. f., g.-d. art. molătății

molătate s. f., g.-d. art. molătății

MOLĂTATE s. v. moliciune.

molătate s. v. MOLICIUNE.

MOLITÁTE s. f. v. molătate.

MOLĂTÁTE s. f. (Rar) 1. Atitudine, mișcare leneșă, înceată. Acea carîtă. . . în care a mea Laisâ se-ntinde cu molătate. CONV. LIT. III, 49. 2. Moliciune (2). Molătatea ce urmează după entuziasm. ALECSANDRI, S. 77. De această molătate a interesaților se folosiră adversarii. SBIERA, S. 333. – Și: (rar) moletáte (LB, BARCIANU), molitáte (LM) s. f. – Moale¹ + suf. -ătate.