molime sf [At: ȘINCAI, HR. I, 74/26 / E: moale¹ + -ime] (Nob) Moliciune (1).

molefmă sf vz molimă

molemă sf vz molimă

molevmă sf vz molimă

molevnă sf vz molimă

molimă sf [At: CR (1829), 102¹/30 / V: (înv) ~lefmă, ~lemă, ~levmă, ~levnă, ~ivmă / Pl: ~me, ~mi / E: ngr μόλεμμα] 1 Boală cu caracter epidemic, la oameni și la animale Si: (pop) boleșniță, boleznă, (reg) boliște Vz epidemie, epizootie. 2 (Prc; reg) Pestă bovină. 3 (Pex) Boală care atinge un mare număr de plante.

molivmă sf vz molimă

MOLIMĂ, molime, s. f. Boală contagioasă la oameni sau la animale; epidemie, epizootie, boliște. Nu era lucru să nu fie întors, bătut, sucit, șlefuit ca și cum ar fi trecut vreo molimă prin casă. ANGHEL, PR. 5. ◊ (La plante) Molima, care a mîncat viile oamenilor, a ros și via... lui Miliarezi. STANCU, D. 53. Acolo, la Cotnari, am fost de mult la culesul viilor, pe cînd încă nu dăduse molima filoxerei. SADOVEANU, O. VII 233. ◊ Fig. Și a început, în zilele cele mai întunecoase... molima fugilor. DUMITRIU, V. L. 57.

MOLIMĂ ~e f. Boală contagioasă cu tendință de extindere rapidă. /<ngr. mólema

molevmă f. V. molimă: în vremea molevmii GHICA.

mòlimă f. boală contagioasă, epidemie. [Gr. mod. MÓLEMA].

mólevmă, V. molimă.

mólimă f., pl. ĭ și e (ngr. mólemma, vgr. mólymma și mólysma, pată, spurcăcĭune, d. molýno, spurc). Epidemie, boleșniță. – Și mólevmă și mólivmă (după ngr. molévo, molipsesc).

mólivmă, V. molimă.

molimă s. f., g.-d. art. molimei; pl. molime

molimă s. f., g.-d. art. molimei; pl. molime

molimă s. f., g.-d. art. molimei; pl. molime

molimă, pl. molime

MOLIMĂ s. 1. v. epidemie. 2. v. epizootie.

MOLIMĂ s. 1. (MED.) epidemie, (pop.) boleaznă, boleșniță, (înv. și reg.) moarte, (reg.) boliște, (înv.) contagiune. (~ printre copii.) 2. (MED. VET.) epizootie, (pop.) boleaznă, boleșniță, (reg.) boliște. (~ printre cornute.)

molimă (molime), s. f. – Epidemie, contagiune. – Mr. molimă. Ngr. μόλεμμα (Tiktin; Gáldi 211). – Der. molimos, adj. (contagios); molipsi, vb. (a contamina), din ngr. μολεύω, aorist μολέψω, cf. bg. molepsa (Conev 93), mr. mulipsire; molipseală, s. f. (contaminare); molipsitor, adj. (contagios).

MOLÍME s. f. (Neobișnuit) Moliciune (2). La atîta venise acuma împărăția Apusului, pentru molimea augustului Onorie, cît mai mult o sfîrtica tiranii decît o stăpînia dînsul. ȘINCAI, HR. I, 74/26, cf. III, 122/29. – Moale¹ + suf. -ime.

MOLIMĂ s. f. Boală cu caracter epidemic, la oameni și la animale; (popular) boleșniță, boleznă, (regional) boliște. V. e p i d e m i e, e p i z o o t i e. Molevma ciumii. CR (1829), 102¹/30. Înaltul comitet alcătuit pentru precurmarea molevmii (a. 1829). DOC. EC. 434. Din pricina vreunii întâmplări neprevăzute. . . precum: boale în vite, molevmă sau altcevaș asemenea (a. 1836). ib. 619, cf. MN (1836), 12. Nu s-au mai ivit vreo molevmă. BULETIN, F. (1838), 105¹/20, cf. VEISA, I. 171²/28. Nu este cunoscută nici o molimă. VASICI, M. I, 133/22. Lesne se poate lua molefma și pe hainele omului. HUBOGI, Î. 47/3. În vremea molevmii, feciorul care ne slujea. . . murind de ciumă la Măreața, tata ni l-a înlocuit. GHICA, S. 297. Numa Dumnezeu drăguțul să ne apere de toate relele și de molimă. CARAGIALE, O. VII, 177. Molima nu ne-a cruțat. SLAVICI, N. I, 262. Unii aduc lăcustele, alții molima. DELAVRANCEA, S. 223. Și, cum cei închiși își virau în plămîni duhoarea murdăriilor ce și le păstrau acolo, s-ar fi iscat desigur vro molimă în tot penitenciarul. VLAHUȚĂ, N. 202. Molima răufăcătoare turmele nu le atinge. OLLĂNESCU, H. O. 382. Se-ncinge cîte-o molimă. SĂM. I, 82. A molimei crudă-ncercare Rugăm să treaca mai curmă. GORUN, F. 44. Molima ( boala) cînd e în sat printre vite, babele zic că-i semn rău. GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 15. De cîte ori se ivește o molimă în vite, trag noaptea, cu plugul, cîte o brazdă împrejurul satului. CANDREA, F. Nu era lucru să nu fie întors . . . ca și cum ar fi trecut vreo molimă prin casă. ANGHEL, PR. 5, cf. 110. O să vie o molimă, o dată, din ștîrvurile cîinilor care se duc și mor acolo. GÎRLEANU, N. 30. Natura întreagă se răzvrătea parcă . . . împrăștiind mirosuri pestilențiale, izvoare de molime. BRĂESCU, A. 228. Molime inexplicabile în rîndul porcilor de rasă. CONTEMP. 1949, nr. 164, 2/5. După molima de care-ți spusei, începu a bîntui asupra mălurenilor alta. SADOVEANU, M. C. 178. Văduvele și orfanii morților se mai împuținaseră la număr. Purtase grijă de asta foamea, lipsurile, molimile. V. ROM. februarie 1954, 11. Vitele atinse de molimă. ȘEZ. XVIII, 196, cf. H IV 55, VI 56, ALRM II/I h 164. ◊ F i g. Boală ridicolă, ce bîntuie de la un timp încoace multe capete seci; molimă a moravurilor străine. BOLINTINEANU, O. 416. Casele stau înclinate, prinse de o molimă grea. baranga, V. A. 13. ♦ P. r e s t r. (Regional) Tifos bovin (H I 271), pestă bovină (DAMÉ , T. 30). ♦ P. e x t. Boală care atinge un mare număr de plante. Acolo, la Cotnari, am fost demult la culesul viilor, pe cînd încă nu dăduse molima filoxerei. SADOVEANU, O. IV, 189. Molima care a mîncat viile oamenilor a ros și via. . . lui Miliarezi. STANCU, D. 53. – Pl.: molime și molimi. - Și: (învechit) mólivmă (MN 1 836, 12, TDRG), mólemă (ZILOT, ap. DDRF. VEISA, I. 171²/28), moléfmă, mólevmă, mólevnă (PONTBRIANT, D.) s. f. – Din ngr. μόλεμμα.