MOLAR¹, molari, adj. (În sintagma) Dinte molar (și substantivat, m.) = dinte mare situat în partea posterioară a arcadelor dentare, cu suprafața lată, cu mai multe rădăcini, care servește la sfărâmarea și măcinarea alimentelor; măsea. – Din fr. molaire.

molar², ~ă a [At: MACAROVICI, CH. 88 / Pl: ~i, ~e / E: mol¹ + -ar] (Chm) 1 De mol¹. 2 Referitor la mol¹.

molar¹ [At: DLR / Pl: ~i / E: fr molaire] 1 sm Măsea (1). 2-3 sm, a (Dinte) molar.

MOLAR¹, molari, adj. (În sintagma) Dinte molar (și substantivat, m.) = dinte mare cu suprafața lată, cu mai multe rădăcini, care servește la sfărâmarea și măcinarea alimentelor; măsea. – Din fr. molaire.

MOLAR adj. m. (Numai în expr.) Dinte molar = (și substantivat, m.) dinte mare, cu suprafața lată, fixat în partea posterioară a maxilarelor la om și la unele animale, servind la măcinarea alimentelor. Ultimul molar (măseaua de minte) apare de obicei după vîrsta de 20 de ani. ANATOMIA 97.

MOLAR, -Ă adj. Referitor la mol. ◊ Concentrație molară = molaritate. [Cf. fr. molaire].

MOLAR adj.m. Dinte molar (și s.m.) = dinte mare, lat, cu care se macină alimentele; măsea. [Cf. fr. molaire, lat. (dens) molaris].

MOLAR³, -Ă adj. (fil.) considerat ca un tot. ◊ referitor la caracterul global al proceselor psihologice sau de comportament. (< fr. molaire)

MOLAR², -Ă adj. referitor la mol¹. ♦ soluție ~ă = soluție care conține un mol substanță la un litru de solvent. (< fr. molaire)

MOLAR¹ adj., s. m. (dinte mare, lat) cu care se sfarmă și se macină alimentele; măsea. (< fr. molaire)

MOLAR ~i m. Dinte gros și lat, cu mai multe rădăcini, care servește la zdrobirea alimentelor; măsea. /<fr. molaire

molar a. se zice de dinții cei groși ce servă a sfărâma alimentele.

*molár, -ă adj. (lat. molaris, de moară, d. mola, moară. V. moară). Care servește la măcinat: peatră molară. Dințĭ molarĭ, măsele. S. m. Măsea: omu are doŭăzecĭ de molarĭ.

malăr sm vz maler

maler sm [At: (a. 1829) IORGA, S. D. XIII, 110 / V: ~lăr, moalăr, molăr / Pl: ~i / E: ger Maler] 1 (Gms; Ban; Trs) Pictor de icoane. 2 (Reg) Zugrav. 3 (Imp) Fotograf.

moalăr sm vz maler

molăr sm vz maler

molar² (referitor la mol²) adj. m., pl. molari; f. molară, pl. molare

molar¹ (măsea) s. m., pl. molari

molar¹ (referitor la mol¹) adj. m., pl. molari; f. molară, pl. molare

!molar² (măsea) s. m., pl. molari

molar (chim.) adj. m., pl. molari; f. sg. molară, pl. molare

molar s. m., (referitor la măsea) adj. m., pl. molari

MOLAR s. v. măsea.

MOLAR s. (ANAT.) măsea.

maler, maleri, s.m. (reg.) pictor (de icoane).

MOLAR¹ s. m. Măsea (I(Adjectival) Dinte molar. – Pl.: molari. – Din fr. molaire.

MOLÁR², -Ă adj. (Chim.) De mol¹, privitor la mol. Cf. MACAROVICI, CH. 88, LTR². – Pl.: molari, -e. – Mol¹ + suf. -ar.

MÁLĂR s. m. v. maler.

MÁLER s. m. (Germanism în Ban., Transilv.) Pictor (de icoane). Vasilie Theodorovici malăr (a. 1828). IORGA, S. P. XIII, 110. „Malerul” de lemn fu sasul Martin, id. ib. XII, XXII, cf. ALR II 6477/36. ♦ Zugrav (Șieu Măgheruș-Bistrița). MAT. DIALECT, I, 285. ♦ (Impropriu) Fotograf. Com. din TIMIȘOARA. - Pl.: maleri. – Și: málăr, moálăr (L. COSTIN, GR. BĂN. 138), mólăr (ALR II 6477/260) s. m. – Din germ. Maler.

MOLĂR s. m. v. maler.