2 intrări

26 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mohorât, ~ă [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 460/32 / V: (îvr) mohur~ / Pl: ~âți, ~e / E: mohorî] 1 a Care are culoarea de la roșu-cărămiziu până la roșu-vânăt. 2 sn (Îvr) Stofă purpurie. 3 sf (Îvr) Haină făcută din stofă purpurie. 4 sma (Euf) Drac. 5 a De culoare închisă. 6 a Lipsit de strălucire, de lumină Si: întunecos, sumbru. 7 a Întunecat și apăsător. 8 a (D. oameni și d. înfățișarea, privirea, gândurile lor) Trist.

MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorî vr [At: ODOBESCU, S. III, 534 / Pzi: ~răsc / E: mohor2] 1 A se colora în roșu închis. 2 A căpăta o culoare închisă Si: a se întuneca. 3 (Fig) A se posomori.

MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în stacojiu, în culoarea spicelor de mohor. Spre a îmbuna pe zei, ei închipuise un soi nou de înjunghieri și de sacrificii, care mohorîse pămîntul cu sînge. ODOBESCU, S. III 273. 2. Refl. A căpăta o culoare roșie-închisă; p. ext. a se întuneca. Soarele va cădea după codri, mănăstirea se va mohorî. GALACTION, O. I 218. Pulberea roșie se stingea, se mohora și apa lua luciri de oțel. SANDU-ALDEA, la CADE. ◊ Tranz. Amurgul cobora nesimțit, mohorînd din ce în ce văzduhul. REBREANU, N. 84. ♦ Fig. (Despre oameni) A se posomori.

MOHORÎ́T, -Ă, mohorîți, -te, adj. 1. Roșu-vînăt (ca spicele mohorului), stacojiu; p. ext. de culoare închisă, întunecat. Zilele erau mohorîte, cu cerul căptușit de zăpada nourilor. SADOVEANU, O. IV 176. Vremea era de asemenea răcoroasă, umedă, mohorîtă. AGÎRBICEANU, S. P. 115. Văzusem un nor mohorît Venind din adîncuri de zare. COȘBUC, P. I 235. Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorîtă. EMINESCU, O. I 56. ◊ (Substantivat, rar) Din ce-a fost o zi întreagă mai măreț, mai lucitor, Dintr-un soare, ce rămîne? Mohorîtul unui nor. DAVILA, V. V. 100. 2. Fig. (Despre oameni) Supărat, amărît, trist, posomorît. Mohorîți sub căști, soldații urmăreau lucrul tot mai grăbit al groparilor. CAMILAR, N. I 373. Miron Iuga deveni grav și mohorît. REBREANU, R. I 85. Ce-nseamn-acele candeli ce ard în orice colț Sub chipuri mohorîte cu-adînci și slabe fețe? EMINESCU, O. IV 363.

A SE MOHORÎ́ mă ~ăsc intranz. 1) A deveni roșu-închis (ca spicele mohorului). 2) A se închide la culoare; a se întuneca. 3) (despre timp, cer) A se schimba în rău (devenind mai întunecos din cauza îngrămădirii norilor); a se posomorî; a se înnora. 4) fig. (despre persoane) A deveni trist; a se mâhni; a se posomorî; a se întrista; a se amărî; a se scârbi. /Din mohor

mohorît a. 1. de coloarea roșie închisă a mohorului; sânge mohorît; 2. fig. întunecat: tablou depins cu colori cam mohorîte AL.

mohorắsc, a -î́ v. tr. (d. mohorît). Posomorăsc, cătrănesc, întunec, întristez. V. refl. Călugăriĭ s’aŭ mohorît auzind. – Vechĭ și mohorîțesc.

mohorî́t, -ă adj. (d. mohor). Roș închis, ca spicu mohoruluĭ: sînge mohorît. Fig. Întunecat, de coloare închisă: haĭne mohorîte. Fig. Posomorît, trist: față mohorîtă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorăsc, imperf. 3 sg. mohorá; conj. prez. 3 sg. și pl. mohoráscă

mohorî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorăsc, conj. mohorască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MOHORÂT adj. v. întristat, mâhnit, posomorât, trist.

MOHORÂT adj., adv. 1. adj. v. înnorat. 2. adj. închis, întunecat, sumbru, sur, (pop.) suriu. (O culoare ~.) 3. adj. v. încruntat. 4. adj., adv. v. îmbufnat. 5. adj. v. dezolant.

Mohorât ≠ vesel, voios, zâmbitor

MOHORÎ vb. 1. v. înnora. 2. v. strica. 3. v. încrunta.

MOHORÎ vb. v. întrista, mâhni, posomorî.

SÂNGE MOHORÂT s. v. antrax, cărbune, dalac, pustulă malignă.

mohorî vb. v. ÎNTRISTA. MÎHNI. POSOMORÎ.

MOHORÎ vb. 1. a se închide, a se înnegura, a se înnora, a se întuneca, a se posomorî. (Cerul s-a ~.) 2. a se închide, a se posomorî, a se strica. (Vremea s-a ~.) 3. a se încrunta, a se întuneca, a se posomorî. (Ce te-ai ~ astfel?)

MOHORÎT adj., adv. 1. adj. închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, neguros, noros, pîclos, plumbuit, plumburiu, posomorît, urît. (înv.) ponegrit. (Vreme ~.) 2. adj. întunecat, sumbru, sur, (pop.) suriu. (O culoare ~.) 3. adj. încruntat, întunecat, posac, posomorît. (Om ~.) 4. adj., adv. chiorîș, îmbufnat, încruntat, posomorît. (Privire ~; ce te uiți ~ la mine?) 5. adj. demoralizant, deprimant, descurajant, dezolant, posomorît, trist, (rar) dezolator, posac. (Un peisaj ~.)

mohorît adj. v. ÎNTRISTAT. MÎHNIT. POSOMORÎT. TRIST.

sînge mohorît s. v. ANTRAX. CĂRBUNE. DALAC. PUSTULĂ MALIGNĂ.

A (se) mohorî ≠ a (se) învoioșa

Intrare: mohorât
mohorât adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mohorât
  • mohorâtul
  • mohorâtu‑
  • mohorâ
  • mohorâta
plural
  • mohorâți
  • mohorâții
  • mohorâte
  • mohorâtele
genitiv-dativ singular
  • mohorât
  • mohorâtului
  • mohorâte
  • mohorâtei
plural
  • mohorâți
  • mohorâților
  • mohorâte
  • mohorâtelor
vocativ singular
plural
Intrare: mohorî
verb (VT410)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mohorî
  • mohorâre
  • mohorât
  • mohorâtu‑
  • mohorând
  • mohorându‑
singular plural
  • mohorăște
  • mohoraște
  • mohorâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mohorăsc
(să)
  • mohorăsc
  • mohoram
  • mohorâi
  • mohorâsem
a II-a (tu)
  • mohorăști
(să)
  • mohorăști
  • mohorai
  • mohorâși
  • mohorâseși
a III-a (el, ea)
  • mohorăște
  • mohoraște
(să)
  • mohorască
  • mohora
  • mohorî
  • mohorâse
plural I (noi)
  • mohorâm
(să)
  • mohorâm
  • mohoram
  • mohorârăm
  • mohorâserăm
  • mohorâsem
a II-a (voi)
  • mohorâți
(să)
  • mohorâți
  • mohorați
  • mohorârăți
  • mohorâserăți
  • mohorâseți
a III-a (ei, ele)
  • mohorăsc
(să)
  • mohorască
  • mohorau
  • mohorâ
  • mohorâseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)