MOAȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Rămășițe mumificate din corpul unei persoane considerate sfinte^[1]; p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). ♦ P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ Fig. Vestigii prețioase ale trecutului. – Din sl. mošti. corectat(ă)

moaște sfp [At: MOXA, 381/7 / V: (înv) ~tie (Pl: moștii), moaște sf moști sfp / E: slv мошти] 1-2 (Rel) (Rămășiță din) corpul unei persoane considerată sfântă. 3 (Pex) Veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei persoane sfinte, și căreia i se atribuie puteri supranaturale. 4 (Rar; îe) A avea rude printre ~ A fi de neam mare. 5 Relicvă. 6 (Pgn) Corp mumificat Si: mumie, (reg) moștină³. 7 (Îe) A se preface în ~ A se mumifica. 8 (Fig; îae) A se usca. 9 (Fig; îae) A se atrofia.

MOAȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Rămășițele mumificate din corpul unei persoane considerate sfinte^[1]; p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). ♦ P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ (Fig.) Rămășițele scumpe ale trecutului. – Din sl. mošti.

MOAȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Oseminte mumificate, bucăți din veșminte sau obiecte ale unei persoane considerate ca sfîntă și cărora li se atribuie puteri supranaturale. Tot ce rămăsese fostei capitale din antica-i strălucire era sicriul cu moaștele unui sînt. Ioan cel Nou – așa-i zicea pe nume. HASDEU, I. V. 34. Am la piept o cruciuliță Cu lemn sfînt, cu moaște sfinte. ALECSANDRI, P. A. 44. ◊ (Rar, la sg.) Bătrînul sărută ca pe-o moaște Pămîntul ce tresare și care-l recunoaște. ALECSANDRI, P. III 296. ◊ Expr. A păstra ceva ca pe niște moaște = a păstra cu mare grijă. ♦ Fig. Rămășițe ale trecutului, demne de respect. [Munții] văzură cum coboară Pe cărări de plai ciobanii... Cu căciula lor de oaie Și cu sarica pe umăr, A trecutului vii moaște Peste care vremea crește. TOPÎRCEANU, B. 22.

MOAȘTE f. pl. 1) (în religia creștină) Rămășiță (oseminte, resturi de îmbrăcăminte sau alte obiecte) aparținând unei persoane considerate ca sfântă; relicvă. 2) fig. poet. Obiect (rămas de la o persoană iubită sau de la un om de vază) păstrat ca o amintire scumpă; relicvă; vestigiu. /<sl. mošti

moaște f. pl. rămășițele sfinților: moaștele sfântului Dumitru. [Slav. MÕȘTI, puteri (după puterea miraculoasă a moaștelor)].

moáște (oa dift.) f. pl. (vsl. bg. mošti, „puterĭ” și „moaște”, după credința că moaștele aŭ o putere supranaturală. V. moștean). Trup sfînt neputrezit. V. relichie.

moaste sf vz moaște

moaștie sf vz moaște

moști sfp vz moaște

moaște s. f. pl.

!moaște s. f. pl.

moaște s. f., pl. moaște

MOAȘTE s. pl. 1. v. mumie. 2. relicve (pl.), vestigii (pl.), (înv.) rămășițe (pl.).

MOAȘTE s. pl. 1. mumie, (reg.) moștină. 2. relicve (pl.), vestigii (pl.), (înv.) rămășițe (pl.).

moaște s. f. pl. – Relicve. – Megl. moaste. Sl. mošti (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 199; Berneker, II, 70; Conev 112), cf. bg., sb., rus. mošti.

moaște s. f. pl. (intl.) cadavru.

MOAȘTE s. f. (De obicei la pl.) 1. (În religia creștină) Rămășiță mumificată din corpul unei persoane considerată sfîntă ; p. e x t. veșmînt, parte de veșmînt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). Acesta arse moștiile sfinteei muceniță Eftimiia. MOXA, 381/7. Deaderă moștiile sfintei Vineri în loc de dajde. id. 400/24. M[u]c[e]nicii fură arși cu foc, și moaștele goniră focul (cca 1633). GCR I, 85/7. Cu ai săi mearse de începu a săpa și vrea să ia moștiile svăntului. VARLAAM, C. 457. Adus-au cu mare cheltuială din țară păgână sfintele moștii a marelui mucenic Ioan. URECHE, LET. i, 103/12, cf. SIMiON DASC., LET. 21. Cela, ce va fura și va vinde mișcare svinte moștii, să-l cearte cu moarte. PRAV. 45. Veniră creștinii cei credincioși de le luară moștiile. DOSOFTEI, V. S. septembrie 7^v/27, cf. N. COSTIN, L. 193. Și așe au rămas moștile sfîntului Ioan iară în țara Leșască. NECULCE, L. 147. Pentru moștiile lui Costantin împărat (a. 1707). CAT. MAN. I, 243. Sărută și icoana Preacistii și moștii (de vor fi). GHEORGACHI, LET. III, 308/36. Înștiințare pentru moaștele sfîntului marelui mucenic Ioann cel Nou de la Sociavă (a. 1806). BV II, 475. Am împlinit dorința ce făcusem, de a merge în pelerinaj pe gios la Iași, ca să mă închin moaștelor sf. Parascheve. ASACHI, S. L. II, 21. Apropiindu-se de racla sf. Ioan cel Nou, s-a plecat cu mare smerenie, și a sărutat moaștele sfîntului. NEGRUZZI, S. I, 148, cf. 283. Slăbise de gîndeai că erau sfinte moaște. GHICA, ap. CADE. Ei își împărțiră între sine, ca moaștie, fărmăturele acelor oase. HASDEU, I. V. 166. Am la pept o cruciuliță Cu lemn sfînt, cu moaște sfinte. ALECSANDRI, P. I, 18. Te-ai apropiet de mine și ai pus mîna pe strai și ți s-a luminat fața, parcă te-ai fi apropiet de niște moaște. CONTEMPORANUL, IV, 87. Le-a spus și altele, ba despre ticăloșiile pâgînilor, ba despre minunile sfintelor icoane ș-a sfintelor moaște. SADOVEANU, O. X, 333. În stînga tribunei o raclă cu moaștele sfîntului Dimitrie Basarabov. CAMIL PETRESCU, O. II, 352, cf. DEȘLIU, G. 25. ◊ (Ca termen de comparație, cu aluzie la respectul față de moaște sau la obiceiul de a fi purtate din loc în loc) Bătrînul Dan. . . Sărută ca pe-o moaște Pămîntul ce tresare și care-l recunoaște. ALECSANDRI, POEZII, 296. Pe aceasta o păstra ca pe-o moaște. AGÎRBICEANU, L. T. 189. Descarcă-le acolo . . . dă-le dracului, că le plimbăm ca pe niște moaște. . . Culică începu s-arunce cutiile la întîmplare, cum le și încărcase. V. ROM. iulie 1954, 61. ◊ Fig. El este singurul depozitar credincios care păstrează cu sfințenie moaștele neamului său. VLAHUȚĂ, ap. CADE. ◊ E x p r. (Rar) A avea rude printre moaște = a fi de neam mare. Cf. DDRF. ♦ Relicvă, vestigiu. Supt această piatră zac oasele răposatului (și) întru fericire Costandin Coțofanu biv vel medelnicer, care s-au prestăvit la leat 1826, luna noiemvrie 28, și spre pomenire i s-au pus această moaște pă mormînt la leat 1838, i lu[na] noie[m]vr[ie] (a. 1838). IORGA, S. D. XV₂, 38. 2. P. g e n e r. Corp mumificat; mumie, (regional) moștină³. Cea mai mare mirare a ei fu cînd văzu pe acei doi împărați cu tabla scrisă la picere și ei făcuți moaște. GORJAN, H. II, 153/9. Sînteți míhniți, Cu ochii stinși, la față galbini și vestejiți. Cît cine-acum vă vede și cine vă cunoaște Se-ntreabă cu mirare: ce sînt ? ostași ori moaște? ALECSANDRI, T. II, 139, Tudor se lăsă ca o mumie, cu mustățile îndoite în jos la colțurile gurii, căci avea ceva de moaște în uscăciunea lui, la optzeci de ani. CAMIL PETRESCU, O. II, 80. ◊ E x p r. A se preface în moaște = a se mumifica; f i g. a se usca, a se atrofia. Ori patimile-n pieptu-i s-au prefăcut în moaște, Ori nu-nțelege-amorul fiindcă nu-l cunoaște. MACEDONSKI, O. II, 94. - Pl.: moaște. – Și: (Învechit) moáștie (pl. moștii), moáste (ANON. CAR.) s. f., moști s. f. pl. – Din slavonul мошти.