6 definiții pentru moșneancă moșancă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

moșneancă sf [At: (a. 1716) URICARIUL, V, 371/3 / V: (înv) ~șin~ / Pl: ~ence / E: moșnean + -că] 1 (Înv) Moștenitoare. 2 (Reg) Băștinașă.

MOȘNEÁNCĂ, moșnence, s. f. (În trecut) Proprietară de pămînt, stăpîna unei moșii; (învechit) moștenitoare. – Variantă: moșáncă s. f.

MOȘÁNCĂ s. f. v. moșneancă.

MOȘÁNCĂ s. f. v. moșneancă.

moșteán și moșneán m., pl. enĭ (vsl. moštĭnŭ, bg. mosten, puternic, adică „împuternicit, stăpîn”, din răd. mog-, de unde și po-moj-nic și germ. mögen, a putea, vermögen, putere, avere, vermachen, a lăsa moștenire. V. moș). Vechĭ. Moștenitor (V. făt 1). Apoĭ. Munt. Răzeș. – Fem. -eancă, pl. ence. – Pînă pe la 1700 s’a zis și moșt-, și moșn-, ĭar pe urmă numaĭ moșn- (Gĭur. 120). V. megiaș, colon.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

moșneáncă s. f., g.-d. art. moșnéncei; pl. moșnénce

moșneáncă s. f., g.-d. art. moșnéncei; pl. moșnénce

Intrare: moșneancă
substantiv feminin (F26)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moșneancă
  • moșneanca
plural
  • moșnence
  • moșnencele
genitiv-dativ singular
  • moșnence
  • moșnencei
plural
  • moșnence
  • moșnencelor
vocativ singular
  • moșneancă
  • moșneanco
plural
  • moșnencelor
substantiv feminin (F30)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moșancă
  • moșanca
plural
  • moșence
  • moșencele
genitiv-dativ singular
  • moșence
  • moșencei
plural
  • moșence
  • moșencelor
vocativ singular
  • moșancă
  • moșanco
plural
  • moșencelor

moșneancă moșancă

etimologie: