MOȚAT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. Care poartă moț, cu moț. Ciuta moțată Sub barbă bălțată. TEODORESCU, P. P. 178. ♦ Fig. Îndrăzneț, cu gura mare. Hai să spunem ghicitori... Șervet vărgat, pe Dunăre aruncat! – Șarpele! – Minți, moțato! DELAVRANCEA, S. 237. Te-ai găsit tu mai moțat, se spune cuiva care face pe deșteptul, care se crede mai isteț decît ceilalți. 2. Cu smoc de pene pe cap. Repede ieși în bătătură și prinse o găină moțată. SANDU-ALDEA, D. N. 270. Găinușe moțate... picau ca fermecate cînd ieșea el la vînătoare. ODOBESCU, S. III 180. Porumbei de tot neamul... și de cei moțați și de cei încălțați. GHICA, S. 301. Ciocîrlan moțat Strigă noaptea în sat (Cumpăna fîntînii). GOROVEI, C. 121. 3. (Despre căciuli) Cu vîrf ascuțit, țuguiat. Silise cîrmuirea pe școlarii din țară să poarte... căciuli moțate cu pene de curcan. PAS, Z. I 112. Doi surugii... cu căciula moțată de oaie pe ureche. ODOBESCU, S. I 161. Fig. Cînd am privit depărtările, am văzut aria mării suită deasupra liniei orizontului; pe ea plutea numai floarea moțată a luceafărului de ziuă. SADOVEANU, O. E. 65.