MISTUITOR, -OARE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrugător, nimicitor. 2. Fig. Care chinuiește (sufletește), care distruge moral și fizic (treptat). [Pr.: -tu-i-] – Mistui + suf. -tor.

mistuitor, ~oare a [At: PSALT. HUR. 24^r/12 / V: (înv) am~, amistuitoriu / Pl: ~i, ~oare / E: mistui + -tor] 1 a (Înv; d. alimente) Care se mistuie (1) repede, bine, ușor. 2 a (înv; pex) Hrănitor. 3 a (Prin exagerare) Care distruge Si: distrugător, nimicitor. 4 a (Spc; d. foc) Care distruge prin ardere, prefacând în cenușă. 5-6 av, a (Fig; d. gânduri, sentimente, griji, suferințe etc.) (Într-un mod) chinuitor. 7-8 av, a (Într-un mod) care distruge încetul cu încetul. 9 a (Înv; pcf) Care salvează Si: mântuitor, salvator.

MISTUITOR, -OARE, mistuitori, -oare, adj. 1. Care mistuie (2); distrugător, nimicitor. 2. Fig. Care chinuiește (sufletește), care distruge moral și fizic (încetul cu încetul). [Pr.: -tu-i-] – Mistui + suf. -tor.

MISTUITOR, -OARE, mistuitori, -oare, adj. Care mistuie; chinuitor; distrugător, nimicitor. Din ceruri peste pămînt, ca din o sită imensă, mîni colosale și nevăzute cerneau o ploaie de foc mistuitor. HOGAȘ, M. N. 172. Fiind sincer, ca într-o pară mistuitoare se topea inima lui în focul sentimentelor. IONESCU-RION, C. 120. Rămase vreme îndelungată pierdut în gînduri mistuitoare. SLAVICI, N. I 120. ◊ (Adverbial) Toată noaptea m-am frămîntat mistuitor. CAMIL PETRESCU, U. N. 198. Ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat Sînt osteniți. EMINESCU, O. IV 424.

MISTUITOR ~oare (~ori, ~oare) Care mistuie; cu proprietatea de a mistui. Dureri ~oare. [Sil. -tu-i-] /a mistui + suf. ~tor

mistuitor a. care mistuiește.

mistuitor (desp. -tu-i-) adj. m., pl. mistuitori; f. sg. și pl. mistuitoare

mistuitor (-tu-i-) adj. m., pl. mistuitori; f. sg. și pl. mistuitoare

mistuitor adj. m. (sil. -tu-i-), pl. mistuitori; f. sg. și pl. mistuitoare

MISTUITOR adj. 1. v. pustiitor. 2. (fig.) devorant, nesățios. (O pasiune mistuitoare.)

MISTUITOR adj. v. consistent, hrănitor, nutritiv, sățios, suculent.

MISTUITOR adj. 1. distrugător, nimicitor, pustiitor. (Un foc, un cutremur ~.) 2.* (fig.) devorant, nesățios. (O pasiune ~.)

mistuitor adj. v. CONSISTENT. HRĂNITOR. NUTRITIV. SĂȚIOS. SUCULENT.

MISTUITOR, -OÁRE adj. 1. (Învechit; despre alimente) Care se mistuie (1) (repede, bine, ușor); p. e x t. hrănitor. Păstrarea puterei vitei prin un nutreț sănătos și mistuitoriu. AR (1829), 11²/6. Pîinea nici nu e așa mistuitoare, nici nu conține atît albumin ca și carnea. F (1883), 262, cf. ib. (1885), 129. ◊ Care ajută la mistuirea alimentelor. Cf. COSTINESCU, ȘĂINEANU, D. U. 2. (Adesea prin exagerare) Care mistuie (2), distruge, nimicește, distrugător, nimicitor; s p e c. (despre foc) care distruge, nimicește prin ardere, care preface în cenușă. Puterea mistuitoare a timpului desface una piatră de cealaltă din falnica zidire, f (1876), 198. Mistuitoare, prin vînt se-nvolbură-n streșini aprinse Flăcări și nalte văpăi. COȘBUC, AE. 47. Se uita la lemnele ce se topeau în puterea mistuitoare a focului. D. ZAMFIRESCU, A. 3. [Ciuma neagră] se abate ca un potop mistuitor în anul 1348 asupra întregului nostru continent. CANDREA, F. 133. Din ceruri peste pămînt. . . mini colosale și nevăzute cerneau o ploaie de foc mistuitor. HOGAȘ, M. N. 172. 3. F i g. (Despre gînduri, sentimente, griji, suferințe etc.) Care mistuie (3), chinuiește, chinuitor; care distruge (încetul cu încetul). Durerea mistuitoare sfișia toate legăturile vieții tale. MARCOVICI, C. 47/8. Rămase vreme îndelungată pierdut în gînduri mistuitoare. SLAVICI, N. I, 120. Nu căta mistuitoarei Patimi stavilă să pui. VLAHUȚĂ, P. 93, cf. id. O. A. I, 200. Alăuta lui Ilie prinse a spune o durere mistuitoare. SADOVEANU, O. I, 53. Era istovit după cinci zile de emoții mistuitoare. CAMIL PETRESCU, O. II, 271, cf. id. V. 85, id. U. N. 16. ◊ (Adverbial) Ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat Sînt osteniți. EMINESCU, O. IV, 424. Toată noaptea m-am frămîntat mistuitor. CAMIL PETRESCU, U. N. 198, cf. 157.4. (Învechit) Care scapă, salvează, mîntuie. Cf. m i s t u i (5). (Substantivat) Fii-mi D[u]mnedzău scutitoriu și în casă amistuitoriu. PSALT. HUR. 24^r/11, cf. 49^v/14, 60^r/4, 76^v/13. Că fuseși agiutoriu mie și scăpare mie (amist[ui]toriulu m i e u H), PSALT. 113. – Pl.: mistuitori, -oare. – Și: (învechit) amistuitór, -oáre, amistuitoriu, -oáre adj. – Mistui + suf. -tor$.