MISTICISM, misticisme, s. n. Totalitatea atitudinilor și învățămintelor care rezultă din afirmația că realitatea autentică este inaccesibilă conștiinței și poate fi pătrunsă doar prin metode intuitiv-extatice; misticitate. ♦ Stare de spirit specifică misticului (2). – Din fr. mysticisme.

misticism sn [At: BĂLCESCU, M. V. 392 / Pl: (rar) ~e / E: fr mysticisme] 1 Formă a concepției despre lume, de natură religioasă, care propagă credința în existența unor forțe supranaturale și posibilitatea unui contact direct cu ele prin revelație, intuiție, extaz etc. Si: (rar) misticitate. 2 Stare de spirit specifică misticului (6) sau apropiată de cea a misticului (6).

MISTICISM s. n. Credință în existența unor forțe supranaturale și în posibilitatea omului de a comunica direct cu aceste forțe (prin revelație, intuiție, extaz); misticitate. ♦ Stare de spirit specifică misticului (2). – Din fr. mysticisme.

MISTICISM s. n. Formă a concepției idealiste religioase despre lume, care propagă credința în existența unor forțe supranaturale. Misticism, egoism, efecte de formă, subiecte luate de prin nouri, – iată decadentismul. IONESCU-RION, C. 108. Misticismul este totdeauna fatal popoarelor. BOLLIAC, O. 259.

MISTICISM s.n. Concepție teologică-idealistă asupra lumii, la baza căreia stă credința în existența unor forțe supranaturale cu care omul ar putea comunica prin revelație, intuiție, extaz; mistică. ♦ Comportament, atitudine psihică, concepție specifică misticilor. [Cf. fr. mysticisme, rus. mistițizm].

MISTICISM s. n. concepție ideologico-idealistă asupra lumii, la baza căreia stă credința în existența unor forțe supranaturale cu care omul ar putea comunica prin revelație, intuiție, extaz; mistică. (< fr. mysticisme)

MISTICISM n. Credință despre existența unor forțe supranaturale cu care omul ar comunica prin revelație și extaz. /<fr. mysticisme

misticism n. doctrină, dispozițiune de a admite comunicațiuni extraordinare între om și divinitate.

*misticízm n. (d. mistic). O doctrină filosofică și religioasă după care perfecțiunea consistă într’un fel de contemplațiune care merge pînă la extaz și-l unește misterios pe om cu Dumnezeŭ. Caracteru omuluĭ mistic.

misticism s. n., (practici mistice) pl. misticisme

misticism s. n., (practici mistice) pl. misticisme

misticism s. n., (practici mistice) pl. misticisme

misticism.

MISTICISM s. 1. (rar) misticitate. 2. v. mistică.

MISTICISM s. (rar) misticitate.

MISTICISM s. n. Formă a concepției idealiste despre lume, de natură religioasă, care propagă credința în existența unor forțe supranaturale și posibilitatea unui contact direct cu aceste forțe prin revelație, intuiție, extaz etc.; (rar) misticitate. Spiritul de superstiție și de misticism . . . merse pînă a crede că și schimbarea portului. . . fusese un semn rău. BĂLCESCU, M. V. 392. Misticismul este totdeauna fatal popoarelor. BOLLIAC, O. 259, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., GHEREA, ST. CR. II, 313. Misticism, egoism, efecte de formă, subiecte luate de prin nouri – iată decadentismul. IONESCU-RION, C. 108, cf. DDRF, ALEXI, W. Un presimțămînt de un misticism ucigător se înghesuie între păreți. KLOPȘTOCK, F. 326. Un ideal pur uman, care-și găsise expresia cea mai desăvîrșită în arta și literatura antică, înlocuiește misticismul medieval. OȚETEA, R. 21. Toată pestrița desfășurare a cubismului, dadaismului. . . cu iz de putreziciune și misticism. . . s-a potolit. CONTEMP. 1949, nr. 164, 8/1. Misticismul, vitalismul. . . îl lasă rece. RALEA, S. T. III, 128, cf. II, 84. Împămîntenise în rîndurile unor tineri cu înclinații huliganice misticismul său de mediocră proveniență germanică. BENIUC, M. C. I, 313. Anii de dezvoltare socialistă a țării noastre au fost marcați de succese și în combaterea prejudecăților și a misticismului. cf 1961, nr. 1, 16. ♦ Stare de spirit specifică misticului (3) sau apropiată de cea a misticului. Nu simțeam în ei nici un misticism. GALACTION, O. 17. În tihna aceasta a misticismului său veneau să-l înțepe amintiri. SADOVEANU, O. IX, 168. - Pl.: (rar) misticisme. H. LOVINESCU, C. S. 39. – Din fr. mysticisme.