MIRODENIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncărurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanță aromatică alimentară; mirodie. 2. Mireasmă, aromă, parfum. 3. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasă. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

mirodenie sf [At: N. TEST. (1648), 309^r/28 / P: ~ni-e / Pl: ~ii / E: mirodie + -enie] 1 (Mpl) Substanțe aromatice care răspândesc un miros puternic și plăcut Si: aromate, (înv) mirositură. 2 (Pex) Miros plăcut Si: parfum, aromă, mireasmă. 3 (Lpl) Plante exotice folosite pentru a da alimentelor aromă sau gust deosebit Si: mirodii (3). 4 (Pex; lpl; rar) Ingrediente. 5 (Pex; Ban) Zarzavat aromat de la care se consumă frunzele Si: verdeață, mirodie (4). 6 Plantă din familia cruciferelor, cu flori galbene-verzui plăcut mirositoare, care crește la marginea pădurilor Si: floarea-nopții (Hesperis tristis). 7 (Bot; reg) Nopticoasă (Hesperis matronalis).

MIRODENIE, mirodenii, s. f. 1. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncărurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanță aromatică alimentară. 2. Mireasmă, aromă, parfum. 3. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasă. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.

MIRODENIE, mirodenii, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Frunza, coaja, floarea unor plante (de obicei exotice), folosite pentru a da mîncărilor un gust picant sau aromat. Tot tumultul planetei, cu porturi și hamali... cu minusculi arbuști de mirodenii. C. PETRESCU, C. V. 119. Nu s-a învrednicit... să guste rachiu călugăresc cu mirodenii. HOGAȘ, M. N. 163. În mijloc sta așezată o masă cu șapte talere de aur greu, cu mîncăruri din care se ridicau aburi de deosebite mirodenii. CARAGIALE, P. 141. 2. Miros plăcut, mireasmă, parfum, aromă. Curînd începură curcile a sfîrîi deasupra jarului și a răspîndi o mirodenie care nu se mai află. SADOVEANU, O. VI 44. Cer un ceai fierbinte de cinci parale, cu mirodenie de cuișoare. BOTEZ, ȘC. 52. ♦ (Învechit, mai ales la pl.) Ulei aromat, întrebuințat la ungerea trupului. Șîpușoarele cu mirodenii și celelalte mărunțușuri cumpărate de mine. SEVASTOS, N. 220. 3. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene-verzui, care răspîndesc noaptea un miros plăcut (Hesperis tristis). – Pronunțat: -ni-e.

MIRODENIE ~i f. 1) mai ales la pl. Ingredient (frunză, coajă, floare, fruct) care se folosește în cantități mici în alimente, dându-le gust și miros plăcut; condiment. 2) Substanță aromatică care se pune în mâncare pentru a trezi pofta de mâncare. 3) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu flori galbene-verzui, plăcut mirositoare. 4) Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze dințate, alungite, cultivată pentru florile ei plăcut mirositoare; nopticoasă. /mirodie + suf. ~enie

mirodenie f. 1. aromă; 2. Bot. nopticoasă. [Și mirodie (FIL.) = gr. mod. MYRODIA].

mirodenie (desp. -ni-e) s. f., art. mirodenia (desp. -ni-a), g.-d. art. mirodeniei; pl. mirodenii, art. mirodeniile (desp. -ni-i-)

mirodenie (-ni-e) s. f., art. mirodenia (-ni-a), g.-d. art. mirodeniei; pl. mirodenii, art. mirodeniile (-ni-i-)

mirodenie s. f. (sil. -ni-e), art. mirodenia (sil. -ni-a), g.-d. art. mirodeniei; pl. mirodenii, art. mirodeniile (sil. -ni-i-)

MIRODENIE s. 1. (mai ales la pl.) v. condiment. 2. (BOT.; Hesperis tristis) (reg.) floarea-nopții.

MIRODENIE s. v. aromă, balsam, mireasmă, nopticoasă, parfum.

MIRODENIE s. 1. (mai ales la pl.) aromat, condiment, ingredient, (pop.) dres, (înv.) băcănii (pl.), miroase (pl.), mirodie, mirositură, spițerie. (Vanilia, piperul sînt ~.) 2. (BOT.; Hesperis tristis) (reg.) floarea-nopții.

mirodenie s. v. AROMĂ. BALSAM. MIREASMĂ. NOPTICOASĂ. PARFUM.

MIRODÉNIE s.f. Condiment, în special exotic, de natură vegetală, deosebit de aromat sau picant, adesea foarte rar și scump, sub formă de frunze, coji, flori, fructe, rădăcini, proaspete sau uscate (scorțișoară, lemn-dulce, ienibahar, baton de vanilie, rădăcină de ghimber, șofran etc.); prin ext. orice condiment sau substanță puternic mirositoare.

MIRODÉNIE s. f. I. (Mai ales la pl.) 1. Nume dat unor substanțe aromatice care răspîndesc un miros puternic și plăcut; aromate, (învechit) mi- rositură. Fură date lui mirodenii multe ca să le jărtvească cu rugăciunea a tot sfinții, N. TEST. (1 648), 309^r/28, cf. 307^r/28. Multe mirodenii dentăi grele, iară apoi mare și iscusit miros fac. M. COSTIN, LET. I, 302/21. Unele purta . . . tipsii cu condite, și cu mirodenii ce umple locul de bun miros (a. 1773). GCR II, 89/4. Pretutindenea ardea ceale mai minunate mirodenii. BELDIMAN, N. P. I, 87/1. I-am pus la nas niște mirodenii. . . prin mijlocul cărora i-am îngreuiat somnul. GANE, N. II, 61, cf.33. Intră stăpîna casei gătită strașnic. . . și după dînsa o jupîneasă bătrînă, care o stropește cu mirodenii. CARAGIALE, O. IV, 189. Din ușă te învăluia un miros de mirodenii și de flori. GALACTION, O. 328. Orientul își înalță fumul greu de mirodenii. TOPÎRCEANU, P. 206. Pe brațe-i întinde. . . șăpusoarele cu mirodenii și celelalte mărunțișuri cumpărate de mire. SEVASTOS, N. 220. ♦ P. e x t. (Mai ales la sg.) Miros plăcut; parfum, aromă, mireasmă. Înplea-se-va pămîntul de dulce mirodenie. COD. TOD. 230. Să se suie rugăciunea ca o mirodenie. PSALT. (1 651), ap. JAHRESBER. III, 178. Au pogorît pre mirodenia fumului la locul unde este acum mînăstirea Ețcanii. SIMION DASC., LET. 15. Împlînd văzduhul de mirodeniile aromatelor și moscului, DOSOFTEI, V. S. octombrie 51^v/15. Iatacul acela curat, plin de mirodenia florilor uscate de cîmp. SADOVEANU, P. S. 231, cf. id. E. 123. Cer un ceai fierbinte de cinci parale cu mirodenie de cuișoare. I. BOTEZ, ȘC. 52. 2. Nume dat părților unor plante (exotice) folosite pentru a da alimentelor aromă sau gust picant; p. ext. (la pl., rar) ingrediente. Trebuie să se amestice și alte mirodenii ca să se facă deplin ciocolată. DRĂGHICI, R. 144/3. Fabricant de cafea măcinată și alte mirodenii. CARAGIALE, M. 286. E oprit de brașoveni cu piperul și mirodeniile din carâle sale. IORGA, S. D. XII, IV, cf. BIANU, D. S. Tot felul de mirodenii de-ale pămîntului. PAMFILE, S. T. 64. Să guste rachiu călugăresc cu mirodenii. HOGAȘ, M. N. 163. Obiecte importate:. . . tabac, tămîie, mirodenii. N. A. BOGDAN, C. M. 136. Vedea. . . minusculi arbuști de mirodenii. C. PETRESCU, C. V. 119. Pe grătare. . . sfîrîiau cîrnăței ce împrăștiau miros de mirodenii. BRĂESCU, A. 164. O mirodenie neidentificatâ dădea aromă rară acestei ciorbe. CĂLINESCU, S. 734. ♦ P. ext. (Prin Ban.) Zarzavat aromat de la care se consumă frunzele; verdeață. Cf. NOVACOVICIU, C. B. I, 14, CHEST. II 398/9. II. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu flori plăcut mirositoare: a) plantă cu flori galbene-verzui, care crește la marginea pădurilor; floarea-nopții (Hesperis tristis). Cf. PANȚU, PL., CADE, DM; b) nopticoasă (Hesperis matronalis). Cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U., PANȚU, PL., CADE, VOICULESCU, L. 190. – Pronunțat: -ni-e. – Pl.: mirodenii. – Mirodie + suf. -enie.