3 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

mirei ssp [At: IORDAN, L. M. 193 / A: nct / E: nct] (Mol) Mei (Panicum miliaceum).

MÍRĂ, mire, s. f. 1. Riglă gradată utilizată în topografie la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor. 2. Cătare (la armă). 3. Imagine-tip transmisă pe ecranul televizoarelor pentru reglarea imaginii acestora. – Din fr. mire.

mi3 sf [At: PISCUPESCU, O. 301/21 / Pl: ~re / V: mirhă / E: ngr μύρρα] (Înv) Smirnă.

mi2 sf [At: CANTEMIR, IST. 139 / Pl: ~re / E: ns cf milă2] (Îvr; îs) ~ cerească Măsură de lungime egală cu 73 de mile pământești.

mi4 sf [At: ALRM I/II, h 359/93 / Pl: ~ri / E: mir6] (Reg) Mireasă (1).

mi1 sf [At: PONI, F. 53 / Pl: ~re / E: ngr μοῖρα, fr mire] 1 (Îvr) Fiecare dintre semnele, de obicei linioară sau punct, de pe scara gradată a unui instrument de măsură. 2 Riglă special gradată, care servește la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor. 3 Piesă metalică așezată la capătul țevii unei arme de foc, care servește la ochit Si: cătare. 4 (Îs) Punct de ~ Țintă spre care este îndreptată o armă de foc. 5 Imagine transmisă de stațiile de televiziune pentru verificarea calității imaginii.

mirel sm [At: MAIAN, NU. 605 / Pl: ~ei, ~i / E: mire1 + -el] 1-2 (Reg; șhp) Mire1 (1) (tânăr și drăguț) Si: mireț (1-2). 3-4 (Trs; șhp; lpl) Miri1 (6) (tineri) Si: miretei (1-2), mireți (3-4).

MÍRĂ, mire, s. f. 1. Riglă cu diviziuni speciale, care servește la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor. 2. Cătare (la armă). 3. Imagine-tip transmisă pe ecranul televizoarelor pentru reglarea imaginii acestora. – Din fr. mire.

MÍRĂ, mire, s. f. 1. Riglă cu diviziuni speciale, servind la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor și la operațiile de nivelment. 2. Mică piesă metalică așezată deasupra țevii unei arme de foc, care formează dispozitivul de ochire; cătare.

MIRÉL, mirei, s. m. (Popular) Mire. Mirel de la masă, Pe sorița noastră N-om da nicidecum Pînă nu ne spui... MARIAN, NU. 605.

MIRÉL, mirei, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui mire.

MÍRĂ s.f. 1. Riglă cu diviziuni speciale care servește la măsurarea indirectă a distanțelor sau la măsurarea înălțimilor. ♦ Bucată de peliculă pe care sunt imprimate linii foarte fine și luminoase, încrucișându-se în toate sensurile, și care permite o stabilire precisă a clarității imaginii fotografice sub aparatul de mărit. 2. Cătare (la armă). 3. (Telev.) Imagine standardizată care servește la verificarea transmisiei; imagine de reglaj. [< fr. mire, cf. it. mira].

MÍRĂ s. f. 1. riglă cu diviziuni speciale servind la măsurarea indirectă a distanțelor sau înălțimilor. ◊ bucată de peliculă pe care sunt imprimate linii foarte fine și luminoase, încrucișându-se în toate sensurile, și care permite o stabilire precisă a clarității imaginii fotografice sub aparatul de mărit. 2. cătare (la armă). 3. imagine-tip care servește la reglarea imaginii de televiziune. (< fr. mire)

MÍRĂ ~e f. 1) Riglă gradată folosită în topografie. 2) Cătare la armă. 3) Imagine de reglaj (la televizor). /<fr. mire

miră f. un fel de gumă mirositoare produsă de un arbore din Arabia [Gr. mod.].

miră f. 1. nasture la căpătâiul puștei și care servă a ochi: punct de miră; 2. jalon gradat și întrebuințat în operațiunile de nivelare (= fr. mire).

2) *míră f., pl. e (fr. mire, d. mirer, a privi; it. mira, d. mirare, a privi. V. mir 4). Cătare, cuĭu de la vîrfu țeviĭ uneĭ arme de foc și care servește la ochit. Jalon gradat p. nivelare. Punct de miră, punct de țintit.

1) *míră f. fără pl. (vgr. mýrra, lat. myrrha). Smirnă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

míră s. f., g.-d. art. mírei; pl. míre

arată toate definițiile

Intrare: mirei
mirei
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: miră
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mi
  • mira
plural
  • mire
  • mirele
genitiv-dativ singular
  • mire
  • mirei
plural
  • mire
  • mirelor
vocativ singular
plural
Intrare: mirel
substantiv masculin (M12)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mirel
  • mirelul
  • mirelu‑
plural
  • mirei
  • mireii
genitiv-dativ singular
  • mirel
  • mirelului
plural
  • mirei
  • mireilor
vocativ singular
  • mirelule
  • mirele
plural
  • mireilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

miră

  • 1. Riglă gradată utilizată în topografie la măsurarea indirectă a distanțelor sau a înălțimilor.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. Bucată de peliculă pe care sunt imprimate linii foarte fine și luminoase, încrucișându-se în toate sensurile, și care permite o stabilire precisă a clarității imaginii fotografice sub aparatul de mărit.
      surse: DN
    • 1.2. Miră hidrometrică = limnimetru
      surse: Sinonime
  • 2. Cătare (la armă).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cătare țel
  • 3. Imagine-tip transmisă pe ecranul televizoarelor pentru reglarea imaginii acestora.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

mirel

etimologie: