miras sn vz miraz¹

mirás și merás, miráz și meráz n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] miras, pop. meras; ngr. mirási, bg. sîrb. miraz). Munt. Vechĭ. Moștenire, avere rămasă.

MIRAZ¹, mirazuri, s. n. (Înv. și reg.) Moștenire. [Var.: mereaz s. n.] – Din tc. mirās.

mereaz¹ sf vz miraz¹

miraz¹ sn [At: GORJAN, H. I, 35/14 / V: mer~, mereaz, ~as, mireaz / Pl: ~uri / E: tc miras] 1 (Îrg) Moștenire lăsată sau primită de cineva. 2 (Reg) Gospodărie. 3 (Mun; Olt) Venit sau câștig neașteptat.

mireaz² sn vz miraz¹

MIRAZ¹, mirazuri, s. n. (Înv. și reg.) Moștenire (lăsată sau primită). [Var.: mereaz s. n.] – Din tc. mirās.

MEREAZ¹ s. n. v. miraz.

MIRAZ s. n. (Învechit) Moștenire; (în special) ceea ce îi revine cuiva pe neașteptate, la moartea unei rude care n-a avut copii. Stavrache stăpînește mirazul rămas de la frate-său. CARAGIALE, O. I 358. – Variante: mereaz (ARDELEANU, D. 294), miras (PANN, P. V. III 84, GORJAN, H. I 35, TEODORESCU, P. P. 586) s. n.

MIRAZ ~uri n. înv. Moștenire rămasă (pe neașteptate) de la cineva. /<turc. miras

miraz n. moștenire: toată a mea bogăție dela moși strămoși miraz PANN. [Turc. MIRAS].

miraz² (moștenire) (înv., reg.) s. n., pl. mirazuri

miraz² (moștenire) (înv., reg.) s. n., pl. mirazuri

miraz (moștenire) s. n., pl. mirazuri

MIRAZ s. v. bazaconie, bizarerie, bâzdâganie, ciudățenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, minunăție, moștenire, năstrușnicie, năzdrăvănie, patrimoniu, poznă, succesiune.

miraz s. v. BAZACONIE. BIZARERIE. BÎZDÎGANIE. CIUDĂȚENIE. CURIOZITATE. DRĂCIE. DRĂCOVENIE. MINUNĂȚIE. MOȘTENIRE. NĂSTRUȘNICIE. NĂZDRĂVĂNIE. PATRIMONIU. POZNĂ. SUCCESIUNE.

miraz (mirazuri), s. n. – Ereditate. – Mr. miraze, megl. miraz. Tc. miras, din arab. mῑrăț (Miklosich, Türk. Elem., II, 128; Lokotsch 1467a; Berneker, I, 60), cf. ngr. μιράσι, bg., sb. miraz.

MIRAS s. n. v. miraz¹.

MIRÁZ¹ s. n. 1. (Învechit și regional, la pl. cu aceeași valoare ca la sg.; mai ales în legătură cu verbele „a lăsa” sau „a rămîne”, mai rar „a lua”) Moștenire (lăsată sau primită). După moartea tatălui nostru luarăm miras cîte o mie de galbeni. GORJAN,, H. I, 35/14. Toată a mea bogăție, de la moși, strămoși miras. PANN, P. V. III, 84/5, cf. JIPESCU, O. 57. Stavrache stăpînește mirazul rămas de la frate-său parinteie Iancu. CARAGIALE, O. I, 171, cf. DDRF, I. BRĂESCU, M. 68. Făcuse act că-i lasă casele mereaz. ARDELEANU, D. 294. Lică s-a însurat bine, cu una cu un copil care a pus mîna pe toate merazurile bărbatului dinții. KLOPȘTOCK, F. 209. ◊ F i g. Pe Golea nu vi-l dau vouă, Că numai el mi-a rămas De la tat-su ca miras. TEODORESCU, P. P. 586. ♦ (Regional) Gospodărie (Chiojdu- Văleni de Munte). H II 31. C-o singură numire ele se zic: cămin, coprins sau meraz. ib. 2. (Prin Munt. și Olt.) Venit sau cîștig (neașteptat). Cf. PĂSCULESCU, L. P. 359, RĂDULESCU-CODIN, 50. – Pl.: mirazuri. – Și: mirás, mireáz (CIAUȘANU, V. 179), meráz, mereáz s. n. – Din tc. miras.