3 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

miracul sn vz miracol

MIRÁCUL s. n. v. miracol.

MIRÁCUL s.n. v. miracol.

*mirácul n., pl. e (lat. miráculum. V. minune). Minune, prodigiŭ.

mirac2 sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 94r/22 / V: ~chiu / Pl: ~uri / E: lat miraculum] (Înv) Miracol (1).

mirac1 sm [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 211/31 / V: mirax / Pl: nct / E: ngr μειράϰιον, μεῖραξ] (Grî; rar) 1 Băiat. 2 Copil.

miracol sn [At: NEGULICI / V: (înv) ~e sni, ~cul (Pl: ~cule, rar, sm ~culi) / Pl: ~le / E: lat miraculum, it miracolo, fr miracle] 1 Fenomen supranatural Si: minune. 2 (Pgn) Fapt, fenomen ieșit din comun. 3 (Ccr) Reprezentare teatrală din evul mediu, cu subiect religios sau istoric, în care intervin elemente ale miraculosului creștin.

miracole sni vz miracol

MIRÁCOL, miracole, s. n. Fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar. [Var.: (înv.) mirácul s. n.] – Din lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle.

MIRÁCOL, miracole, s. n. Fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar. [Var.: (înv.) mirácul s. n.] – Din lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle.

MIRÁCOL, miracole, s. n. Minune. În mijlocul acestui vis, împrăștiate pe fața pămintului, se află satele... Oltul trece prin dreptul lor, ca pe lîngă tot atîtea miracole. BOGZA, C. O. 238. Știu că nu putem face miracole. C. PETRESCU, Î. II 88. L-a întrebat, ca în fața unui miracol, cu inima dezgolită și caldă. SAHIA, N. 76. – Variantă: mirácul (NEGRUZZI, S. I 256) s. n.

MIRÁCOL s.n. 1. Reprezentare teatrală din evul mediu cu subiect religios sau istoric, în care intervin elemente ale miraculosului creștin. 2. Eveniment, întâmplare contrară legilor naturii, care nu poate fi explicată rațional; minune. [Var. miracul s.n. / cf. fr. miracle, lat. miraculum < mirari – a admira].

MIRÁCOL s. n. 1. eveniment, întâmplare contrară legilor naturii, inexplicată rațional; minune. 2. reprezentație teatrală din evul mediu cu subiect religios sau istoric, în care intervin elemente ale miraculosului creștin. (< it. miracolo, lat. miraculum, fr. miracle)

MIRÁCOL ~e f. 1) Fenomen ieșit din comun; fapt supranatural; minune. 2) fig. Lucru cu calități extraordinare și imprevizibile, care provoacă admirație; minune. /<lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle[1]

  1. Var. miracul LauraGellner

Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mirácol s. n., pl. mirácole

mirácol s. n., pl. mirácole


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MIRÁC s. v. minune, miracol.

arată toate definițiile

Intrare: miracul
miracul
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: mirac
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mirac
  • miracul
  • miracu‑
plural
  • miraci
  • miracii
genitiv-dativ singular
  • mirac
  • miracului
plural
  • miraci
  • miracilor
vocativ singular
plural
Intrare: miracol
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miracol
  • miracolul
  • miracolu‑
plural
  • miracole
  • miracolele
genitiv-dativ singular
  • miracol
  • miracolului
plural
  • miracole
  • miracolelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miracul
  • miraculul
  • miraculu‑
plural
  • miracule
  • miraculele
genitiv-dativ singular
  • miracul
  • miraculului
plural
  • miracule
  • miraculelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)