3 intrări

37 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MINISTRU, miniștri, s. m. Înalt funcționar de stat, membru al guvernului, care conduce un minister. – Din lat. minister, -tri, fr. ministre.

MINISTRU, miniștri, s. m. Înalt funcționar de stat, membru al guvernului, care conduce un minister. – Din lat. minister, -tri, fr. ministre.

ministru sm [At: NECULCE, L. 222 / V: (îrg) men~, (reg) ~stu / Pl: ~iștri, (îrg) ~ri / E: lat minister, -tri, fr ministre] 1 (Înv) Dregător. 2 (Înv) Titlu dat fiecăruia dintre dregătorii unui stat. 3 Membru al unui guvern care conduce, de obicei, un minister (5). 4 Titlu dat fiecăruia dintre membrii unui guvern Si: (reg) minister (2). 5 (Înv) Persoană împuternicită să reprezinte un stat, cu prilejul unor tratative. 6 (Iuz) Persoană care îndeplinește o anumită funcție ecleziastică, slujitor al bisericii.

MINISTRU, miniștri, s. m. Membru al guvernului, care conduce de obicei un minister. Ministrul ascultă cu ochii pe fereastră și cu o mînă în buzunar. ARGHEZI, P. T. 57. Trebuie neapărat să mă duc la București, să cer audiență ministrului de finanțe. BART, S. M. 86. Ce veac! ce oameni. Stăpînitorul ce varsă în războaie păraie de sînge pentru ambiție, ministrul ce despoaie pe văduvă și pe orfan. NEGRUZZI, S. I 31 ◊ Consiliu, de miniștri v. consiliu. Ministru fără portofoliu v. portofoliu. Ministru-adjunct = locțiitor de ministru. Ministru plenipotențiar v. plenipotențiar.

MINISTRU s.m. Membru al unui guvern care este însărcinat cu conducerea unui minister. [< fr. ministre, cf. lat. minister].

MINISTRU s. m. 1. membru al unui guvern care conduce un minister. 2. (bis.) preot. ♦ ~ general = superior general al ordinului călugărilor minoriți. 3. pastor al cultului protestant. (< fr. ministre, lat. minister)

MINISTRU ~ștri m. Conducător al unui minister. * Consiliu de ~ștri guvern. Prim-~ conducător al unui guvern. ~ plenipotențiar agent diplomatic de rang inferior celui de ambasador. /<lat. minister, ~tri, fr. ministre

ministru m. înalt funcționar însărcinat cu unul din departamentele de administrațiune superioară ale unui Stat: ministru de finanțe; ministru plenipotențiar, agent diplomatic care are puteri depline spre a trata o anumită afacere.

*minístru m. (lat. minister, -stri, servitor. V. administrez). Om de stat ales de șefu puteriĭ executive ca să conducă un minister, un departament: ministru de externe. La protestanțĭ, preut. Ministru luĭ Dumnezeŭ, al culturluĭ, al bisericiĭ, preut. Ministru plenipotențiar, șefu uneĭ legațiunĭ, diplomat care reprezintă un stat în alt stat.

EX-MINISTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

EX-MINISTRU, ex-miniștri, s. m. Fost ministru. – Ex- + ministru.

ex-ministru sm [At: COSTINESCU, 401 / Pl: ~iștri / E: ex- + ministru] Fost ministru.

EX-MINISTRU s. m. fost ministru. (< ex1- + ministru)

femeie-ministru s. f. 1984 Femeie care îndeplinește funcția de ministru v. femeie-țăran(că); v. și ◊ „22” 43/96 p.16 (din femeie + ministru)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ministru s. m., art. ministrul; pl. miniștri, art. miniștrii

ministru s. m., art. ministrul; pl. miniștri, art. miniștrii

ministru s. m., art. ministrul; pl. miniștri, art. miniștrii

ministru, -ștri (Cu majusculă în titlu: Domnule Ministru).

+prim ministru (cel dintâi ministru) adj. + s. m., art. primul ministru, pl. primi miniștri, art. primii miniștri (Primul ministru român de Externe a fost Vasile Alecsandri.)

!prim-ministru (premier) s. m., art. prim-ministrul/primul-ministru; pl. prim-miniștri, art. prim-miniștrii/primii-miniștri (Cancelaria Prim-Ministrului, dar și *Corpul de Control al Primului-Ministru s. proprii) corectat(ă)

consiliu de miniștri (guvern) [liu pron. lĭu] s. n. + prep. + s. m. pl.

Consiliul de Miniștri (Guvernul) [liu pron. lĭu] s. propriu m.

prim-ministru s. m., art. prim-ministrul; pl. prim-miniștri, art. prim-miniștrii

ex-ministru s. m., pl. ex-miniștri

prim-ministru s. m., art. prim-ministrul / primul-ministru; pl. prim-miniștri, art. prim-miniștrii / primii-miniștri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MINISTRU s. (POL.) 1. (înv.) minister. (~ al justiției.) 2. ministru de externe = (în unele state) secretar de stat.

MINISTRU s. 1. (înv.) minister. (~ al justiției.) 2. ministru de externe = (în unele state) secretar de stat.

PRIM-MINISTRU s. (POL.) cancelar, premier. (În unele state ~ul se numește cancelar sau premier.)

PRIM-MINISTRU s. (POLITICĂ) cancelar, premier. (În unele state ~ se numește cancelar sau premier.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ministru (miniștri), s. m. – Membru al guvernului. Lat. minister (sec. XVIII), și apoi, din fr. ministre.Der. minister, s. n., din fr. ministère; ministerial, adj., din fr. ministériel; ministeriabil, adj. (susceptibil de a ajunge ministru).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MINÍSTRU (< fr., lat.) s. m. Membru al guvernului, cu funcții politice și administrative, conducător al unui organ central al administrației de stat (minister). ◊ M. fără portofoliu = persoană care are funcția de ministru într-un guvern, fără a fi însă titularul unui minister. ◊ M. plenipotențiar = diplomat cu rang imediat inferior ambasadorului. ◊ M. secretar de stat = membru al guvernului cu rang de ministru, care nu este titularul unui minister și îndeplinește funcții de conducere a unui departament sau a unui domeniu de activitate; este primul locțiitor al ministrului.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MINÍSTRU s. m. (Învechit) Dregător, sfetnic; (astăzi) membru al unui guvern care conduce, de obicei, un minister (5); titlu dat fiecăruia dintre dregătorii unui stat sau (astăzi) dintre membrii unui guvern; (regional) minister (2). Acest dom și cu ministrii măriei sale apucase pe părintele mitropolitul. . . să dizlege văcăritul (sfîrșitul secolului XVIII). LET. III, 240/15. Tocma așa s-au întîmplat și cu împăratul Alecsandru, carele în sine era bun . . . dară ministrii lui era răi. ȘINCAI, HR. 18/13. Craii și ministrii, avínd sete De argint, ațîță războaie crunte. BUDAI-DELEANU, Ț. 223. Voroava asupra alegerii ministrilor săi. BELDIMAN, N. P. II, 137/10. Dumneata, arhon vistier . . . mijlocește acum către măria sa vodă ca să mă priimească și pă mine între ministrii măriei sale. I. GOLESCU, în PR. DRAM. 59. Ministrii, boierii, neguțătorii și chiar împăratul și împărăteasa . . . pleca sîmbăta seara și să întorcea luni de dimineață. GOLESCU, Î. 93, cf. ASACHI, S. L. II, 24. Norodul se învoia cu oblăduirea lui Alexandru Vodă, cîrtea numai asupra ministrului său Moțoc.. NEGRUZZI, S. I, 150. Ca un om conștiicios, mi-am depus demisia în mîna ministrului. GHICA, ap. ALECSANDRI, T. II, 57. Dedicînd broșuri la dame a căror bărbați ei speră C-ajungînd cîndva miniștri, le-a deschide carieră. EMINESCU, O. I, 137. Durerea aceasta de țară. . . făcea pe ministu să nu cate la inima stăpînului și să steie numai cu gîndul pironit asupra primejdiei căreia țara era expusă. XENOPOL, I. R. IV, 223. Ministrul ascultă cu ochii pe fereastră. ARGHEZI, P. T. 57. Am făcut plîngere, am fos șî pă la domnu ministu șí ne-a tremes anchetă. GRAIUL, I, 166. Ministrul bun la domn ca magnitul la busolă. ZANNE, P. IX, 90. ◊ (Cu determinări care indică sectorul administrației de stat) Trebuie neapărat să mă duc la București, să cer audiență ministrului de finanțe. BART, S. M. 86. * F i g. Dar eu socotindu-mâ făcătoriu de bine nu mă tem d-un senat așa slab, al căror ministru este capriția. MUMULEANU, C. 41/6, CÍ. ALEXANDRESCU, M. 298. ◊ Consiliu de miniștri v. c o n s i l i u. Ministru plenipotențiar v. p l e n i p o t e n ț i a r. 2. (Învechit) Persoană împuternicită să reprezinte un stat, cu prilejul unor tratative. Venisă cu Șeremet depreună și un menistru a împăratului, anume Simion Savva Rogojinschii. NECULCE, L. 222. Au dat voie a veni la Iași acei trimiși miniștri, ca să tractarisească pacea (a. 1809). DOC. EC. 78. 3. (Ieșit din uz; de obicei umnat de determinări) Persoană care îndeplinește o anumită funcție ecleziastică, slujitor al bisericii. Adunînd sobor în Bălgrad din miniștrii Ardealului,. . . Franțisc David fu osîndit. ȘINCAI, HR. II, 232/35. Ce ne grăiesc din amvonuri, miniștrii cuvîntului lui Dumnezeu? MARCOVICI, D. 379/19. Miniștrii bisericești. . . să aibă a se bucura și a se folosi întocma de aceleași drepturi. BARIȚIU, P. A. I, 168. Sta îngenuncheat împreună cu ministrul lui Dumnezeu și ruga pe alinătorul durerilor să priimească sufletul acelui angel. FILIMON, O. i, 370. – Pl.:miniștri și (învechit și regional) ministri. – Și: (învechit și regional) menistru, (regional) ministu s. m. – Din lat. minister, -tri, fr. ministre.

Intrare: ministru
substantiv masculin (M63)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ministru
  • ministrul
  • ministru‑
plural
  • miniștri
  • miniștrii
genitiv-dativ singular
  • ministru
  • ministrului
plural
  • miniștri
  • miniștrilor
vocativ singular
  • ministrule
  • ministre
plural
  • miniștrilor
menistru
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
ministu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: ex-ministru
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ex-ministru
  • ex-ministrul
plural
  • ex-miniștri
  • ex-miniștrii
genitiv-dativ singular
  • ex-ministru
  • ex-ministrului
plural
  • ex-miniștri
  • ex-miniștrilor
vocativ singular
  • ex-ministrule
plural
  • ex-miniștrilor
Intrare: prim-ministru
substantiv masculin (M63)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prim-ministru
  • prim-ministrul
  • prim-ministru‑
plural
  • prim-miniștri
  • prim-miniștrii
genitiv-dativ singular
  • prim-ministru
  • prim-ministrului
plural
  • prim-miniștri
  • prim-miniștrilor
vocativ singular
  • prim-ministrule
  • prim-ministre
plural
  • prim-miniștrilor
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • prim-ministru
  • primul-ministru
plural
  • primi-miniștri
  • primii-miniștri
genitiv-dativ singular
  • prim-ministru
  • primului-ministru
plural
  • primi-miniștri
  • primilor-miniștri
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ministru, miniștrisubstantiv masculin
ministră, ministresubstantiv feminin

  • comentariu Forma pentru feminin se folosește doar în formulări familiare, colocviale. DOOM 3
  • 1. Înalt funcționar de stat, membru al guvernului, care conduce un minister. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Ministrul ascultă cu ochii pe fereastră și cu o mînă în buzunar. ARGHEZI, P. T. 57. DLRLC
    • format_quote Trebuie neapărat să mă duc la București, să cer audiență ministrului de finanțe. BART, S. M. 86. DLRLC
    • format_quote Ce veac! ce oameni... Stăpînitorul ce varsă în războaie păraie de sînge pentru ambiție, ministrul ce despoaie pe văduvă și pe orfan. NEGRUZZI, S. I 31. DLRLC
  • 2. (termen) bisericesc Preot. MDN '00
    sinonime: preot
    • 2.1. Ministru general = superior general al ordinului călugărilor minoriți. MDN '00
  • 3. Pastor al cultului protestant. MDN '00
etimologie:

ex-ministru, ex-miniștrisubstantiv masculin

  • 1. Fost ministru. DEX '09 DEX '98 MDN '00
etimologie:
  • Ex- + ministru DEX '09 DEX '98 MDN '00

prim-ministru, prim-miniștrisubstantiv masculin

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic