20 de definiții pentru miliție

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MILIȚIE, miliții, s. f. 1. (În unele foste țări socialiste) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.

miliție sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (pop) mel~ / A și: (pop) ie / Pl: ~ii / E: lat militia, rs милиция] 1 Oaste ale cărei componență și organizare au variat în decursul timpului. 2 (Spc) Corp de trupe cu însărcinări speciale. 3 Armată de rezervă. 4 (Pex; pop) Militărie. 5 Organ de stat pentru menținerea ordinii. 6 (Csc) Reprezentanți ai miliției (5).

MILIȚIE, miliții, s. f. 1. (În fostele țări socialiste din Europa) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții; p. ext. clădirea în care își avea sediul această instituție; poliție. 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată; p. ext. (pop.) serviciu militar, armată. – Din lat. militia, rus. milicÿa.

MILIȚIE s. f. 1. Instituție avînd drept scop menținerea ordinii și a securității publice, apărarea proprietății socialiste, precum și a bunurilor și libertăților cetățenilor. Circumscripție de miliție.La postul de miliție nu-l găsiră pe șef, care era plecat în alt sat. DUMITRIU, N. 153. 2. (În vechea organizare militară) Armata nepermanentă sau de rezervă și unele corpuri speciale de armată (jandarmeria); (în organizarea militară a regimului trecut) stadiul ultim al serviciului militar (după «activitate» și «rezervă»). Instituțiile cărora se cuvine numirea de miliție la noi, sînt: jandarmii și cordonașii cu potecașii. BĂLCESCU, O. I 36. ◊ (Popular) Serviciu militar, armată. E un flăcăiandru care o să tragă sorți la anul și pe care, se înțelege, o să mi-l mănînce fript miliția. GALACTION, O. I 65. Nu mai plînge, Florico. Că vremea o să treacă repede. N-o să mor doar în miliție. BUJOR, S. 38. Cînd scăpai din miliție Eram beat de bucurie. ȘEZ. V 89.

MILIȚIE s.f. 1. Corp de armată nepermanent înființat la începutul republicii romane, care era chemat sub arme numai în timp de război. ♦ (În trecut) Armată neregulată de rezervă, compusă din orășeni și țărani, cuprinzînd și unele corpuri de armată speciale. 2. (În fostele țări socialiste din Europa) Instituție care avea drept scop menținerea ordinii și a securității publice. [Gen. -iei. / < rus. milițiia, cf. lat. militia, fr. milice].

MILIȚIE s. f. 1. armată nepermanentă sau de rezervă, cuprinzând și unele corpuri speciale. 2. (în unele țări și la noi până în 1989) organ de stat având drept scop apărarea ordinii publice, a proprietății de stat și a celei personale, precum și a drepturilor și libertăților cetățenești. (< lat. militia, /2/ rus. milițiia)

MILIȚIE f. înv. 1) Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice, cu apărarea proprietății de stat și individuale; poliție. 2) Totalitate a lucrătorilor care făceau parte din acest organ; poliție. /<lat. militia, rus. miliția

miliție f. 1. corp de trupe înarmate; 2. a doua rezervă a armatei permanente. [Rus. MILIȚIĬA = fr. milice].

*milíție f. (rus. miliciĭa, d. lat. militia; fr. milice). Armată, serviciŭ militar: a intra în miliție, a face miliție. În România, acea parte a armateĭ care cuprinde oameniĭ de la 30 pînă la 36 de anĭ. Armată nepermanentă compusă din cetățenĭ. Fam. A prosti miliția, a te sustrage servicĭuluĭ militar, a face o muncă ușoară în armată.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

miliție (poliție) (desp. -ți-e) s. f., art. miliția (desp. -ți-a), g.-d. art. miliției; pl. miliții, art. milițiile (desp. -ți-i-)

miliție (poliție) (-ți-e) s. f., art. miliția (-ți-a), g.-d. art. miliției; pl. miliții, art. milițiile (-ți-i-)

miliție s. f. (sil. -ți-e), art. miliția (sil. -ți-a), g.-d, art. miliției; pl. miliții, art. milițiile (sil. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MILIȚIE s. secție. (A dus hoțul la ~.)

MILIȚIE s. v. armată, militărie.

MILIȚIE s. secție. (A dus hoțul la ~.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

nici cu miliția / cu poliția / de frică expr. nicicum, în nici un caz.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MILÍȚIE s. f. 1. (Adesea urmat de determinări care indică felul, caracterul) Oștire, oaste a cărei componență și organizare au variat în decursul timpului; s p e c. corp de trupe cu însărcinări speciale; armată nepermanentă, de rezervă; p. e x t. (popular) serviciu militar, m i l i t ă r i e. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX. Celelalte miliții. . . comandate. . . de Faianțe. MAIOR, T. 280/26. O îndeplinire statornică la datoriile miliției (oștire). VÎRNAV, F. 127v/2. Miliției i s-au poruncit ca să păzascâ orașul. AR (1829), 1361/18. Numele boierilor, nobililor și alții ce au intrat în slujbele milițiii pămîntenești și ce datorie au a împlini. CR (1830), 1291/4. Miliția națională, așezată în front cu muzica (a. 1834). URICARIUL, VIII, 184. Mai încolo să ceti proiectul. . . pentru miliția de margini (granițe), GT (1838), 51/8, cf. BĂLCESCU, O. I, 36. Colinele din stînga erau ocupate de miliția teritorială. BARIȚIU, P. A. II, 321, cf. 414. Un unter-ofițer pe care l-am văzut la informarea miliției. NEGRUZZI, S. I, 70, cf. 285. Pe la 1830, cînd s-a făcut miliția, n-am mai vrut să mă mai scriu. GHICA, ap. CADE, cf. MACEDONSKI, O. III, 122. S-or răsti și s-or sluți la dînsul, că la meliție nu-i ca acasă. VLAHUȚĂ ap. CADE. Fiind neîncetat în războaie și milițiile deprindeau toate mișcările trebuitoare într-o luptă. XENOPOL, I. R. IV, 155. Feciorii cari veniseră de curînd de la miliție strigau, din cînd în cînd, versuri pișcătoare. AGÎRBICEANU, A. 116, cf. 202, id. L. T. 243. Nu mai plînge, Florico. Că vremea o să treacă repede. N-o să mor doar în miliție. BUJOR, S. 38, cf. 108. Amiralul. . . anexează un proiect de regulament pentru organizarea armatei române. Acest regulament prevede crearea unei miliții sătești și a unei gărzi burgheze. OȚETEA, T. V. 98. Cît de puțină influență avea atunci cazarma asupra tinerilor săteni. Miliția lor era ca o petrecere silită, într-o regiune străină sufletului și preocupării lor. SADOVEANU, E. 8, cf. id. M. C. 198. Să i se anuleze mobilizarea și să fie mutat la un batalion de miliții. PAS, Z. III, 183. M-a dat satul militar, Militar în miliție. TEODORESCU, P. P. 300, cf. 622. Cînd scăpai din miliție, Eram beat de bucurie. ȘEZ. V, 89. Mă duc maică-n miliție, C-am ajuns în vîrsnicie. MAT. FOLK. 353. 2. Organ de stat care are sarcina de a menține ordinea obștească; (cu sens colectiv) reprezentanții acestui organ de stat. Dacă s-au legat de el, de ce n-a venit înăuntru să le spună lor, să cheme miliția? PREDA, D. 159. Într-o zi am să-l dau pe mîna miliției. V. ROM. aprilie 1955,186. – Accentuat și: (1, în poezia populară) miliție. – Pl.: miliții. – Și: (popular) meliție s. f. – Din lat. militia, rus. милиция.

Intrare: miliție
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miliție
  • miliția
plural
  • miliții
  • milițiile
genitiv-dativ singular
  • miliții
  • miliției
plural
  • miliții
  • milițiilor
vocativ singular
plural
meliție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

miliție, milițiisubstantiv feminin

  • 1. (În unele foste țări socialiste) Instituție de stat având drept scop menținerea ordinii publice și respectarea regulilor de conviețuire socială; reprezentanții acestei instituții. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Circumscripție de miliție. DLRLC
    • format_quote La postul de miliție nu-l găsiră pe șef, care era plecat în alt sat. DUMITRIU, N. 153. DLRLC
  • 2. (În vechea organizare militară) Armată nepermanentă sau de rezervă, care cuprindea și unele corpuri speciale de armată. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Instituțiile cărora se cuvine numirea de miliție la noi, sînt: jandarmii și cordonașii cu potecașii. BĂLCESCU, O. I 36. DLRLC
    • 2.1. prin extensiune popular Serviciu militar. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote E un flăcăiandru care o să tragă sorți la anul și pe care, se înțelege, o să mi-l mănînce fript miliția. GALACTION, O. I 65. DLRLC
      • format_quote Nu mai plînge, Florico. Că vremea o să treacă repede. N-o să mor doar în miliție. BUJOR, S. 38. DLRLC
      • format_quote Cînd scăpai din miliție Eram beat de bucurie. ȘEZ. V 89. DLRLC
  • 3. Corp de armată nepermanent înființat la începutul republicii romane, care era chemat sub arme numai în timp de război. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.