MIGĂLEALĂ s. f. Faptul de a m i g ă l i. 1. (Învechit, rar) Trudă, osteneală, muncă. Căci migăiala rea au dat D[u]mnezău fiilor oamenilor, ca să migăiască între sine. biblia (1 688), ap. CCR 192/6.Migală. Să îndeletnice cu osebite casnice migăieli. DRĂGHICI, R. 198/25. Alegînd la cules poama cu atîta migăială. I. IONESCU, C. 193/28, cf. 147/27. Cită osteneală, cîtă migăială cu cultura tutunului. id. D. 211. La el versul se urzea încet, cu o migăleală penibilă. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Iau ouă clocite, le găuresc puțin, scot zeama din ele, apoi le umplu (eu multă migăleală, deoarece gaura e foarte mică) cu smoală pisată. MUSCEL, 41. – Pl.: (rar) migăieli. – Și: migăiălă s. f. – Migăli + suf. -eálă.