mĭertíc, V. mertic.

mertec sm vz mertic

mirtic sn vz mertic

mertíc n., pl. e (ung. mérték [d. vsl. mĭera, măsură], de unde și sîrb. mértik, ĭar de aci ngr. mertikón. V. merță). Un vas de mărime variabilă de luat uĭumu la moară și de pus în sac (cam 1-2 kg.). Porțiune, tain: merticu de ovăs al cailor, de pîne al soldaților. Vechĭ. Rentă, venit. Fig. Contralovitură: lasă, că-ĭ daŭ eŭ merticu! Soartă, ursită, parte: așa ĭ-a fost merticu! – Și mirtic și mĭertic (în est, pop. ñertic). V. cofer, cupă.

MIERTÍC s. n. v. mertic.