3 intrări

27 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIÉRLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, neagră, cu cioc galben (masculul) și brună (femela) (Turdus merula).Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.

mierlă sf [At: ST. LEX. 169v2/18 / V: (îrg) miar~, (reg) mir~, zm~ / Pl: ~le / E: ml merula] 1 (Șîc ~-neagră) Pasăre cântătoare de pădure, cu ciocul galben și cu penele negre sau negre-cafenii (Turdus merula). 2 (Îc) ~la-lui-Madarasz (sau ~-orientală, balcanică) Pasăre cu pene negre pe corp și albe pe gât (Turdus merula aterrimus). 3 (Îc) ~-sură (sau ~-gulerată, ~-alpină, ~-brădie, ~-de-brădet, ~-de-munte, ~-de-pădure, ~-grivă) Pasăre migratoare cu penele cenușii, cu un guler de pene albe (Turdus torquatus). 4 (Om; îc) ~-gulerată Privighetoare (Luscinia). 5 (Om; îc) ~-de-munte-cenușie Sturz (Turdus). 6 (Îc) ~ de-piatră Pasăre cu pene roșcate pe piept și pe pântece și cafenii pe aripi (Monticola saxatilis). 7 (îc) ~-de-pârâu-comună Pasăre cu pene ruginii pe piept care iernează de-a lungul pâraielor de munte, hrănindu-se cu insecte acvatice și cu peștișori (Cinclus cinclus aquaticus). 8 (îc) ~-de-pârâu-nordică Pasăre cu coada scurtă, retezată drept, cu pene albe pe piept și cafenii pe restul corpului Si: pescăruș-de-munte, pescărel-negru, rătășcuță (Cinclus cinclus). 9 (Îc) ~-de-pârâu-sudică Pasăre cu pene cenușii pe spate și roșii-ruginiu pe piept (Cinclus cinclus meridionalis). 10 (Orn; îc) ~galbenă Grangur (Oriolus oriolus). 11 (Iht; îvr) Lin (Tinca tinca).

MIÉRLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, cu cioc galben și cu pene negre (Turdus merula).Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.

MIÉRLĂ, mierle, s. f. Pasăre cîntătoare de pădure, cu cioc lunguieț, galben, și cu pene negre sau brun-închise; se hrănește cu fructe și cu insecte (Turdus merula). Soarele se lăsa spre munți; mierle, ici-colo, ca flaute nevăzute, cîntau în tăcere. SADOVEANU, O. I 103. Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiș; Zboară mierlele-n tufiș. COȘBUC, P. 147. Sub crengile umbroase mierla sare șuierînd. ALECSANDRI, P. A. 122. – Pronunțat: mier-. – Variante: miarlă (MARIAN, O. I 282), mírlă (RETEGANUL, P. I 17) s. f.

MIÉRLĂ ~e f. Pasăre migratoare cântătoare, de talie mică, cu cioc galben și cu penaj negru la mascul, iar la femelă cu cioc și penaj brun. /<lat. merula

mierlă f. pasăre neagră cu ciocul galben, al carii cântec e frumos, sonor și plăcut (Turdus merula). [Lat. MEROTA].

mĭérlă, -óĭ, -úță, V. meri-.

Cosova f. 1. vilaiet turcesc spre S. de Bulgaria și Serbia; 750.000 loc. (ocupat de Sârbi în 1912), cu cap. Usküb; 2. sau Câmpul-Mierlei, în Serbia, unde o armată creștină de 200.000 oameni (compusă din Sârbi, Bulgari, Albanezi și Români) fu sdrobită de Baiazit I (1389).

mérlă (est) și mĭérlă (vest) f., pl. e (lat. mérŭla, it. pv. cat. merla, fr. merle, sp. mirla, pg. melro). O pasăre șuĭerătoare înrudită cu sturzu, neagră și cu cĭocu galben. – În Bucov. și Trans. nord mirlă (J. B. 121). În Mac. ñirlă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

miérlă s. f., g.-d. art. miérlei; pl. miérle

miérlă s. f., g.-d. art. miérlei; pl. miérle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MIERLĂ-DE-PÂRÂU s. v. pescar, pescărel, pescăruș.

mierlă-de-pîrîu s. v. PESCAR. PESCĂREL. PESCĂRUȘ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

miérlă (miérle), s. f. – Pasăre cîntătoare (Turdus merula). – Mr. ńerlă, ńirlă, megl. (m)ńierla, istr. merlę. Lat. mĕrŭla (Pușcariu 1073; Candrea-Dens., 1104; Iordan, Dift., 95; REW 5534; Bărbulescu, Arhiva, XXX, 62 și XXXIX, 61), cf. it., prov., cat. merla, fr. merle, sp. mirla, port. miero. Fonetismul normal ar cere un rezultat *miarlă, cf. herbaiarbă; reducerea iaie, s-a explicat diferit, prin influența formelor cu diftong aton, ca mierloi (Candrea-Dens., 1104), din pl. mierle (Pascu, Beiträge, 18) sau de la un alb. mierlë (Pascu, Arch. Rom., IX, 320). – Der. mierloi, s. m. (bărbătușul mierlei); mierlesc, adj. (Olt., varietate de struguri).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MIERLĂ subst. 1. Mierla f. (17 A IV 454); soția lui Dobrenchi, 1636, mold. (Sd VII 102). 2. Mierlea b. (16 B V 119); – Ion (Puc) Florea, act. 3. Mierlan, olt. (Hur; 17 B II 77. 4. Mierl/oiu; -escu; -ești s. (I Div). 5. Mierlușca f., mold. (Sd VII 102); – b., mold. (RI V 224); 6. Cu e pentru ie în temă: a) Merl/a b., mold. (Sd XXI); -an, munt. (Sd VII 60); b) Mearlea f. (Aș Br 113); c) Merlan, munt. (Sd VII 60); d) Merloiu, N. (Puc). 7. Mirla, f. 1670 (Sd VII 104). Merlar scris și Mirlarul, Oancea 1682 (Ac Bz 8).

CÎMPIA MIERLEI v. Kossovopolje.

KOSOVOPOLJE [kosovopólie] (Câmpia Mierlei), câmpie în S Iugoslaviei (Serbia). Aici au avut loc două importante bătălii: în iun. 1389, armatele sârbo-bosniace, ajutate, probabil, de un corp de oaste românesc, au fost înfrânte de turci, Serbia devenind vasală Imp. Otoman; în oct. 1448, armata lui Iancu de Hunedoara, susținută de oșteni din Țara Românească și Moldova, a fost înfrântă de otomanii conduși de sultanul Murad II.

Intrare: mierlă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mierlă
  • mierla
plural
  • mierle
  • mierlele
genitiv-dativ singular
  • mierle
  • mierlei
plural
  • mierle
  • mierlelor
vocativ singular
plural
zmierlă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miarlă
  • miarla
plural
  • miarle
  • miarlele
genitiv-dativ singular
  • miarle
  • miarlei
plural
  • miarle
  • miarlelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mirlă
  • mirla
plural
  • mirle
  • mirlele
genitiv-dativ singular
  • mirle
  • mirlei
plural
  • mirle
  • mirlelor
vocativ singular
plural
Intrare: Mierlă
Mierlă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mierlă
Intrare: mierlă-de-pârâu
mierlă-de-pârâu substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mierlă-de-pârâu
  • mierla-de-pârâu
plural
  • mierle-de-pârâu
  • mierlele-de-pârâu
genitiv-dativ singular
  • mierle-de-pârâu
  • mierlei-de-pârâu
plural
  • mierle-de-pârâu
  • mierlelor-de-pârâu
vocativ singular
plural

mierlă zmierlă miarlă mirlă

  • 1. Pasăre cântătoare de pădure, neagră, cu cioc galben (masculul) și brună (femela) (Turdus merula).
    surse: DEX '09 DLRLC diminutive: mierliță 3 exemple
    exemple
    • Soarele se lăsa spre munți; mierle, ici-colo, ca flaute nevăzute, cîntau în tăcere. SADOVEANU, O. I 103.
      surse: DLRLC
    • Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiș; Zboară mierlele-n tufiș. COȘBUC, P. 147.
      surse: DLRLC
    • Sub crengile umbroase mierla sare șuierînd. ALECSANDRI, P. A. 122.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus).
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

mierlă-de-pârâu

etimologie: