MICȘUNEA, micșunele, s. f. Toporaș. Cu miros de viorele, Trandafiri și micșunele, Bate vîntul țerei mele! HASDEU, R. V. 115. Îmi place micșuneaua, zambila dulce floare. ALEXANDRESCU, M. 191. Frunzuliță micșunele, Pe sub lună, pe sub stele Trece-un cîrd de rîndunele. SEVASTOS, 146. ◊ Expr. (De sau pe) cînd făcea (sau va face) plopul pere și răchita micșunele = niciodată. A fost odată ca niciodată... pe cînd făcea plopșorul pere și răchita micșunele. ISPIRESCU, L. 1. ◊ Compus: micșunele-ruginite (sau micșunea-galbenă) = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori mari, plăcut mirositoare, colorate în galben-auriu și brun, cu frunze ascuțite, acoperite cu peri (Cheiranthus cheiri). Iată la o fereastră cîteva rozete, o micșunea galbenă. NEGRUZZI, S. I 322.