3 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIȚUÍT s. n. (Pop.) Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.

mițuit sn [At: TEODORESCU, P. P. 592 / V: (reg) mițăit sn / E: mițui] 1 Mițuială (1). 2 (Gmț) Păruială.

MIȚUÍT s. n. Mițuire. [Pr.: -țu-it] – V. mițui.

MIȚUÍT s. n. (Rar) Acțiunea de a mițui; mițuială. Să-l prinză, cînd o putea, Cam la capul Plaiului... pe calea vornicului în vremea mițuitului. TEODORESCU, P. P. 592.

MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

mițui vt [At: ISPIRESCU, L. 208 / V: (reg) miți, mițoi, (cscj) mița / Pzi: ~esc, mițui / E: miță1] 1 A tunde mieii, oile de mițe1 (3). 2 (Gmț) A părui.

MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A. tunde (un miel, o oaie), a tăia lîna, mițele. Îl mițui și pe dînsul, ca pe mieii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, E. 208. Și mi-i băga [cîrlanii] la ocol, Să m-apuc de mițuit, Că mițele le-am vîndut. PĂSCULESCU, L. P. 275.

A MIȚUÍ ~iésc tranz. 1) (oi, miei) A tunde de mițe. 2) pop. A bate, trăgând de păr; a părui; a flocăi; a târnui. /miță + suf. ~ui

mițuĭésc v. tr. Tund mĭeĭ, a căror lînă ajunge „miță” la sfîrșitu luĭ Maĭ (R. S. GrS. 6, 59).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mițuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 să mițuiáscă

mițuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mițuiáscă

Intrare: mițuit (part.)
mițuit1 (part.) participiu
participiu (PT2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mițuit
  • mițuitul
  • mițuitu‑
  • mițui
  • mițuita
plural
  • mițuiți
  • mițuiții
  • mițuite
  • mițuitele
genitiv-dativ singular
  • mițuit
  • mițuitului
  • mițuite
  • mițuitei
plural
  • mițuiți
  • mițuiților
  • mițuite
  • mițuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: mițuit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mițuit
  • mițuitul
  • mițuitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • mițuit
  • mițuitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: mițui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mițui
  • mițuire
  • mițuit
  • mițuitu‑
  • mițuind
  • mițuindu‑
singular plural
  • mițuiește
  • mițuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mițuiesc
(să)
  • mițuiesc
  • mițuiam
  • mițuii
  • mițuisem
a II-a (tu)
  • mițuiești
(să)
  • mițuiești
  • mițuiai
  • mițuiși
  • mițuiseși
a III-a (el, ea)
  • mițuiește
(să)
  • mițuiască
  • mițuia
  • mițui
  • mițuise
plural I (noi)
  • mițuim
(să)
  • mițuim
  • mițuiam
  • mițuirăm
  • mițuiserăm
  • mițuisem
a II-a (voi)
  • mițuiți
(să)
  • mițuiți
  • mițuiați
  • mițuirăți
  • mițuiserăți
  • mițuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mițuiesc
(să)
  • mițuiască
  • mițuiau
  • mițui
  • mițuiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mițui
  • mițuire
  • mițuit
  • mițuitu‑
  • mițuind
  • mițuindu‑
singular plural
  • mițuie
  • mițuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mițui
(să)
  • mițui
  • mițuiam
  • mițuii
  • mițuisem
a II-a (tu)
  • mițui
(să)
  • mițui
  • mițuiai
  • mițuiși
  • mițuiseși
a III-a (el, ea)
  • mițuie
(să)
  • mițuie
  • mițuia
  • mițui
  • mițuise
plural I (noi)
  • mițuim
(să)
  • mițuim
  • mițuiam
  • mițuirăm
  • mițuiserăm
  • mițuisem
a II-a (voi)
  • mițuiți
(să)
  • mițuiți
  • mițuiați
  • mițuirăți
  • mițuiserăți
  • mițuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mițuie
(să)
  • mițuie
  • mițuiau
  • mițui
  • mițuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mițuit (s.n.)

etimologie:

  • vezi mițui
    surse: DEX '98 DEX '09

mițui

  • 1. popular A tunde un miel, o oaie etc. de mițe.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Îl mițui și pe dînsul, ca pe mieii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, E. 208.
      surse: DLRLC
    • Și mi-i băga [cârlanii] la ocol, Să m-apuc de mițuit, Că mițele le-am vîndut. PĂSCULESCU, L. P. 275.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Miță + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09