mișnă sf vz mișină

míșnă, V. mișină.

MIȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: mișună s. f.] – Cf. rus. mîșina.

mișimă sf vz mișină

mișină sf [At: CANTEMIR, IST. 191 / V: (reg) ~șimă, ~șnă, ~șună / Pl: ~ne și ~ni / E: cf rs мышина] 1 (Reg) Provizie de alimente pentru iarnă. 2 (Spc) Alune, boabe etc. adunate de animale, mai ales șoareci, pentru iarnă. 3 (Pex) Grămadă de bunuri Si: belșug, bogăție. 4 (Reg) Spor. 5 (Reg) Gaură în pământ sau mușuroi unde unele animale, în special șoarecii, strâng hrana pentru iarnă. 6 (Pex) Vizuină. 7 Totalitate a animalelor dintr-o vizuină. 8 Mulțime de ființe. 9 (Reg) Turmă de oi. 10 Substanță neagră din cornetul dentar extern al cailor de până la 6-8 ani Si: (reg) grăunte, muscă, negreață, pui, studeniță. 11 Cavitate în dinții cailor de până la 6 ani Si: (reg) butură, cupă, muscă, negreață. 12 (Reg; îe) A i se șterge (cuiva) ~na sau a da de ~ A îmbătrâni.

mișună² sf vz mișină

MIȘINĂ, mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor animale erbivore, care dispare cu vârsta prin roadere și după care se recunoaște vârsta animalului. [Pl. și: mișini. – Var.: mișună s. f.] – Cf. rus. mâșina.

MIȘINĂ², mișine, s. f. Mică scobitură pe suprafața dinților molari ai calului și ai altor ierbivore, care dispare cu vîrstă, prin roadere. – Variantă: mișună s. f.

MIȘINĂ¹, mișini, s. f. (Regional) 1. Grămadă de lucruri (mai ales cereale, alimente) adunate ca provizie; rezervă de orice fel. Strînge mișină de cu vreme. PANN, P. V. III 72. Ce-ai strîns tu, pentru iarnă, că eu am făcut nouă mișini pe cîmp. ȘEZ. VII 27. 2. Mulțime, adunătură, învălmășeală. Unde te afli? ... Într-un furnicar ciocoiesc... într-o mișină de jigănii pocite cu fețe de om. ALECSANDRI, T. 1343. – Variantă: mișună (DELAVRANCEA, S. 89) s. f.

MIȘUNĂ ² s. f. v. mișină².

MIȘUNĂ ¹ s. f. v. mișină¹.

MIȘINĂ ~e f. 1) înv. Gaură în pământ sau în mușuroi în care unele animale își adună hrana pentru iarnă. 2) Mică adâncitură în dinții cailor și ai altor animale, după care se determină vârsta acestora. /cf. rus. mâșina

MIȘINĂ s.f. (Mold., Ban.) Vizuină. A: Un guziu grăunceane culesease și cu multe nevoi și osteneale în mișina ce făcuse le strînsease. CANTEMIR, IST. C: Mishinĕ. AC, 354. Etimologie: cf. rus. myšina. Cf. comoară, covru, peșteră.

mișină f. Mold. furnicar; fig. mișină de cinovnici AL. [V. mișuì].

míșină (est) și míșună (vest) f., pl. ĭ (lat. mĕssio, -ónis, recoltare [pv. meison, fr. moisson], de unde s’a făcut *mășúne, apoĭ, pin disimilare, *mușúne, și de aicĭ mișină, mișună supt infl. verbuluĭ *míșin, míșun. De la „recoltare” înț. a trecut la „recoltă, proviziune, de ĭarnă”, apoĭ la „proviziune adunată de guzganĭ, grămadă, furnicar”. V. mișun. Cp. cu căpșună, mincĭună). Grămăgĭoară, proviziune (de boabe, de banĭ ș. a.): strînseseră o mișună și ajunseseră să se bucure de un căpitălaș (CL. 1910, 211), a făcut mișună (1910, 215), o mișnă de alunele scoase cu plugu (Cov., VR. 1911, 11, 258). Moșoroĭ supt care guzganiĭ îșĭ adună proviziunĭ (Cant.). Lucru prefăcut în fărămițe (Bz.): s’a găsit numaĭ mișină din el. Jimină, furnicar, mare amestec și mișcare de vietățĭ (V. poșidic): o mișină de vermĭ, de șoaricĭ, de Jidanĭ. La dințiĭ caluluĭ, adîncătură în care se găsește o substanță negricĭoasă care dispare pin tocirea dinților spre bătrîneță (se numește și mursă și muscă). – Și mișnă, pl. e (Cov.). În nord mișăniță, pl. e (supt infl. unor cuv. ca ferfeniță. Cp. și cu ceh. mišenice, amestec), jimină. V. mișun 1.

míșună, V. mișină.

mișină² (scobitură în dinții ierbivorelor) s. f., g.-d. art. mișinei; pl. mișine

!mișină¹ (grămadă de alimente; mulțime de ființe) (reg.) s. f., g.-d. art. mișinii; pl. mișini

mișină¹ (scobitură în dinții ierbivorelor) s. f., g.-d. art. mișinei; pl. mișine

mișină²/mișună (grămadă de alimente, mulțime de ființe) (reg.) s. f., g.-d. art. mișinii/mișunii; pl. mișini/mișuni

mișună v. mișină²

mișină / mișună (grămadă de alimente, mulțime de ființe) s. f., g.-d. art. mișinii / mișunii; pl. mișini / mișuni

mișină (scobitură în dinții ierbivorelor) s. f., g.-d. art. mișinei; pl. mișine

mișună v. mișină

mișină

mișină.

MIȘINĂ s. 1. (reg.) butură, cupă, mursă, muscă, negreață. (Scobitura la dinții calului se numește ~.) 2. (reg.) grăunte, muscă, negreață, pui, studeniță. (Substanța neagră din cornetul dentar al calului se numește ~.)

MIȘINĂ s. v. bandă, bârlog, buluc, ceată, cârd, cuib, culcuș, droaie, gloată, grămadă, grup, mulțime, pâlc, sălaș, stol, vizuină.

mișină s. v. BANDĂ. BÎRLOG. BULUC. CEATĂ. CÎRD. CUIB. CULCUȘ. DROAIE. GLOATĂ. GRĂMADĂ. GRUP. MULȚIME. PÎLC. SĂLAȘ. STOL. VIZUINĂ.

MIȘINĂ s. 1. (reg.) butură, cupă, mursă, muscă, negreață. (Scobitura la dinții calului se numește ~.) 2. (reg.) grăunte, muscă, negreață, pui, studeniță. (Substanța neagră din cornetul dentar al calului se numește ~.)

mișină, mișine, s.f. – 1. Provizii de cereale sau alimente. 2. Vizuină în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă. ♦ (top.) Mișinaru, fânațe în Strâmtura (Vișovan, 2005). – Lat. *messionare „recoltare” (Scriban); cf. rus. mâșina (DEX, MDA).

MÍȘNĂ s. f. v. mișină.