mișela v vz mișeli

mișeli [At: STAMATI, D. / V: (reg) ~eri, (cscj) ~la, ~șula / Pzi: ~lesc / E: mișel] 1 vt (Înv) A sărăci Cf mișel (1). 2 vr (Pop; îcr a se văicări, a se târgui) A se plânge. 3 vr (Rar) A deveni mișel (22) Si: a se ticăloși. 4 vr A deveni laș, fricos. 5 vi A trăi ca un mișel (24).

mișelie sf [At: CORESI, EV. 370 / V: (reg) ~șul~ / Pl: ~ii / E: mișel + -ie] 1 (Înv) Mizerie (1). 2 Necaz. 3 Caracter al celui mișel (22) Si: josnicie, mârșăvie, mișelință, ticăloșie. 4 Lașitate. 5 Năzbâtie. 6 (Reg) Vreme urâtă, geroasă sau ploioasă. 7 (Reg) Noroi amestecat cu zăpadă. 8 (Reg) Drum de țară neamenajat Si: șleau. 9 (Olt, îf. mișulie) Boală venerică.

mișeri v vz mișeli

mișula v vz mișeli

mișulie sf vz mișelie

MIȘELI, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A aduce (pe cineva) într-o stare nenorocită, mizeră; a chinui. S-a mai uitat o clipă... la trupul acela adus de spate și mișelit în trudă și în bătăi. POPA, V. 306.

MIȘELIE, mișelii, s. f. 1. Faptă, purtare, atitudine de mișel (1); ticăloșie, mîrșăvie, lașitate. O singură clipă de curaj general ar pune capăt tuturor mișeliilor! REBREANU, P. S. 53 Pe femeia pusă-n lanțuri n-o ucizi. că-i mișelie! COȘBUC, P. I 121. N-au dorință să aflu mișeliile... a astfel de oameni. GHICA, A. 492. 2. (Învechit și arhaizant) Sărăcie, mizerie. Rînduri după rînduri de oameni, în sute de ani, se perindă în mișelie și neștiință. SADOVEANU, P. M. 154.

MIȘELI, mișelesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și arh.) A aduce pe cineva într-o stare nenorocită; a chinui. – Din mișel.

MIȘELIE ~i f. 1) Caracter mișelesc. 2) Faptă de mișel; josnicie. /mișel + suf. ~ie

mișelie f. 1. caracterul sau starea mișelului; 2. faptă de mișel.

2) mișelésc v. tr. Rar. Zic cuĭva „mișel”. V. refl. Îmĭ zic „mișel, vaĭ de capu meŭ”, mă vait.

mișelíe f. (d. mișel). Vechĭ. Sărăcie. Azĭ. Caracteru de a fi mișel. Faptă de mișel.

mișelie s. f., art. mișelia, g.-d. art. mișeliei; pl. mișelii, art. mișeliile (desp. -li-i-)

mișelie s. f., art. mișelia, g.-d. art. mișeliei; pl. mișelii, art. mișeliile

mișelie s. f., art. mișelia, g.-d. art. mișeliei; pl. mișelii, art. mișeliile

MIȘELI vb. v. boci, calici, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, ruina, sărăci, scăpăta, tângui, văicări, văita.

MIȘELIE s. v. ticăloșie.

MIȘELIE s. v. deșertăciune, inutilitate, lipsă, mizerie, nevoie, nimic, nimicnicie, sărăcie, zădărnicie.

mișeli vb. v. BOCI. CALICI. CĂINA. JELI. JELUI. LAMENTA. PLÎNGE. RUINA. SĂRĂCI. SCĂPĂTA. TÎNGUI. VĂICĂRI. VĂITA.

mișelie s. v. DEȘERTĂCIUNE. INUTILITATE. LIPSĂ. MIZERIE. NEVOIE. NIMIC. NIMICNICIE. SĂRĂCIE. ZĂDĂRNICIE.

MIȘELIE s. abjecție, fărădelege, infamie, josnicie, mîrșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, ticăloșie, (livr.) ignominie, turpitudine, (astăzi rar) scelerație, (pop. și fam.) parșivenie, (pop.) becisnicie, blestemăție, scîrnăvie, spurcăciune, (reg.) mîrșăvenie, (înv.) bazaconie, blestemăciune, nebunie, necurat, necurăție, necurățire, păgînătate, păgînie, verigășie, (fig.) murdărie. (A comis o mare ~.)

MIȘELÍ vb. IV. 1. T r a n z. (Învechit) A aduce In stare de mizerie materială; a sărăci. Cf. mișel (I 1). Un capriciu individual a celor de la cîrmă poate mișeii națiunile cele mai bine înzestrate din punct de vedere al pămîntului. HASDEU, I. C. I, 178. 2. R e f l. (Popular; de obicei în corelație cu verbe ca „a se văicări”, „a se tîngui” etc.) A se plînge, a se văita, a se căina, a se jelui; a se văicări. Și-am prins a mă văieta, Amar a mă mișela. MARIAN, V. 191, id. D. 78, 80, 114. Nu te tîngui, Nu te mișeii. SEVASTOS, N. 13, MAT. FOLK. 1 540, GRAIUL, I, 499. Omule, nu te mai văicăra Și nu te mai mișela. CANDREA, F. 359, cf. 357. Ce te olicăiești? Ce te mai mișelești? I. CR. IV, 152. De ce plîngi, de ce te mișelești? PAMFILE, S. V. 46, cf. FURTUNĂ, C. 44, NOVACOVICIU, C. B. I, 14. Tu, pasere De fer de la stînca de fer, Ce te mișulezi, Ce te văicărezi? ȘEZ. XXIII, 28. Ș-o prins N. a sî văira. Ș-a sî nișăla. ARH. FOLK. IV, 200, cf. 202, 223. ◊ I n t r a n z. S-a întors iar înapoi Văicărind și mișelînd. ap. CADE. 3. R e f l. (Rar) A deveni mișel (I 6); a se ticăloși; a decădea; a deveni laș, fricos. Și așa se mișăli, Că se temea și de mîți. C. STAMATI, ap. CADE. S-a dat la beție și s-a mișelit așa, că a ajuns de rîsul lumei. LM, cf. BARCIANU, ALEXI, W. Nu te mișeii și tu. CAMIL PETRESCU, B. 192 cf. PĂSCULESCU, L. P. 360. ♦ I n t r a n z. A trăi ca un mișel (I 6). Lasă-i să muște țărna, că de-aceea mișălesc de-alde ei sub Sfîntu' Soare. POPA, V. 337. – Prez. ind.: mișelesc. – Și: (regional) mișelá vb. I, mișeri (FURTUNĂ, C. 44) vb. IV, mișulá vb. I. - V. mișel.

MIȘELIE s. f. 1. (Învechit) Mizerie (1). întru sărăcie și în nesănătate și în mișelie știindu-l pre el. CORESI, EV. 370. Atît pin sate și pin politii nu vede nici aude cineva decît foame și mișelie. AR (1829), 232²/43. Pe aici, pe la noi, mișălie foarte mare. . . norodu s-au spăimîntat, fug oamenii (a. 1 831). IORGA, S. D. I 212. Poporul acesta merită să se ridice din mișelie. SADOVEANU, A. L. 163. Rînduri după rînduri de oameni, în sute de ani, se perindă în mișelie și neștiință. id. P. M. 154. ♦ F i g. Nimicnicie. Mișelia lumii aceștia atîta cu vreamea lucrurile strămuta cît ceale ce unii odată cu mînule le apipăia. . . aceleași acmu, alții auzindu-le, în loc de basnă și de minciună a fi să le ție. CANTEMIR, IST. 93. ♦ Necaz; pacoste. Nic[e] vor munci de foame, nic[e] de seate, nic[e] altă mișelie. COD. TOD. 218. 2. Caracter al celui mișel (I 6), josnicie, mîrșăvie, lașitate; p. e x t. faptă mișelească, ticăloșie, infamie. N-am dorință să aflu mișeliile și înjurăturile a astfel de oameni. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 492. Acesta fu începutul necurmatelor războaie. .. . stîrnite din ambiția lui Ștefan și mișelia lui Radu. NEGRUZZI, S. I, 272. Ajuns la gradul de mărire pentru care a comis toate mișeliile. . . , ciocoiul își ridică măsea ipocriziei de la ochi. FILIMON, I, 98. Fie chiar o mișelie, nu-l dau din mînile mele ! ALECSANDRI, T. I, 299, cf. II, 183. Dar tot vreau să mă luminez singur despre mișelia și neomenia lor. CARAGIALE, O. II, 255. Pretutindeni erau cunoscute multe mișelii ce el făcuse, ODOBESCU, S. III, 234. Pe femeia pusă-n lanțuri n-o ucizi, că-i mișelie! CO;BUC, P. I, 121. Și nu o dată mi s-a întîmplat ca. . . atunci cînd zgomotul prozei și al mișeliilor amenința să mă cuprindă, să iau trenul și să mă îndrept spre tăcutul oraș moldovenesc. PETICĂ, O. 315. Toți au priceput că e o mișelie a diavolului, GALACTION, O. 75, Se ridicară oratori să arate că e o mișelie din partea noastră. BRĂESCU, A. 138. Atunci pricepu mișelia țigancei. RETEGANUL, P. II, 29, cf. GRAIUL, I. 448. ◊ Fig. Pornisem mînă-n mînă printre-a vieții mișelie. MACEDONSKI, O. I, 75. ♦ Năzbîtie, poznă. Aci chinuia mițele și cîinii, aci spărgea ferestrile. . . și alte mișelii făcînd. BĂRAC, T. 8/7. **(Regional) Vreme urîtă, geroasă sau ploioasă. Cf. PAMFILE, J. II, 154. ♦ (Regional) Noroi amestecat cu zăpadă; (regional) șleau, id. VĂZD. 169. 4. (Olt., în forma mișulie) Nume dat unor boli venerice. Cf. CANDREA, F. 222, CIAUȘANU, V. 179, PAȘCA, GL., ARH. OLT. XXI, 270. – Pl. mișelii. – Și: (4) mișulie s. f. - Mișel + suf. -ie.