mezalia [At: DN³ / P: ~li-a / Pzi: ~iez / E: fr mésalier] 1 vt A căsători pe cineva cu o persoană de condiție inferioară. 2 vr A face o mezalianță. 3 vr (Fig) A face o proasă alianță.

MEZALIA vb. I. tr. 1. A căsători pe cineva cu o persoană de condiție considerată inferioară. ♦ refl. A face o mezalianță. 2. (Fig.) A face o proastă alianță. [Pron. -li-a. / < fr. mésallier].

MEZALIA vb. refl. 1. a face o mezalianță. 2. (fig.) a face o proastă alianță. (< fr. mésallier)

mezalia vb. refl. I (franțuzism) A face o mezalianță ◊ „În genere, simpatia integrală a povestitorului înclină către mama lui și mai puțin către tatăl său, care se «mezaliase», el, avocat și fiu de boieraș, cu fata unor clăcași.” R.lit. 9 II 78 p. 7 (din fr. mésallier)

mezalia vb., ind. prez. 1 sg. mezaliez, 3 sg. și pl. mezaliază