metopă sf [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~pe / E: fr métope] (Aht) Spațiu dintre triglifele frizei ordinului doric, închis cu o placă de piatră netedă sau decorată cu picturi ori cu sculpturi.

METOPĂ, metope, s. f. Fiecare dintre suprafețele netede sau împodobite cu basoreliefuri dintre triglifele unei frize dorice. Stam admirînd frumoasele metope dintre trigrifele frizei exterioare ale Partenonului. GHICA, S. 652.

METOPĂ s.f. Spațiu liber, împodobit uneori cu basoreliefuri, care separă triglifele unei frize dorice. [Cf. fr. métope, lat. metopa < gr. meta – între, ope – deschidere].

METOPĂ s. f. interval între triglifele unei frize dorice, cu basoreliefuri. (< fr. métope, lat. metopa)

METOPĂ ~e f. (în arhitectura clasică) Element decorativ constând dintr-o placă, de obicei cu basoreliefuri, care separă triglifele unei frize dorice. /<fr. métope, lat. metopa

metopă f. interval pătrat situat între triglifele frizei dorice.

*métopă și metópă f., pl. e (vgr. metópe, d. metá, între, și opé, deschidere; lat. it métopa. Cp. cu epocă). Arh. Interval pătrat, de ordinar ornat cu sculpturĭ, între triglifele frizeĭ dorice.

metopă s. f., g.-d. art. metopei; pl. metope

metopă s. f., g.-d. art. metopei; pl. metope

metopă s. f., g.-d. art. metopei; pl. metope

METÓPĂ s. f. (Arhit.) Spațiul dintre triglifele frizei ordinului doric, închis cu o placă de piatră netedă sau decorată cu picturi sau cu sculpturi. Cf. ANTONESCU, D., COSTINESCU. Cei de pe metope sînt luptătorii pe cari a trebuii să-i biruiască Traian. PÂRVAN, G. 122, cf. LTR². - Pl.: metope. – Din fr. métope.