meteor sm [At: AMFILOHIE, G. F. 151^v/6 / V: (înv) ~a (Pl: ~re), ~ă (Pl: ~oare) sf / P: ~te-or / Pl: ~i, (îvr, sn) ~uri / E: it meteora, ngr μετέωρος, fr météore, ger Meteor] 1 Fenomen atmosferic. 2 (Spc) Fenomen care constă în apariția pe bolta cerească a unui punct luminos, reprezentând un corpuscul cosmic pătruns în atmosfera terestră, care se mișcă foarte repede Si: (înv) arătare. 3 (Ccr) Meteorit.

METEÓR, meteori, s. m. 1. Nume generic dat fenomenelor meteorologice electrice, luminoase, de condensare a vaporilor de apă etc., care se produc în atmosferă. (Poetic) Ici, colo, cerul dispare sub mari insule de nori Scuturînd din a lor poale lungi și răpizi meteori. ALECSANDRI, P. III 30. 2. (Impropriu) Meteorit, bolid. Ades l-a mea suflare un meteor se vede (Lucire minciunoasă în care lumea crede!). NEGRUZZI, S. II 134. – Pronunțat: -te-or.

METEÓR s.m. 1. Nume dat fenomenelor meteorologice (fulgere, trăsnete, ploaie, rouă etc.). 2. Punct luminos care apare noaptea pe cer și se deplasează cu mare viteză, lăsând uneori o dâră care se stinge după scurt timp; stea căzătoare. 3. Telegramă care conține date meteorologice. [Pron. -te-or. / < fr. météore, it. meteora, germ. Meteor, cf. gr. meteoros – prezent în aer].

METEÓR¹ s. m. 1. fenomen meteorologic (fulger, trăsnet, ploaie, rouă). 2. punct luminos care apare noaptea pe cer și se deplasează cu mare viteză, lăsând uneori o dâră care se stinge după scurt timp; stea căzătoare. 3. telegramă care conține date meteorologice. (< fr. météore, germ. Meteor, gr. meteoron)

METEÓR ~i m. 1) Fenomen care se produce în atmosfera terestră (fulger, trăsnet, ploaie etc.). 2) Corp ceresc care, traversând atmosfera terestră, produce o dâră de lumină de scurtă durată; stea căzătoare. [Sil. -te-or] /<it. meteora, fr. météore, germ. Meteor

meteor m. 1. orice fenomen ce se produce în atmosferă (vânt, ploaie, trăsnet, curcubeu): cerul scuturând din a lui ploaie lungi și repezi meteori AL. fig. o bombă, al morții meteor AL.; 2. fig. persoană cu un renume strălucit dar trecător.

*meteór m. și n., pl. e (vgr. metéoron, d. metá, după, și aeíro, rîdic, înalț). Orĭ-ce fenomen natural care se petrece în aer, ca tunetu, fulgeru, ploaĭa, zăpada, curcubeu, grindina, aurora boreală, aerolitele ș. a. Fig. Persoană saŭ lucru de o strălucire vie, subită și trecătoare: Napoleon a fost un meteor în istorie.

METEOR²(O)- elem. „fenomen atmosferic”, „meteorologic”. (< fr. météor/o/-, cf. gr. meteoros)

meteór (-te-or) s. m., pl. meteóri

meteór s. m. (sil. -te-or), pl. meteóri

METEÓR s. (ASTRON.) stea căzătoare, (înv.) arătare.

METEOR s. (ASTRON.) stea căzătoare, (înv.) arătare.