MESCHINĂRIE s. f. 1. (Astăzi rar) Zgîrcenie, avariție. Cf. NEGULICI, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Lipsă de generozitate, de noblețe sufletească, micime, îngustime (de suflet, de caracter). Cf. PONTBRIANT, D., TEODOREANU, L. 230. Se rupe din meschinăria clicilor împopoțonate. CONTEMP. 1 949, nr. 164, 4/2. ♦ (Mai ales la pl.) Faptă lipsită de generozitate, de noblețe sufletească, faptă de om cu preocupări mărunte. Începe să urzească pe subt ascuns tot felul de intrigi și meschinării. VLAHUȚĂ, ap. CADE. 3. Lipsă de importanță, de semnificație. Meschinăria unei vieți parazitare, ♦ Întîmplare, fapt lipsit de importanță, banal. Ne înveselim cu toții fiindcă am scăpat. . . de „Hai la gază, gazăăă”, de cățelușa lui madam Știubei. . . și de toate meschinăriile din tîrgul nostru. C. PETRESCU, V. 16. – Pl.: meschinării.